Eu vs Twitter. Reloaded.

Mai tineti minte dilema de aici?
Ei bine, zeii Google.ro au decis sa ma puna pe locul 6. Din 301 de milioane...
Click to enlarge!

My value, my value...

Read more...

ZBB restyled?

Asa cum s-a mai scris deja (dar eu ma trezesc mai tarziu dimineata), aseara a fost in Club A dezbaterea despre Ziua Bloggerilor Bucuresteni 2009, moderata de Horea Badau. Organizatorii ZBB au stat fata in fata cu Piticu, Arhi, eCostin, Marie-Jeanne, Nihasa, Buddha, Inconstantin si alte nume importante din blogosfera (unde s-a scris deja despre eveniment, linkul duce direct la articol).
Pentru cine a deschis mai tarziu televizoarele, ZBB 2009 se vrea un festival "al blogurilor, nu bloggerilor!" (citat de la organizatori) cu accente de cenaclu cultural-artistic, care sa faciliteze socializarea intre bloggeri (sau intre bloguri?).
Organizatorii au inceput cu stangul promovarea evenimentului, trimitand mesaje spam pe blogurile cunoscute si pe forumuri. Totusi, lipsa de experienta in online si entuziasmul vin drept circumstante atenuante pentru asemenea gafa, iar oamenii au venit la dezbaterea de aseara tocmai ca sa ceara sprijin de la persoanele avizate sa organizeze si sa promoveze un asemenea eveniment.

Mai jos, cateva aspecte organizatorice funny (luate de aseara si de pe site-ul lor):

• spam-ul este ilegal?? nuuu, e doar o metoda inedita de promovare.
• niste notite de studiu sociologic, citite de unul din organizatori, atesta ca majoritatea covarsitoare a blogurilor romanesti sunt la limita legalitatii si moralitatii. si ca doar 5% din blogosfera feminina intra in categoria asta. din fericire, subiectul he vs she s-a oprit aici.
• vor veni 80 de fotografi care vor face poze 24 ore din 24... (poate doar un eveniment de talia carnavalului de la Venetia sau Rio ar putea avea nevoie de o armata de fotografi si de blitzuri care fulgera nonstop...)
• bloggerii trebuie sa isi ajusteze imaginea actuala de autisti lipsiti de viata personala in offline si sa socializeze la ZBB
• concursul din cadrul festivalului: "fa-ti un blog in 30 de minute"... pe bune acum, cred ca imi ia 15 minute sa fac un blog nou si sa bag si 2-3 articole in el...
  
• proiectii video cu imagini de pe blog: daca asta inseamna socializarea in offline, sa citesc bloguri de pe un perete... mai bine le citesc acasa:)

Sper ca realitatea sa difere de imaginea care s-a conturat in prezent, am incredere in interventia celor mari si cu idei din blogosfera. Om trai si om vedea si ZBB 2009 intamplandu-se...

Read more...

Click...

In ce fel de lume (reala sau virtuala) traim?

O lume in care acelasi click de mouse iti poate castiga o excursie in Londra, te poate inscrie intr-un grup de petrecareti sau poate hrani un copil lihnit de foame.
Scary shit.

Read more...

Din nou: eu vs Twitter. Via Google.

Inspirata de search-urile lui Zappy, arunc si eu un ochi in keywords-urile mele de azi si, pe langa cele mai mult sau mai putin obisnuite, descopar ca o vizita i-o datorez lui. Cuvantulului cuvintelor. Copilului rasfatat al Google. Trofeului suprem al oricarui SEO-ist: Twitter.

Oa, zic, hai sa vad pe ce pagina sunt la search-ul asta. Deschid pagina de cautare si incep sa dau next. Si dau. Si dau. Pe la pagina 20 deja imi cadea barbia in piept de plictiseala si deschisesem in browser vreo zece taburi noi, pentru lectura ulterioara. Pe la pagina 35 n-am mai rezistat si am dat-o in asfintit de cautare.

Asa ca nu stiu unde m-a pus Google in toata tarasenia dar tin sa-l felicit pe cititorul aterizat pe aceasta cale la mine pe blog. Pentru perseverenta si tenacitate. Dar in acelasi timp sa imi manifest si ingrijorarea pentru starea lui de sanatate. Am impresia ca omul e cam palid si nu prea sta in aer liber. Prietene, te rog, adauga blogul la bookmarks (pur si simplu stiu ca pe mine ma cautai!) si iesi pe afara, ca a venit primavara si infloresc salciile. Poti sa le si vezi, ca s-a schimbat ora sa avem mai multa lumina seara. So: geeently step away from the computer...

PS: Daca ma gaseste cineva intr-un search pe Google dupa Twitter, indurati-va de curiozitatea mea si spuneti-mi si mie pe la ce pagina astronomica sunt:)

Read more...

Cand pleci?

Vineri plec la plimbare prin Europa, destinatia finala Bruxelles. Asa mi s-a nazarit, sa petrec o saptamana departe de Romania. Si am facut sa se iveasca ocazia.

In dimineata asta ma suna el, fostul, impins probabil de vreun ecou al trecutului. Manata de ego, anticipand regrete, ii pasez informatia.

"Ce vrei sa-ti aduc din Belgia?"

"Cand pleci?"

"Vineri".

"Nu stiu, ce vrei tu. Tu ce vrei sa-ti aduc din Londra?"

"Cand pleci?"

"Maine".

Am tacut. De-acu ma abtin de la efuziuni de orgoliu. Sau macar il las pe el sa vorbeasca primu'.

Read more...

Copiii iubesc fantanile arteziene

Click to enlarge.

Read more...

Confessions of a Shopaholic (2009)

OK, pentru cine n-a citit nicio carte din Shopaholic Series, ar putea fi o comedie romantica acceptabila. In rest, e o prelucrare consumerista, tipic americana, a cartii lui Sophie Kinsella.

Cartea e rezonabil condimentata cu umor si neprevazut, filmul nu. Personajul principal e Rebecca Bloomwood (Isla Fisher), o Bridget Jones wannabe ce poarta dupa ea, pe parcursul a 90 de minute, sindromul dependentei de cumparaturi, ajungand la Shopaholics Anonymous dupa ce exagereaza in investitii vestimentare fara acoperire. Singurul aspect fast e sincronizarea mesajului de downshifting cu criza mondiala din lumea reala. Restul e de umplutura, cu tot cu idila care se naste intre ea si Hugh Dancy (un fel de sosie a lui Colin Firth, actorul care joaca personajul principal masculin in Bridget Jones's Diary).

Desi accentul se pune pe excese vestimentare, nu am gasit nici o tinuta care sa se compare cu cele etalate de Sarah Jessica Parker in Sex and the City. Ceea ce ma face sa cred ca Rebecca isi cheltuia banii degeaba. Cam ca si audienta care si-a platit biletul la acest film.

Read more...

Blogs are evil!

Ori asa, ori feed readerul meu e posedat:)

Read more...

Ymail fail

Yahoo a scos o reclama funny pentru Ymail & Rocketmail:



Ocazie cu care mi-au adus aminte sa imi fac cont si pe ymail cu id-ul de yahoo. Sa fie acolo.
Mai funny decat reclama mi s-a parut mesajul de eroare de pe ymail (click to enlarge):

Poate sa-mi explice si mie cineva ce voiau de fapt?

Read more...

Cum mi-am petrecut Ora Pamantului

Asa cum am promis, Earth Hour m-a prins in Cismigiu, alaturi de familia Gramo, Gogu Kaizer, Andrei Rosca, Tara si alti bloggeri notorii, toti veniti la invitatia lui Adrian. N-am fost multi, dar suficienti cat sa imi dau seama ca o initiativa inspirata s-a putut concretiza frumos.

Initial am asteptat in coltul stabilit, timp in care am constatat ca nu au fost stinse nici luminile apartamentelor din vecinatatea parcului, nici reflectorul care proiecteaza o lumina verde si ecologista pe Primaria Capitalei (ba chiar unele birouri din cladirea primariei au tinut lumina aprinsa pe tot parcursul Orei Pamantului). Dupa ce s-a adunat toata lumea, am parcurs jumatate de parc ca voda prin loboda si am stabilit tabara pe o alee din parc unde am jucat mima in valuri de rasete, aplauze si incurajari. Si nu, n-am mimat pe intuneric, pentru ca infrastructura iluminatulului stradal era pe deplin functionala, nefacand rabat la ora dedicata economiei la electricitate.

Timpul a trecut pe nesimtite, asa cum ii sta bine unei ore in parc alaturi de oameni frumosi si amuzanti.

Mi-ar placea o asemenea ora in fiecare luna, cateva clipe de responsabilitate sociala in care sa radem alaturi de prieteni noi in aer liber, departe de accesele de insolenta ale celor care stramba din nas la ideea unei lumi mai bune, uitand ca natura este placenta care gazduieste umanitatea. De maine oricum vom reveni, alaturi de ei, la stilul de viata mercantil, calauzit de imprejurari in care rar ne vom aduce aminte ca, vorba tricoului lui Nihasa, pe planeta asta ne tinem toate averile materiale - asa ca uneori, o ora pe an, putem participa la o declaratie in favoarea sa...

PS: Cuvintele bolduite au fost mimate in Cismigiu de Ora Pamantului :)

Read more...

Asta e, s-a dus.

Printesa e cam suparata in noaptea asta. Scrisese un post dragut, ecologist si umanitar care s-a pierdut prin erorile blogspotului. Nu era the strike of genius dar era, oricum, frumos. Blogspotule, daca o auzi, da-i articolul inapoi!
Incapabila sa recompuna din memorie sapte paragrafe, le inlocuieste cu o urare simpatica culeasa de la cirese, numai buna sa se impiedice maine lumea de ea si sa se iubeasca o ora cu luminile stinse:

...Happy Earth Hour!!!...

Read more...

Tata Na-NO, thanks!

Primul lucru care imi vine in minte cand ma gandesc la Nano: oare au economisit mult la retrovizoarea aia laterala lipsa? Dupa ce ma uit la drivetestul Autocar de mai jos (via HotNews) incep sa ma gandesc si la altele.





Spilcuind din comentariile soferului:

• when you get going, it feels just like a car...super senzatie cand cumperi o masina de jucarie, un pic inspaimantator cand investesti intr-o masina.
• the thing you have to keep telling yourself is the price, probably 4.000 quid in Britain but still amazingly cheap - aha, cam 5800$ sau 4300€,  un spectaculos compromis financiar in Romania. M-am jucat pe vreaucredit.ro si a reiesit ca as achita un Nano platind 160€ pe luna vreme de trei ani.
• it has no power steering but it doesn't need it - deci nenea a grait: nu-i trebuie servodirectie (cand vrei sa intorci si vantul sufla din directia potrivita)
  
• the engine is down there, underneath the back seat... OMG, aia din spate o sa aiba incalzire in scaune, lucru util in special vara, cand aerul conditionat dat la maxim s-ar putea sa ii destabilizeze termic. Oh wait...daca imi iau o masina ieftina nu am A/C.
  

Mie imi suna a bunavointa stoarsa la maxim din mila unei batiste indiene udata din belsug cu lacrimi de crocodil, unde conceptul value for money a fost fluturat un pic pe la nasul audientei si dupa aia plasat convenabil in background. Nu mi-as lua Tata in veci, ca n-au reusit sa ma convinga sa imi cumpar o masina noua de banii pe care i-as da pe un SH respectabil din Germania care sa stea pe autostrada cand trece TIR-ul pe langa mine. Na-no thanks!!

Read more...

Sa radem cu printesa

Cred ca ma las de blogging noaptea. E aproape 2am si tocmai am comis-o grav. Si cum nu sunt eu aia care sa-si ascunda gafele, m-am intors repede pe blogul meu ca sa-mi pun cenusa in cap la mine acasa.
Ca de obicei, ma plimbam eu tiptil tiptil noaptea pe bloguri. Intrasem pe la Bloghita in vizita, mai cascam gura pe Capslock.ro si intr-un final am nimerit la Eugen unde am vazut un concurs apetisat: Castiga un cont pe un an la Blogway.ro. Ca de cele mai multe ori, participarea se anunta prin comentarii. "Wow, imi zic eu, domeniu propriu, raluxa.ro, aici e de mine, pe cai!". Si m-am apucat sa comentez. Eram mandra de comentariul meu, il structurasem pe trei abordari diferite, ce mai, nebunie. De fapt, e asa simpatic incat il copiez si aici, intru admirare in toata splendoarea sa.

"raluxa says:

Abordarea nr.1: aroganta.
Bloghita, eu cred sincer ca merit sa primesc contul ala. De ce? Imi stii blogul, ai mai intrat pe el. Ia zi, mai seamana ala a blog pe platforma blogger? Ha? Nu i-ar sta mai bine cu un raluxa.ro atasat? Nu e pacat de talentul meu? My value, my value…nobody has it
Abordarea nr.2: daca nu impresionezi, implora.
(suspin) Bloghita… eu sunt femeie…nu sunt deloc tehnica…nu stiu cum sa imi iau domeniu si hosting…(o lacrima) … am talent la scris si ma pricep la blogging dar imi lipseste un sprijin avizat si generos ca al tau… ;-( te rooog ofera-mi mie acel cont si iti dau la schimb primul meu nascut iti raman vesnic recunoscatoare…
Abordarea nr.3: degajarea.
Bloghita, trebuie sa recunosc ca mi-ar placea foarte mult contul ala de blogway. Promit un post cu dedicatie imediat dupa mutarea pe domeniul meu si beri la proxima vizita in Brasov. Sincer, nu suna misto raluxa.ro??"

Dragut, nu?...
What is wrong with this picture?? ...
Dupa ce am lasat al doilea comentariu in care acuzam lipsa de strikethrough (ca "primul meu nascut" se lafaia in toata splendoarea sa, netaiat, adica nu arata asa) imi cad ochii pe adresa blogului din browser. Si simt cum ma furnica pielea pe ceafa, in timp ce ochii mei cauta frenetic si zadarnic un buton de delete, recall, undo sau cum naiba s-o mai chema salvarea mea in termeni tehnici. Inutil, prieteni. Comentariul meu simpatic, adresat prietenului Bloghita, se lafaia pe blog la unmicdrac. No comment!! At least, not anymore...
Asa ca renunt la bloggingul de noapte si ma duc la culcare dupa ce am inganat in barba scuze pe blogul omului, in ceea ce se cheama al treilea dintr-un sir rusinos de comentarii. Asta e, nu sunt de mine concursurile online si de-acu ma uit de cinci ori la adresa blogului inainte sa insir apelative.
...Auziti?...Da' oare o sa castig?...

Later edit: Eugen e un domn, mi-a sters comentariul. Dar mie tot mi se pare hazliu si las aici articolul. Ca sa tin minte si sa nu o mai comit si alta data!

Read more...

Earth Hour in Cismigiu

Click pe afis sau aici pentru pagina dedicata Romaniei de pe earthhour.org. Initiativa preluata de la Adrian Ciubotaru.

Eu voi fi acolo!! Tu?

Read more...

Idiocracy (2006)

Luke Wilson ( Legally Blonde. Anchorman) joaca rolul americanului absolut mediocru care este implicat intr-un proiect militar de criogenizare, alaturi de o prostituata. Experimentul esueaza si, in loc sa revina un an mai tarziu asa cum fusese prevazut initial, subiectii se trezesc in 2505 si descopera ca omenirea a devenit leaganul prostiei si retardarii. Recoltele nu cresc pentru ca sunt stropite cu bautura energizanta in loc de apa, Oscarurile sunt castigate de filme despre basini, sistemul juridic seamana cu emisiunile lui Jerry Springer iar presedintele SUA este un negru "all muscle - no brains", la fel de imbecil ca natiunea pe care o conduce. In scurt timp, musafirul din alte vremuri devine liderul intelectual al lumii in care a aterizat si, sub indrumarea sa, omenirea face primii pasi timizi spre redresare.

Umorul negru care abunda in Idiocracy il face o vizionare usoara dar moralista, pigmentata generos cu trimiteri la starea actuala a poporului american.  Ce m-a distrat: faptul ca in 2006 a existat viziunea despre presedintele american de culoare, vazut ca erou national, care pretinde solutii imediate pentru redresarea economiei de la oameni mai inteligenti ca el.

Read more...

Natiunea borderline

Un articol de pe  blogul lui Eugen Hriscu m-a impins in seara asta la revolta psihanalitica. Am trait revelatia ca suntem un popor borderline, instabili sclavi ai propriilor noastre exagerari emotionale, rasufland ambivalenta prin toti porii.
Daca vrei o definitie pentru disfunctia personalitatii borderline, mergi pe Wikipedia si ai sa descoperi trasaturi precum:

• [...]depth and variability of moods [...] Suntem mandri ca suntem romani, dar profund dezgustati de rromanisme, si consoana dublata ar vrea sa schimbe complet directia termenului. Ce folos ca pentru straini nuanta r-ului dublat se pierde, iar noi ramanem o natiune cu aratatorul infipt acuzator in propriul piept? Noi suntem romani si uram rromanii. Cum suna?
• [...] unusual levels of instability in mood, "black and white" thinking [...] Ne uram idolii si ne adoram detestatii, ne uitam cu sufletul la gura la Nikita pe OTV, il ascultam din nou infrigurati pe Andrei Gheorghe la 13-14 si strambam din nas cand cineva pronunta numele presedintelui Basescu, uitand ca il vom vota din nou anul acesta.
• [...]difficulties maintaining relationships in work, home, and social settings [...] Mergem cu totii la psihoterapie, romani? Ne divorteaza bunicii si ni se sinucid copiii, atunci cand nu isi lipesc pe frunte, benevol, eticheta "porno". Detalii gasiti la stirile de la ora 5, pentru ca abunda in simptome la care nu rezist sa ma expun...
  

Cat priveste sentimentul cronic de gol sufletesc, ii regasesc slabele tentative de compensare prin sutele de cosuri din hypermarketuri sau prin consumerismul de zi cu zi, traitul aspirational de un salariu la altul pentru a achita creditul la masina prea scumpa sau la ultimul mobil dictat de trenduri. Suntem niste nefericiti, blazati si ingrijorati de poleiala personala care descopera tot mai putine solutii la criza sufleteasca ajunsa in varf de grafic. Imaginea de sine instabila care ne tulbura personalitatea nationala lasa loc auto-afirmarii in cele mai penibile ipostaze, pornind de la cocalari si pitzipoance si ajungand la politica de tip "panem et circenses". Pentru ca avem un ego bolnav si insetat de recunoastere.
Iar eu, romanca din nastere si purtatoare de sindrom borderline, recunosc: ma numar printre bolnavi...

Read more...

Azi, sedinta

Azi, la serviciu, sedinta. Se ajunge la problema spinoasa a bonusului pe care urmeaza sa-l primim in urma rezultatelor din trimestrul financiar care tocmai s-a incheiat.
"Bonusul nu e atat de mare pe cat ne asteptam, dar avand in vedere ca exista companii care au eliminat complet bonusurile, ba chiar au scazut si salariile, ne putem considera norocosi".
Eu, simtind ca ma gadila limba, intreb:
"A raportat cumva compania pierderi in ultima vreme?"
Tacere. Profitul companiei a scazut usor, cu 1% fata de acelasi trimestru al anului trecut, in principal din cauza cursului de schimb euro / dolar (sursa: dailybusiness.ro). Asta stiam din cultura generala, ca in sedinta nu-si avea rostul atata informatie.

Da, ma simt norocoasa ca muncesc pe (aproape) aceiasi bani.

Read more...

Cu numele pe fund

MoFo, mai exista si exemplare feminine de cocalar care isi tatueaza numele pe fund... pe fundul masinii.

Ca o completare, domnisoara Izaura, tronand azi in trafic in fata mea pe o strada care nu permite depasiri legale, conducea tot ca un fund.
Tot ca o completare: nu ma obosesc sa cenzurez numarul masinii, in semn de multumire pentru senzatiile tari pe care mi le-a oferit.
Si ultima completare: draga Izaura, iti ofer o lectura mai mult decat necesara aici.

Read more...

Unde nu e ordine...

In casa la mine e un corp de rafturi unde nu reusesc sa mentin ordinea, oricat as incerca. Periodic revin la organizari majore pe rafturile alea, recurg la elemente ajutatoare precum cosulete impletite care sa adaposteasca toate nimicurile, schimbari drastice de pozitionare, trieri masive de obiecte sau foi inutile. La doua zile dupa stradanie, haosul e din nou la locul lui, sustinut parca de entitati nevazute care trantesc acolo chei, facturi, bijuterii, accesorii de telefon sau de camera foto, reviste, pungi si alte asemenea. Acolo se afla, imun la interventiile mele, epicentrul dezordinii din apartament.

In inima mea adapostesc un sertar asemanator. E compartimentul unde l-am inghesuit pe el, cu bune si cu rele, unde armonia pe care o impun din cand in cand imi scapa de sub autoritate. Cand revin, descopar ca sentimentele limpezi sunt ravasite printre frustrari, amintirile pretioase au pete de detaliu intunecat si detasarea pe care abia am asezat-o acolo e strivita sub greutatea nostalgiei. Sertarul geme de atata incarcatura, nici macar nu se mai inchide bine, dar cumva gandul ca as putea sa-l golesc aruncand totul la gunoi ma sperie. Asa ca il port cu mine in fiecare zi, iar inima mea ii suporta sisific greutatea pentru ca nu sunt capabila sa ma despart de niciun lucru de acolo, nici macar de veninul care s-au strecurat miseleste pe alocuri.

Daca te uiti atent in ochii mei intr-o zi cu soare generos, vei vedea o umbra in adancul lor. E reflexia sertarului din inima mea, in care se tanguie amintiri, senzatii, trairi si vise. E locul unde nu pot face ordine si pe care privirea mea nu-l poate camufla.

Read more...

Exhibitionistul

Primit pe mail si distrat copios:)

Read more...

Ultimul drum (poveste cu o usa caritabila)

"Oameni buni, vine sfarsitul lumii", ofta nea Ion spre toata lumea si spre nimeni in special, intrand in carciuma unde-si facea veacul. Obisnuitii locului il salutara cu un mormait. Nea Ion, client vechi al inmormantarilor si pomenilor aferente, venise sa-si ajute digestia cu un rachiu.
"De ce, mosule?" il saluta un cunoscut, plictisit de fata de masa patata pe care se chinuise pana atunci zadarnic sa o curete cu unghia.
"Am ramas fara usa la casa, de-aia."
"Te pradara hotii?"
"Nu, Doamne pazeste. Desi in afara de radioul cu butoane si pestele de cristal de pe el, n-ar avea ce sa-mi ia. Da' eram singurul ramas in bloc fara usa metalica. Deh, pensie mica, lipsa de posibilitati...."
"Si de ce sa vina sfarsitul lumii ca n-ai matale usa metalica la apartament? "
"Numai ciudatenii se intampla in zilele noastre! Il stii vecinul ala al meu care a murit acum trei zile? Ala care facuse ciroza din cauza tuicii de casa? Il inmormantara azi, sa-i fie tarana usoara." Nea Ion facu o pauza de efect in timp ce interlocutorul salta o spranceana. "Da-i facura cosciug fara manere, bata-i vina de hoti, ca asa se face comertu' in ziua de azi, pe furate. Nici rudele nu si-au dat seama . L-au primenit frumos, l-au bagat in cosciug si l-au bocit in casa cum se cuvine. Am fost si eu la priveghi, aveau niste fursecuri"... divaga nea Ion visator spre subiecte de interes gastronomic.
"Dumnezeu sa-l odihneasca, da' ce legatura are cu usa matale?" Ascultatorul dadea semne de plictiseala si-si intorsese parte din interes spre fata de masa.
"Stii ca blocul meu e aproape de cimitir", continua nea Ion netulburat. "Ca nimeni nu inchiriaza papuc sau camion, cara mortul pe umeri si-l tin pe manerele alea. Da' cand sa-l scoata din apartament, al naibii sicriu fara manere, tare aluneca. Lucru necurat, zici ca mortu' nu voia sa plece. L-au scapat de doua ori pe jos inca dinainte sa sa iasa din casa, pana a inceput vaduva lui sa tipe ca ii chinuie barbatul. De parca ar mai fi avut cum sa sufere...Bre, mai adu-mi un rachiu de-asta, ca simt ca ma ia asa un greu la ficat", ii ceru carciumarului care stia perfect cata greutate ducea ficatul povestitorului. "Atunci s-au trezit baietii lui destepti cu ideea sa-l duca cu usa pana in cimitir. Si cum toata lumea in bloc in afara de mine are usa metalica, greu de scos si de carat, m-au potopit cu rugaminti. Ca sa le dau usa, ca fac o fapta buna, ca in amintirea mortului. Pai ce-i datoram eu mortului, in afara de aia doua sute de mii pe care n-am apucat sa-i mai dau? Da' nevasta-mea a inceput sa stoarca lacrimi, ca asa e crestineste, ca daca il scapa pe strada? Si cand se pune ea pe bazait, nu mai e chip s-o scoti la capat.... Asa am ramas eu fara usa la casa. Bre, l-au si legat de ea, cu cosciug cu tot, de zici ca-l duceau la cimitirul de nebuni. Intorcea lumea capul pe strada, sa-i vada pe natarai cum carau mortul cu usa.  Numai ca la cimitir, prinsi de cantarea popii, au uitat sa-l mai dezlege. L-au ingropat cu usa mea cu tot."
Oftand, nea Ion se ridica sa plece. "Ma duc in targ sa gasesc vreun tamplar ceva. Sa-mi faca o usa noua, sa nu stau ca in satra".
Interlocutorului parca nu-i venea a crede tarasenia. "Si cum, nea Ioane, i-ai lasat sa-ti ingroape usa?"
"Pai vezi matale, eu am vrut sa mi-o iau inapoi. Da' mi-am adus aminte dupa aia ca n-am scos placuta cu numele de familie de pe usa inainte sa le-o dau. Asa a plecat pe lumea ailalta, cu fam.Popescu scris pe ea. Si m-am gandit ca poate ne-o pomeni si pe noi mortul cumva - pe mine, pe nevasta-mea si pe copii. Sa ne puna o vorba buna pe lumea ailalta la toata familia. Nu de alta, dar stii cum se spune... cu o moarte toti suntem datori!"
Aceasta povestire a fost scrisa pentru a participa la concursul de pe www.depozitdeusi.ro/blog (www.depozitdeusi.ro)

Read more...

Fotoplimbare (ep.2)

Pai recunosc: nu m-am dedublat si n-am stat in casa sa citesc. Am fost in parc. Nu puteam rata o asemenea duminica insorita - si bine am facut, altfel n-as fi avut ocazia sa admir

...oamenii:

...primavara:

...spectatorii:

...si indiciile ca lumea in care traim poate fi mai buna:

Ce simpla si colorata poate fi lectia vietii intr-o zi de primavara, nu-i asa?

PS: Pozele pot fi gasite si aici.

Read more...

Duminica

Ah, savurez ziua asta de duminica. M-as dedubla, daca se poate, si as trimite-o pe una din Raluxe la plimbare in parc, in timp ce as aseza-o pe cealalta confortabil in fotoliu, citind P.S. I love you in engleza, o carte care te invaluie in povestea ei ca o plapuma de puf si care te obliga sa-i preiei si sa-i consumi atat durerea cat si bucuria.

Ca toata lumea din blogosfera si din afara ei, tanjesc sa vina primavara. Acum si mai mult, dupa ce am gasit in carte un pasaj care mi-a facut pofta:

There was no hiding indoors as soon as it got dark, no lie-ins until the afternoon. It seemed as though the whole of Ireland had come out of hibernation, taken a big stretch and a yawn, and suddenly started living again. It was time to open all the windows and air the house, to free it of the ghosts of the winter and dark days, to get up early with the songbirds and go for a walk and look people in the eye and smile and say hello instead of hiding under layers of clothes with eyes to the ground while running from destination to destination, ignoring the world. It was time to stop hiding in the dark and hold your head up high and come face to face with the truth.

N-am vazut filmul, dar citesc cu sufletul la gura povestea unei reveniri dupa cea mai mare pierdere, cuibarita pe balcon, cochetand cu lumina solara, oferita ca anticipatie a caldurii ce sta sa vina.

Buna duminica, soare!

Read more...

Il vrei pe fostul inapoi? (analiza de text)

Nu-mi place sa atac continutul din online. Daca dau peste un site enervant care isi spameaza audienta cu IQ subunitar sau de un blog penibil de truisme scrise in stil haifaivistic trec pur si simplu mai departe, reactia extrema fiind un mass pe grupul de prieteni de pe messenger sau, mai nou, un update pe twitter. Dar cand femina.rol.ro imi trimite un newsletter cu subiectul Il vrei pe fostul inapoi? Il poti recastiga! tentatia e prea mare.
Am deschis mailul aterizat direct in folderul de spam la imboldul curiozitatii, cochetand cu ideea unei strategii eficace. Da, am un fost si nu, nu stiu daca il vreau inapoi, dar poate accept provocarea de a-l recastiga daca ma convinge solutia voastra salvatoare. De pe mail click direct pe site, ca n-o fi foc..

Te mai gandesti cateodata la fostul iubit si te intrebi daca intr-adevar e mai bine fara el? Ti-a trecut prin gand sa-i dai un mesaj sau sa-l suni? Ahemmm...inceput cu ton de self-help retardat american. Daca intr-adevar iti doresti sa iei legatura cu el si sa reluati relatia, trebuie sa iti faci un plan de "atac" - no shit. Pai propune tu ceva, ca de-aia am intrat aici. Nu este greu sa-l recastigi. Ooook...ma tii in suspans aici...Primul instinct e sa-l suni sau sa mergi la el acasa. Rezista tentatiei si sub nicio forma nu te gandi sa-i faci o surpriza aparand la usa lui. Nici sa-ti faci drum in zona unde locuieste, doar pentru a-l spiona nu este o idee stralucita. Hopa, stai ca am virat brusc articolul spre un fel de "Do's and Dont's dupa despartire" si deja devine genial. Dar daca imi cumpar un suc din ghereta de langa blocul lui, e ok. Ca n-am venit doar pentru a spiona, stiam ca acolo au ultimul dozator de TEC-uri din Romania si ca pot sa atarn langa tejghea vreo doua ore cu ochii pe geamul fostului cat il savurez. Cel mai bun lucru pe care il poti face in aceasta situatie este sa-l suni. Daca nu iti raspune, asteapta inca doua trei zile pana sa-l contactezi din nou. Daca il suni constant o data la doua zile, fara succes, sigur iti vei pastra demnitatea intacta si iti vei spori posibilitatile de reusita. Nu, daca nu raspunde, iti vezi de viata ta linistita ca n-ai ratat tu sansa la impacare, ci el. Dupa o despartire, oamenii au tendinta sa faca gesturi care ii fac sa para disperati. Aceasta situatie dezechilibreaza balanta si ii ofera celuilat toata puterea, astfel incat devine imposibil ca relatia sa functioneze. Care relatie? Tocmai am stabilit in titlu ca nu mai exista nici o relatie! Cea mai buna abordare este si cea mai simpla. Suna-l, vorbeste-i pe un ton relaxat si propune-i sa va vedeti cat de curand, eventual cu un grup pe prieteni comuni. Hmm... daca nu iti raspunde in intervalul ala de doua zile dintre telefoane ii poti trimite constant invitatia prin mesaje telepatice. Iar daca se intampla miracolul sa iti raspunda la telefon, fii pregatita sa ai un raspuns relaxat la intrebarea "De ce sa ne vedem?" si inca unul si mai relaxat la "Pot sa vin si cu actuala?" - in fond, poate intra la categoria "prieteni comuni". Fa in asa fel incat intalnirea sa fie cat mai placuta si nu deschide discutia despre motivele despartirii. Daca creezi o atmosfera destinsa si prietenoasa, ii vei reaminti de ce s-a indragostit de tine. Genial, deci nu trebuie sa dezbatem ruptura, sa ii aruncam cola in fata sau sa ne smulgem parul din cap in fata lui... nu m-as fi gandit si singura! Mai departe va descurcati voi...Aici ai pus punctul pe i. Afirmatia contine esenta articolului. De fapt, recomand ca afirmatia sa inlocuiasca tot articolul. Concluzia e ca trebuie sa ne descurcam singure, fara solutii miraculoase.

Articolul (atat de documentat si bine sustinut incat isi permite sa abunde in exprimari superlative: cel mai bun lucru, cea mai mare greseala...) e semnat de o domnisoara care publica pe femina.rol.ro la urmatoarele categorii: Divertisment, Moda,  Frumusete, Dragoste & Sex, Sanatate, Corpul tau. Cu alte cuvinte, scrie peste tot si ofera sfaturi articulate pe o larga paleta de tematici, probabil (dar n-am verificat) si prin stirile mondene. Draga newslettere, nu meriti nici macar un loc un folderul meu de spam!

Read more...

Esti in club in seara asta? Da-mi si mie linkul!

E vineri noaptea sau sambata dimineata (a se adapta afirmatia la fusul orar si bunul plac al fiecaruia) si sunt atat de invinsa de oboseala ca nu m-as misca din casa decat prin efortul unui click. Uzanta sociala ma cere undeva prin oras dar n-am mai dormit zdravan de vreo doua saptamani asa ca voi sarbatori ziua internationala a combaterii insomniei prin odihna profunda.

Deocamdata nu reusesc sa ma dezlipesc de laptop ca mai e mult Internet de scormonit si la orele astea linistite navighez cel mai eficient, in ciuda oboselii deja cronicizate... iar de-oi nimeri si pe vreun sapteseri.ro o sa clickuiesc pe un club ceva sa imi bifez si datoria sociala de pe lista. Ca sa ma tarasc spre pat impacata pe deplin. Asa ca daca stie cineva vreun link cu atmosfera aerisita, muzica dansabila si lume decenta, dati incoace. Click pe el si noapte buna!

PS: Mi-am adus aminte ca tocmai s-a intamplat echinoctiul de primavara - in sfarsit suntem indreptatiti si astronomic sa cerem verdeata, caldura si preponderenta solara.

PPS: As dansa pe Cristal Cakes - Air War. Un dans mental. Singurele extremitati care imi mai functioneaza sunt degetele pe tastatura.

Read more...

Bine v-am gasit, trecerea e permisa

Cateodata am senzatia ca nu mai am loc in viata mea. Spuneti-i plictiseala, saturatie, iritare, detasare sau orice alt factor care va determina sa ma vizualizati pe mine in afara vietii mele. Din varii motive, ma trezesc uneori pe margine, fluierand, in timp ce particulele vietii mele isi continua nestingherite miscarea browniana. Ma uit eu ce ma uit la ele, dar la un moment dat, inevitabil, ma plictisesc... si atunci ma asez pe banca si ma pregatesc de lectura.

Ca daca tot n-am ce face pana incap la loc intre granitele existentei mele, macar sa citesc blogosfera.

Eram intr-o zi la serviciu, cu blogul afisat la status-ul de messenger bine mersi, cand ma abordeaza o colega de serviciu. Una cu care, desi imi este simpatica, nu am prea multe in comun, cu atat mai putin i-as oferi in viata de zi cu zi ofranda confesiunilor mele. Tipa imi citise blogul cap-coada (si prin coada ma refer la primele postari de anul trecut, unde nu eram decat eu, el si jalea) si cand ajunsese la framantarile mele sentimentale, se simtise un pic stanjenita. Dar continuase a citi, ca era public si pus era la dispozitia ei de subsemnata, numai ca dupa ce si-a terminat lectura, a doborat-o jena si s-a simtit nevoita sa-si ceara scuze pe messenger. Eu, un pic nedumerita, nu intelegeam cu ce gresise. "M-am simtit cam prost", mi-a explicat ea, "mi s-a parut ca iti invadez intimitatea".
Pe moment am ras si am asigurat-o ca a luat o supradoza de bun simt in dimineata respectiva si ca daca eu am publicat si popularizat o insiruire de cuvinte, accesul oricui la ele e perfect legitim. Ca desi imi pastrez dreptul la proprietate, e absurd sa pot controla accesul cuiva la trairile mele, cata vreme le-am pictat intr-un spatiu public.
Cateva zile mai tarziu am primit alt feedback, la fel de inedit. O cunostinta, din nou de sex feminin, (se pare ca ele au rabdarea sa citeasca un blog de la prima la ultima pagina) mi-a scris, tot  pe messenger: "Voiam sa-ti zic ca te citesc si mi-au dat lacrimile, plang de-a binelea". "Opa", mi-am zis eu, "stai asa ca nu inteleg daca e de bine sau nu". O intreb unde s-a rupt zagazul, imi spune ca aici. "Imi plangi de mila?", o intreb. "Daca da, sa stii ca nu e cazul. Sunt bine, sincer". Nu stiam ce sa ii spun, daca sa o consolez sau sa ma las consolata, desi nu prea avea ce durere sa-mi aline. Ca eu ma uitam la Friends, bine mersi, si post-ul ala era scris cu vreun an in urma. Pana la urma am lamurit-o si pe ea, i-am zis ca sunt doar metafore - sa le citeasca, sa se bucure de ele si sa treaca mai departe. Si-a uscat lacrimile si si-a vazut de lectura. Problem solved.
Dupa aia am cazut pe ganduri. In ambele momente m-am simtit un pic stingherita. Faptul ca oamenii respectivi ma cunosteau in primul rand in afara blogosferei facea lucrurile mai delicate si pentru ei si pentru mine. Pentru ca in viata de zi cu zi n-au auzit niciodata atatea intimitati de la mine, pentru ca ne-am stabilit un ton si interactionam in consecinta lui, iar schimbarea acestui ton implica readaptarea la un anturaj care acum primeste o doza mare de informatie din parte-mi. Si nu mai pot face mare lucru pentru a usura aceasta tranzitie, pentru ca am pornit pe un drum fara cenzura, in care am publicat si voi strecura probabil si pe viitor trairi personale.
Totusi, nu ma pot abtine sa ma gandesc ca e mai usor sa scrii pentru necunoscuti, in stilul vecinului de compartiment de tren. Mesajului din sticla ii sta mai bine citit de un strain decat de oameni pe care in viata de zi cu zi abia ii saluti si incropesti doua-trei fraze de o mai mica sau mai mare complezenta. Pentru ca strainii poa' sa strambe din nas cand te lectureaza fara ca acest detaliu sa te afecteze mai departe de cenzurarea unui comentariu - pe cand in reteaua sociala ai lume de privit in ochi dupa ce le-ai trantit pe blog informatia ca tu aseara ai intrat cu masina intr-o pompa de benzina sau ca la 3 dimineata nu puteai sa dormi de dorul lui.
Asta e provocarea mea. Nu m-am ascuns dupa nici un alias, dupa identitati secrete sau realitati adaptate. Am patruns in blogosfera cu tot cu bagajul cu suflet si n-am de gand sa-l fac pierdut pe drum.

In lumina celor de mai sus, as numi blogosfera asa: one giant intrusive community - tresspassing allowed. Si cand simt nu mai am loc in viata mea, asa cum ziceam la inceput, patrund cu usurinta intr-a altora. Iar ospitalitatea e reciproca, asa ca tuturor musafirilor mei de aici, cunoscuti sau anonimi, le zic: bine v-am gasit la usa sufletului meu, va invit cu placere inauntru.

Read more...

Cand te plictisesti la munca...

...te urci pe acoperisul cladirii ignorand semnul de "Acces interzis" si... nu, nu te arunci! Faci poze.

Padurea urbana de blocuri:

 

Cum se naste un mall:

 

Cum ne sustinem brand-ul:

Read more...

Twitter spam is following me

Bun, deci Twitterul asta nu mai are multe secrete pentru mine. Microblogging combinat cu social networking. X follows Y, who follows X and Z - si asa navighezi din follower in follower si din update in update pana iti da eroare ca e serverul suprasolicitat. Cum se zicea si pe Forumul Bloggerilor, 90% din blogosfera twittuieste in mai putin sau egal cu 140 de caractere (LOL here!). Targetul este, ca si pe blog, sa ai cat mai multi followersi. E trendy sa te urmareasca multa lume si tu sa urmaresti o distinsa elita (LOL again! sorry ca va plimb atata, dar ma distreaza rau site-ul ala).
Cand mi-am facut pagina de Twitter si m-am prins cum stau lucrurile, mi-am zis: eu voi avea tot atatia "following" cati "followers". De dragul simetriei. Sa nu ma las dusa de val si sa dau follow la cateva sute de oameni, dupa aia sa ma trezesc ca pe mine ma urmaresc vreo cinci si scriu pentru mine si salcia de pe strada... Asa ca mai arunc uneori un ochi pe numaratorul de twitteristi cu care interactionez, sa vad daca s-a mai schimbat scorul.
Si constat in seara asta ca followersii mei cresteau, cresteau. Imi crestea si mie inima in piept de mandrie, ma vedeam batand la portile celebritatii. Cand colo, ce sa vezi. Spam, frate.




Atentie la prima admiratoare, pe numele ei Jacki. Sigur ma cunoaste de pe blog sau de pe forumuri.

Arunc un ochi pe updates-urile ei. Suna interesant:



Frumos, nu? Spam 2.0. Spam pe IM de pe id-urile din lista, spam pe Twitter. In curand o sa imi bata spammer-ul la usa: "Nu va suparati, nu doriti niste Viagra, am un link pentru dumneavoastra. Notati aici, www punct xyz-plin-de-virusi punct com".

A, si cireasa de pe tort: spammerita mea are la randul ei followersi. Useri normali. Ca sa manance si "Jacki" a mea o paine.



Totusi, ma mai gandesc daca ii dau follow sau nu....

Read more...

Cosmar

Nu, n-are legatura cu VisUrat. E un filmulet pe care l-am primit pe mail si despre care, initial, mi s-a parut ca seamana cu Signs prin felul in care comunica cele doua personaje.



La final m-am prins ca e cu totul alta treaba.

Read more...

Inteleptul de la Petrom

Mama, cat sunt de obosita. Si nici nu vreau sa ma uit la ceas, sa-mi arate dracovenia ca e 4 jumate dimineata. Sunt franta, ca am tras la bloguletul meu ca martoaga la jug: sa-l ordonez, sa-l periez, sa-l mai traduc pe ici pe colo in limba romana, asa cum mi s-a recomandat. Nu-mi pare rau, pentru ca (shhht, e secret deocamdata!) maine vreau sa i-l prezint lui Dono, dar acum as fi fost deja pe taramul lui Mos Ene, sforaind glorios daca nu ma nimeream pe blogul lui Decebal - pe care l-am citit aproape in intregime, stricandu-ma de ras. Domnu' Caliman, sunteti responsabil de cearcanele mele de maine!!

In fine, acu daca tot am apucat sa citesc despre cersetorii de la Petrom, mi-am adus aminte despre Inteleptul de duminica de la Petrom, pe care am avut onoarea sa-l cunosc in weekend, manata de nevoia subita de a nu ramane in pana prostului.
Imi urmez procedura obisnuita in asemenea situatii, rugandu-l pe nenea de la pompa sa faca plinul la masina si intru agale sa platesc, numai ca (si as vrea sa stiu acum ce femeie recita exact numarul pompei la casa; va invit, poftim!) imi formulez cererea cam impiedicat, sub ochii incriminatori ai Inteleptului de la casa: "Aaa... pompa aceea cu Polo albastru, va rog..." Inteleptul tace suveran, eu inteleg acuzatia si plusez cu detalii: "cred ca e unu sau trei". Oftand, Inteleptul imi ia cardul "Dom-ni-soa-ra" (eu, la mai putin de un metru saizeci, ma fac mica, mica) "daca toti clientii ar veni cu asemenea informatii la casa, unde credeti dumneavoastra am ajunge?"
Fiindu-mi clar ca asteapta un raspuns de la mine, intrucat nici nu validase cardul, ma uit peste umar spre afara, in cautare de noi indicii, temandu-ma ca pana nu raspund corect nu mi se iau banii si nu sunt lasata sa plec. "Dom-ni-soara", imi directioneaza Inteleptul din nou atentia, "traim intr-o lume incurcata, complexa, in continua schimbare. Trebuie sa fim pregatiti si cu ochii in patru, sa facem fata provocarilor". Eu aprob modest, intrebandu-ma care dracu e pana la urma pompa aia si daca o ma puna sa platesc cumva plinul de la Jeep-ul de alaturi, drept pedeapsa pentru ignoranta. "Sa mai aflati de la mine ca omenirea evolueaza sau dispare, in cativa ani n-o sa mai auzim nici de teoria darwinista si nici de aia creationista, o sa stim exact de unde am aparut si unde ne ducem si n-o sa mai fim manipulati nici de religie nici de stiinta! Si in lumea asta noua, fara instrumentele logicii vom fi neputinciosi" Imi recuperez cardul si dau sa ies, intrebandu-ma spre ce dimensiune cognitiva ne indreptam, cand ma aud strigata din nou: "Veniti tot timpul pe aici, nu?".
"Nu, e prima oara". Si ultima, gandesc in timp ce ma scotocesc usurata de cei 2 roni datorati benzinarului de la pompa care imi stergea constiincios geamurile perfect curate.
Uneori prefer oamenii simpli.

Read more...

Signs

Cocktail de emotii exprimate non-verbal...

L-am vazut la Mos Califar pe blog si am zis ca trebuie neaparat sa-l am si eu. Doispe minute de film de calitate cu care m-am delectat dimineata tarziu si in care m-am regasit partial.

Enjoy.

Read more...

De ce nu-mi plac taximetristii

• Pentru ca s-au obisnuit cu bani nemunciti tarife exagerate si acum, pe criza, se vaita ca trebuie sa le scada un pic.
• Pentru ca isi aroga dreptul de a-ti refuza o cursa prea scurta sau intr-o directie in care nu le convine.
• Pentru ca merg ba prea incet (in cautare de clienti sau adrese) sau prea repede (sa ajunga la destinatie ca nebunii, deoarece au anuntat dispeceratul ca mai iau o cursa in 4 minute) si in ambele situatii ii incomodeaza pe ceilalti soferi.
• Pentru ca fumeaza, asculta manele, vorbesc la telefon sau sparg seminte cu clientul in masina, de obicei fara sa-l intrebe daca il deranjeaza.
• Pentru ca sunt ori aroganti (castig in doua nopti cu taxiul cat tine intr-o luna, amaratule) ori frustrati
• Pentru ca nu se jeneaza sa iti ceara sume exorbitante cand te iau de la aeroport sau din cluburile din centru, noaptea.

Asa ca nu ma impresioneaza protestul lor (detalii aici) - lasa sa mai vina 750 de independenti ca un pic de concurenta le prinde bine. Numai cu traficul din capitala nu stiu ce-o iesi, cu atatia taximetristi in plus. Dar la cum se prezinta lucrurile, nu poate fi mult mai rau ca acum.

Read more...

Si totusi...

...noaptea cand sunt doar eu cu mine, ar trebui sa fii si tu aici. Iubind, te caut zadarnic, reveria incepe dinainte sa adorm iar somnul imi e anticiparea viselor in care te revad, libertatea de a-ti fi aproape.

Timpul in care nu suntem impreuna e forma de plastic meschin umpluta cu nisipul indeletnicirilor marunte. Plastic ce incepe sa-mi contureze intreaga fiinta, dictand dimensiunea fiecarei zile, pentru ca tu nu-mi mai esti alaturi iar eu sunt obligata sa ma joc de-a viata in lipsa ta.

Iar dimineata imi scutur perna de aroma visului in care te-am tinut in brate.

Read more...

Provocarea de acasa

Ma uitam acu prin curtea Generalului si am vazut ca e hotarat sa se duca la sala. Ca cica s-a ingrasat (blink-blink!). Si mi-am adus aminte de instrumentul de tortura provocarea solutia tuturor problemelor de forma fizica pe care subsemnata il detine in casa:

Deci Leg Magic. Deci da. Initial m-a extaziat pe un program de teleshopping, pe la 3 dimineata. Am gasit si tutoriale pe YouTube, ca e celebru. Dupa aia l-am remarcat si la sala de cartier vizitata sporadic.

Asa ca am luat problema in propriile maini. In ordine cronologica: comandat, asteptat, platit, montat. Pus dvd-ul cu programu', exersat. Impachetat, gasit loc in casa unde sa nu ma deranjeze, asezat frumos. Admirat integrarea lui in peisajul interior. Sters de praf. Aratat cu mandrie ocazionarilor musafiri. De la un punct incolo: agatat haine de el. Sters de praf.

Reprosul mut al Leg Magic-ului deviat de la principala sa functionalitate imi ocupa constiinta. Nu mai pot sa fac nici un exercitiu fizic fara sa imi amineasca de investitia mea nemonetizata. Nu pot sa-mi fac un abonament la sala, ca imi aduc aminte ca am gadgetu' acasa, ca l-am platit si nu l-am exploatat. Si cica gadgetul face minuni, tre sa exersezi cinci minute timp de cinci zile si ajungi brusc in forma, te tonifiezi si poti merge linistita la plaja in pantaloni scurti, fara sa deranjezi vizual pe nimeni. Eu dau vina pe lene lipsa de inspiratie, asteptand sa ma viziteze un fel de muza a sporturilor care nu mai apare.

Intre timp, Leg Magic-ul a fost decazut din drepturile de suport de haine si mutat pe balcon. Daca o aparea vreodata muza aia, o sa-i cer sa inventeze Leg Wonder, un aparat care sa lucreze singur la tonifierea mea. Cu magia m-am lamurit, am nevoie de un adevarat miracol ca sa fac si eu sport!

Read more...

Extremely modified

Disclaimer: n-am mai scris in weekend mare lucru, ca urmaresc eterna si fascinanta blogosfera. I'm all over the place, feed-uri, twittere, bloguri, forumuri, linkuri, zelisturi.

Pe oddee am gasit niste specimene dragute: 12 Most Extremely Modified People - tatuaje, piercing, animal print direct pe piele. Pai am vazut si eu ceva asemanator in oras si le-as da astora mail sa modifice topul:

The Mirror Man! Din categoria Art Nouveau la Mall Baneasa.

Read more...

My favourite road sign

Beware of drunks!!

In Nicaragua - link.

Read more...

Pentru soferitele din Bucuresti

Comentam mai demult, pe blogul nevestei lui Arhi, la un post de-al ei despre traficul din Bucuresti. M-am cam intins acolo cu comentariul asa ca reiau si completez aici viziunea printesei urbane despre ce ar ajuta soferitele din Capitala.

Dragele mele soferite urbane, aflati ca...

• Traficul bucurestean e o jungla dominata de specia masculina. Veti fi in cel mai bun caz tolerate, in rare cazuri veti dobandi respectul si admiratia barbatilor din trafic datorita abilitatilor voastre de a conduce. Live with it!
  
• Multi se vor baza pe reflexele voastre de a evita un accident - nu ii dezamagiti ca altfel ajungeti la politie, sectia accidente usoare - in cel mai bun caz.
• Majoritatea vor reusi sa evite un incident provocat de voi, din vina voastra sau a celor de la punctul 2. Obisnuiti-va cu ideea ca nu aveti cum sa le multumiti la toti sau sa le cereti scuze tuturor.
  
• Renuntati la scrupule sau feminisme si jucati rolul mimozei cand va aflati intr-o situatie de cedeaza trecerea: contact vizual, zambet larg - garantat veti trece mai repede.
• Regula anterioara se aplica si cand va opreste politia. Politistii din Bucuresti sunt mai sensibili la soferite decat in alte orase si rezultatele tacticii feminine va vor surprinde si pe voi. Nu va lansati intr-o cearta decat in conditii de abuz extrem pentru ca politistii sunt traumatizati de certurile cu femeile din trafic (si nu numai...) si riscati sa ii iritati foarte tare.
• Feriti-va de taximetristi, reprezinta raul in esenta pura si sunt imuni la manifestari feminine.
• Fara exceptie, incuiati-va toate portierele si cand vecinii de trafic sunt iritati sau vor sa se certe cu voi nu coboriti geamul si nu iesiti din masina.
• (poate exagerez dar...) O solutie eficienta pentru a va da seama daca sunteti urmarite: faceti de trei ori stanga consecutiv. Daca masina din spatele vostru va urmeaza intocmai, sunati la Politie sau cautati un echipaj pe strada. Nu opriti si nu va duceti direct acasa.
  

Si acum, fara suparare dragele mele...

• In timpul mersului nu va uitati doar in fata, ci incercati sa obtineti o vedere globala asupra traficului verificand toate retrovizoarele.
  
• Despre lasat 100 m intre voi si masina din fata, la semafor sau in mers, s-a mai mentionat, dar revin si aici: traficul fluent se obtine cand nu lasati un spatiu inutil intre voi si vecinul din fata, mai ales la asteptarile in coloana (semafor, blocaj...) - poate e cineva in spate care are nevoie de spatiul ala sa iasa din intersectia precedenta, sa schimbe banda, sa intre pe acelasi drum cu voi de pe o straduta adiacenta.
• In acelasi articol vi se recomanda sa ignorati claxoanele - imi pare rau, dar trebuie sa il contrazic, NU ignorati claxoanele decat daca sunteti in postura de pieton si mergeti in siguranta pe trotuar, caz in care claxoanele sunt doar manifestari admirativ-grobiene care nu intra in acest topic. Daca auziti ca sunteti claxonate incercati sa va dati seama de ce. Daca sunteti primele la semafor si a trecut o milisecunda de cand s-a pus verde, plecati fara sa va enervati.
  
• Evident, nu va machiati in masina si daca trebuie vorbiti la telefon, faceti-o fara sa va afecteze sofereala.
• Cel mai flatant atu pentru o femeie e sa stie sa parcheze. In toate felurile: spic, lateral, cu spatele... Invatati in poligon, ca nu e nici o rusine sa inveti, mai rau e sa nu stii. Mai ales ca e un fapt dovedit ca femeile parcheaza mai prost pentru ca perceptia tridimensionala e o provocare. Incercati sa invatati pe mai multe masini de dimensiuni si forme diferite pentru a evita sindromul Nu stiu sa conduc si sa parchez decat masina mea. A, si cand parcati, uitati-va in retrovizoare sa vedeti daca manevra ii afecteaza pe ceilalti soferi care vor doar sa treaca de voi si daca e asa, puneti avariile pana reusiti manevra.
  

Si ca sa va lamuriti ce fel de soferite sunteti, aveti aici un test simpatic. Succes in trafic!

Read more...

Party with a Soul

Have a blast partying with us, bring along your friends, meet exciting people and give a hand fundraising for a school in Uganda!
When: Friday 13th of March 2009 *Gheisa caffee *Str. C.A. Rosetti 10, Bucharest* starting at 8:00 pm
Entrance fee: 20 RON but you may want to give more ;-)
The funds raised will go to the school in the Jinja area, run by the international organization Soft Power.
What you will get in return: solidarity to people in Africa, networking, hanging out with old friends and making new ones.
Fine print: Drinks included in your own budget, this is a fundraising party.

Read more...

...si ce-am comis aseara

Cum in ultima vreme mi-am cam dat singura cu stangul in dreptul, hai sa povestesc aici si continuarea serii precedente. Se cam golise in Fabrica si urma sa ma trezesc, implacabil, foarte de dimineata, asa ca am plecat cu un amic de-al meu care s-a milostivit sa ma duca acasa cu masina.

Si cum facerea de bine e f***re de mama, acu trebuie sa se duca in service cu masina. Ce s-a intamplat?...

Pai se facea ca am ramas fara tigari. E un viciu urat si condamnabil, dar e al meu. Amicul respectiv opreste la Mol-ul de pe Calarasi si, ca un gentleman, intreaba "ce tigari vrei" si se duce in benzinarie sa cumpere. Subsemnata, doborata de prea multe Ursus baute cu VIP-urile, ramane in masina sa mediteze la nemurirea sufletului si constata ca odata oprit motorul, ii este frig.

De aici, actiunea se deruleaza rapid si toata lumea asista neputincioasa la spectacolul oferit de masina care intra cu viteza intr-una din pompele de benzina, pentru ca printesa urban alcoolizata ce zacea pe scaunul pasagerului invarte cheia in contact fara sa scoata din viteza!!

Printre spectatori: un Passat al Politiei rutiere, posesorul masinii care nu apucase sa intre in magazinul benzinariei si se uita siderat, toti angajatii Mol-ului si oricine se nimerise la ora aia prin zona. Politia sare cu carnetul de procese verbale, eu sar cu gura, amicul mai sa sara la bataie (eu fiind tinta, logic!!), angajatii sar cu matura si farasul sa adune bara masinii, numarul de inmatriculare, galeata si mop-ul de la pompa facute tandari. Dincolo de logoreea abordata si defensiva in care intrasem, nu puteam sa nu ma uit totusi cu groaza la baltoaca formata in jurul pompei si sa sper la un rau cat mai mic. Era apa cu zoaie din galeata. Pfiuf. Show-ul s-a terminat relativ repede, dar eu ma simt si acum ca intr-un clip de pe Youtube - worst drivers / stupid drivers etc.

Disclaimer: in apararea mea, trebuie sa precizez ca am permis de 11 ani si in afara de cateva incidente prin parcari (deh, sunt femeie!..) n-am comis-o niciodata (privire umeda si catifelata; suspin). Serios. Pe bune. Chiar sunt o soferita capabila. N-am nici un punctisor de penalizare. Va rog frumos sa ma credeti.

Si sa stiti ca imi pare taaare rau pentru ce-am facut si nu mai beau niciodata. Prea curand. Joia:)

Read more...

Kum fu la RoBlogFest 2009!

Pai a fost misto, ce pot sa zic. Carcotasii ar putea sa protesteze ca:

• la intrare era o coada lunga cat o zi de post (da, asa cum vedeti prin filme la intrarea prin cluburi sau cum tineti minte de pe vremea Impuscatului) - dar eu am stat la coada cu Zoso si cu Victor Kapra asa ca nu m-a deranjat, dimpotriva!;)
• la un moment dat era asa aglomerat inauntru ca mi-am adus aminte de spusele lui Nihasa: Fabrica are capacitate de 1300 de oameni.. de unde? eram aproape o mie si ne simteam ca sardinele in conserva. Dar, din nou, nu ma plang de proximitatea cu oamenii inteligenti
• Fredo si Pidjin dadeau tricouri si lumea care nu se inscrisese pe site-ul lor saliva pe langa (inclusiv subsemnata - fara nici un succes)
• multa lume nu-si trecuse blogul pe ecusonul de la piept, spre disperarea mea de om cu zero memorie a fetzelor. Sa zicem ca a fost o provocare.
• de Cabral ca prezentator, Hi-Q in concert si VisUrat pe post de castigator stiti de pe toate blogurile. Frate, dar cine era ala cu stand-up comedy de la inceput?? Fara suparare...lame!
• Nu am facut nici un deal de link exchange, dar cine ma tine minte de la party poate sa ma puna in blogroll ca nu ma supar;)
• Zoso are dreptate, berea Ursus e vai mama dumneai, inca o mai metabolizez (cu alte cuvinte: mahmurealaaaa) Da' era moka asa... ca din nou - nu ne plangem.

Cam atat. Mi-a placut RoBlogFest-ul. Bonus, o poza cu mine si Zoso, furata de la dumnealui. Pentru ca specialistei in fotografie (mi-am pus link singura, sic!) i-a murit bateria la intrare.

Ne vedem la anu'!!

Read more...

Tonite we RoBlogFest!

Gata cu sentimentalismele, recunosc ca aseara m-am cam lasat dusa de val - dar e momentul sa ne ocupam de altele.

Diseara aplaudam castigatorii, dupa aia we paaarty si mai mult decat atat, mai facem si o fapta buna. E primul an cand am votat si am urmarit competitia, a fost interesanta si catchy, asa condimentata pe ici-colo de cate un scandal mic a la OTV, cat sa ii dea savoare. La amploarea concursului, sper ca petrecerea sa fie pe masura!

Acu, petrecere-petrecere, dar eu am o problema. Sau mai multe! Unu, personal nu prea cunosc lume (ici-colo pe cate cineva) si doi, nu stiu cu ce sa ma imbrac. Tipic feminin:)

Asa ca pornesc o leapsa scurta printre bloggeritele care vin la party-ul din Fabrica: voi cu ce va imbracati diseara? Cine raspunde are sanse sa fie recunoscuta dupa haine :) Apropo, s-o purta anul asta ecuson cu numele?

Read more...

Tarziu in noapte...

Ce poate completa melodia asta, in afara de miros de popcorn cu unt facut la microunde, lumina si caldura unei flacari vii de semineu in care trosnesc lemne de brad, bataile ceasului care anunta apropierea lui Miazanoapte, cerul instelat, caldut si bleumarin-catifelat care iti bate la geam?

...doar bratele tale soptindu-mi: "Te apar eu de lumea de afara. Uita de orice, hai sa ne pierdem unul in celalalt, pentru ca noaptea fara de sfarsit e a noastra".

In lipsa lor, gandurile mele continua sa curga spre tine, incercand sa recompuna tacerea plina de semnificatii care isi facea loc intre noi cand te credeam al meu...

Read more...

My tribute to a frozen heart

Ok. Mi-am luat pozitia blogo-fetala, ghemuita pe canapeluta din bucatarie, cu laptopul in brate si pachetul de tigari alaturi, gata sa-mi dezvalui din nou sufletul pe blog si inghetata de groaza din cauza asta...

De cand m-am afisat prin blogosfera ca raluxa punct blogspot punct com si blogul meu a devenit, daca nu public, cel putin mult mai expus ca inainte, m-am ferit sa mai scriu in labelul asta. Adica sa spun ce simt. Lasitate, numele tau e abtinere... si asa cum scriam mai demult, in acest interval am gandit atatea lucruri pe care sa ti le dedic, am conturat zambete si lacrimi pentru tine intr-o forma naiv-eseistica, dar din teama sa nu plictisesc vizitatorii accidental nimeriti aici m-am abtinut, incercand sa ma conving ca daca nu iti scriu, nu existi si nu doare. Si ca blogul pe care l-am deschis clickuind pe blogger printre lacrimi si mesaje de despartire poate exista si fara sa ma astern tie aici.

S-a creat blogul asta dintr-un preaplin de dragoste, durere, dor si deznadajduire, durea cand iti scriam si ma alina sa imi vad insiruite trairile aici. Ce aliteratie, cate cuvinte incep cu D in enumerarea mea.... Te-am conturat aici, Eduard, ca iubire neimplinita, ca inima inghetata, ca fericire sporadic atinsa si ca dor continuu. De cate ori ar trebui sa mai scriu ca imi lipsesti? Cu ce mi-ar altera aceasta repetitie neimplinirea?

Da, am inceput naiv, cu scrijeliri care nu se ridica la standardele cititorilor, dar nu sterg nimic pentru ca micutul meu camin blogosferic s-a nascut din dragostea pentru tine - si tot de acolo s-a hranit cel putin un an de zile. Mi-am deschis usa musafirilor, dar nu-mi voi feri de ei privirea in care te oglindesti tu, cu toate simtirile pe care le-ai rasarit in mine.

Inainte, blogul meu se chema My tribute to a frozen heart, scriam doar pentru tine... Acum, cu un pas inapoi, cu aer tras adanc in piept, imi gasesc forta de a distila si alte ganduri aici, dar tu, imateriala mea sursa de senzatii, ma trimiti inapoi la sinceritatea in forma bruta, la dezgolirea definitiva a inimii care ma face sa urlu mut: mi-e dor, dor, dor de tine si de noi... si nu mai am forta sa bravez, nu mai am resurse sa mimez ca functionez normal, mi-au secat resursele de trairi cotidiene si am nevoie de tine sa ma adap, sa continuu sa sfidez ziua de maine...

Acesta e in continuare tributul meu catre tine. Si dragostea mea catre tine curge in continuare prin acelasi izvor nesecat.

No comments, please...

Read more...

LooL

Deci nu, nu pot sa cred. Mor de ras. Si nici n-am citit tot pana acum. M-am oprit pentru ca asa ceva trebuie pus pe blog.

Cum se ajunge frate la asemenea intrebare si asemenea raspunsuri? Aaa...stiu cum. E una Emily care posteaza pe YahooAnswers urmatoarea dilema:

Why does steam come out of my vagina????!?
ok, so i know this is really gross, but sometimes when i sit down on the toilet it looks like steam is coming out of my vagina. am i gonna die or do i have like this crazy weird disease? i;ve been searching the internet and i cant find anything. can someone explain this to me.?!?!?

Oricum lumea care a raspuns are imaginatie si umor, clar. Selectez din raspunsuri:


* did you gulp down boiling water? lol.
* You won't die, but some ancient cultures believe in a pillow monster that lives in your vagina. This isnt acknowledged in modern medicine, however, the steam could be caused be the troll exhaling.
* Next time this happens, place a ceramic cup with 1 spoon of Nescafe Gold Blend, 2 sugars and a dash of milk between your legs.
Bon Apetite! (de departe preferatul meu)
* Does it smoke? Seriously, I have seen strippers perform this very trick. Perhaps after getting checked out, if there is nothing wrong, you might consider taking your act on the road.
* Steam coming from the Vagina acts as a sauna for the Male's Penis during intercourse.
* see a doctor
steamy vagina is a well known disease
* Unfortunately, your vagina is releasing harmful greenhouse gases that are contributing to global warming. I suggest that you capture the steam using a plastic bag or else you can cause a global catastrophe.
* Don't worry about the jokesters above. Hot pussy naturally steams.
* It's a raptor on a locomotive, attempting to rob you of your precious eggs. You must stop him at all costs if you ever want children.
* The little pussy that could!
* It shouldn't be a problem as long as you use protection. My wife had steamy vag and I did not heed the warning signs. I just had to have it. I now walk around with 18th degree burns on my peepee. Why, dear lord did I tempt the steamy vag?
* That's perfectly normal for a 19th century robot.
* I think this means the pasta is done.

Lol! Si aici m-am oprit ca ma durea burta de ras!...

Read more...

Poveste

Mica poveste scrisa de mine acum cativa ani, despre o scurta idila pe internet, ai caror protagonisti nu se intalnesc niciodata dar se plac fulgerator online, chatuiesc cateva zile pana cand ea afla ca el e insurat si etica o obliga sa inchida fereastra de conversatie....

Inchise calculatorul de la buton, fara sa se mai oboseasca sa urmeze comenzile de pe monitor ca sa se inchida ca lumea... la ora asta nu mai avea chef sa menajeze nimic.

Casa mirosea a aer statut si a fum de tigara acum, in primele ore ale diminetii...si i se parea ca peretii se sprijina pe ea, greoi, ca daca nu ar fi acolo, sustinandu-i cu privirea, s-ar pravali, subreziti si batrani. Pana si aerul de afara, care navalise inauntru cand deschisese fereastra, parea opac si prafuit...si toata amorteala asta ce o inconjura netulburata purta cu ea tacerea orasului care inca isi savura ultimele clipe de pasiune nocturna, netrezita la realitatea zilelor consumate tipic urban, in tramvaie, scari de bloc, supermarketuri sau birouri invelite in sticla. Orasul care isi deschisese bratele sa o primeasca acum cativa ani, numai ca sa le inchida intr-o imbratisare stransa in care se trezise subtil prizoniera si din care nu stia cum sa evadeze. Orasul care a iubit-o atat incat n-a vrut sa o lase sa plece, momind-o cu oportunitati frumos decorate dar fara substanta: job, casa, masina, tumult de capitala periferic europeana. Un carusel pornit vijelios care a incetinit pe parcurs, pentru a se transforma in final intr-un leagan ce scartaie a rutina.

Ar fi vrut sa nu mai fie nevoita sa mai doarma niciodata, sa ia un medicament sau sa faca o injectie care sa o tina treaza cativa ani, fara pauze de somn nedorite. Traise atata vis in ultima vreme incat gandul ca ar mai putea visa ii provoca un rau organic. “Ce schimbare brusca”, se gandi. Cu cateva ore in urma stapanea lumea, o lume care pornea de la hotarele fiintei ei si se intindea departe, departe, dincolo de tari si orase. "De ajuns!" Isi simtea capul de plumb, o vena pulsand la tampla i se arata din oglinda ca un ticait de ceas, marcand minute in sir de privit in gol la imaginea reflectata a propriei persoane. Parca ar fi baut cateva sticle de vin prost, si totusi nu facuse decat sa fumeze nesfarsit de mult, sa adune scrumiere intregi de chistoace pe care apoi sa le verse in cosul de gunoi si sa o ia de la capat. Se smulse din fata oglinzii si se duse in bucatarie. Deschizand dulapul de sub chiuveta de inox se uita in cos: parca de acolo ii ranjea insasi viata. Resturile de tigari tronau ca o evidenta a noptii ce isi dadea duhul - raspandite uniform in lacasul de plastic al sacului negru si lucios. "Cancer", gandi. "Ironie", isi aduse aminte apoi.

Asezata pe marginea patului, rememora acum ultima lui privire, aruncata cu durere din usa, peste umar, inainte de pasul care l-ar fi trecut dincolo de viata ei, peste pragul ridicat la rang de granita intre ea si realitatea de afara. Se uitase rugator: “Nu ma intelegi…incearca sa ma intelegi” si ea ramasese impietrita pe scaun, cu tamplele in maini, concentrandu-se sa poata intrerupe contactul vizual, sa nu se mai uite la el, sa nu-i mai sustina privirea. Sa sfarame calea pe care calatorisera atatea ganduri si senzatii. In mod ironic, tot ce-i venise in minte in secundele care abia se tarau era cantecul lui Hrusca, auzit in copilarie: “De la mine pan-la tine / Numai rauri de-ape line / Ochii tai…” Intre ochii lor era acum un rau de lava. “Nu sunt un om rau” staruise el fara convingere. “Stiu” ar fi vrut ea sa-i spuna, sa il asigure, sa il convinga ea pe el, asa cum de multe ori facuse, iubitoare... Dar tamplele ii strangeau mainile si ea nu si le putea misca, se gandise ca de obicei e invers, tamplele ti le strangi in maini nu?...ori ea isi simtea palmele captive…Prizoniere ale creierului. “Nu te pot chema inapoi” incercase ea sa-i transmita din ochi. Drumul acela pe care il batusera mii de chemari se inchisese…. “Vino singur” mai voia sa-i spuna, dar usa se trantise deja in urma lui. Nu el o trantise, nu facuse deloc zgomot, dar ea auzise corpul metalic al usii rasunand cu putere, punand punct, asezand un semn de exclamare la sfarsit. Sfarsitul a ceea ce fusese povestea lor.


Hm. Cine a ales cuvantul “poveste” pentru a descrie relatia dintre un barbat si o femeie avusese probabil in cap imaginea lor: el si ea, impreuna. Desprinsi din basmele cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, sau mai degraba cu regi si cu printese…Nobili, frumosi, nebuni. Oare el fusese urat inainte sa o cunoasca? Oare ea fusese neatragatoare inainte sa se oglindeasca in chipul lui precum facuse Narcis cu apa lacului, gasindu-se deodata frumoasa precum eroul din legenda?....dar cine mai stia viata de dinainte, si mai ales cine si-ar fi dorit sa isi aduca aminte de ea? Cata vreme au fost ei doi impreuna, timpul s-a oprit in loc, incremenit in adoratie fata de acest cuplu care il sfida de parca ar fi stiut secretul Eternitatii. Si Eternitatea fusese inchisa in captivitatea catorva zile. Cate?...doua sau trei?…sau doua sau trei mii?…

Isi simtise jumatate de viata petrecandu-se alaturi de el, se bucurasera de Craciunuri ninse, de veri arzand in soare torid, de inceputuri de zile cu aroma de cafea aburinda pe care el i-o adusese de mii de ori la pat, cu acelasi zambet de dimineata pe chip, fericit sa inceapa o zi cu ea… de seri in care se uitasera unul la altul fascinati ore in sir, fara sa se atinga, fara sa scoata un sunet, pierzandu-se fiecare in privirea celuilalt si schimband mii de mesaje fara ca o singura vorba sa strapunga tacerea ce ii pazea mandra, garda de corp ad-hoc a unui rege si a unei printese. Fusesera in vacante impreuna si dansasera pe plaja rock-and-roll nebun, pentru ca mai apoi sa topeasca in saruturi toate acordurile de cantece pe care le adunasera o data cu scoicile de la malul marii…Iar la munte zapada fiecarei ierni le facuse cadou bulgari cu care sa se bata razand si fulgi pe care sa ii priveasca linistiti, tacuti, deplini.

Si mai presus de orice sentiment, trupurile lor imbratisate in fiece noapte. Sete si foame de carnea si sangele celuilalt, potolita in ceasuri de pasiune nebuna, dezlantuita parca din magie. Se regaseau mereu, un Adam si o Eva care muscau din fructul delicios al iubirii carnale, primii si singurii oameni de pe pamant, fara de care intreaga omenire n-ar fi fost posibila, doi nerusinati pasind tot mai departe pe taramul iubirii pana cand deveneau o singura fiinta ancorata in ea insasi. Orgasme ce zguduiau vazduhul ii aruncau in al noualea cer doar pentru a-i cobori vijelios inapoi in realitate, transpirati, tremurand, tinandu-se in brate ca pe comori pretioase, ca si cum fiecare si-ar fi tinut in palme propria inima.

A ei era acum de piatra, zvacnind inauntru, strivindu-o. Ziua incepuse de ceva vreme, stia asta pentru ca auzea cum vecina ei de palier isi incuie grijulie usa de la apartament si se indreapta spre scarile blocului. De obicei asta nu se intampla inainte de ceasul 9 al diminetii. Patru ore zburasera ca o singura clipa: Eternitatea isi revendica tributul pentru captivitatea in care se aflase pana atunci. Timpul incepuse din nou sa curga, furios ca fusese oprit in loc, alergand sa recupereze tot ceea ce ei doi furasera. Tintui scrumiera cu privirea: se umpluse la loc. “Cancer” gandi. “Ironie”, isi aduse iar aminte.

De ce ironie? Oare pentru ca stiuse din prima clipa cand il vazuse, de fapt dinainte sa-l vada cu adevarat, din vremea cand pentru ea, el nu era decat o frantura de soapta si o frantura de vis? Calm si cu convingere, ignorase tipatul launtric ce o avertiza ca tot ce face e sa-l imprumute de la cineva, si parase toate semnele care periodic, neobosite, ii atineau calea doar pentru a-i mai arata o data adevarul stiut de amandoi. Vreme de zeci de ceasuri sau zeci de ani, nu intrebase nimic, stiind ca raspunsul va aduce cu el un final taios si nedorit. Ba dimpotriva: sfidase brav evidenta. “Nu e decat un vis” era refrenul care ii asigura o constiinta nepatata si o inima intacta, animata de o iubire pe care o trimitea de fiecare data in oniric…. Si Iubirea i se intorcea de fiecare data ca un bumerang in cele mai concrete colturi ale realitatii incercand sa ii arate ca nu poate fi prizoniera unui vis. “Te iubesc asa cum stiu ca stii ca se poate iubi” ii spusese el in noaptea adevarului. I-l ceruse singura, invinsa de o morala pe care nu si-ar fi dorit-o. Acum morala biruise si avusese grija sa o faca astfel incat sa doara…

Flash-back. Chipul lui, odinioara imbujorat de dragoste, avea acum o paloare cadaverica. Ii simtea cuvintele innodandu-se in gat si ii vedea ochii de jar inotand in lacrimi. Lacrimi? Uitase gustul lor. Se aplecase sa i le sarute pe ale lui si deodata le gasise pe ale ei…la fel de fierbinti, la fel de limpezi, lacrimile lor se amestecasera la fel cum altadata li se uneau trupurile in inclestarea pasiunii. Erau ultimele clipe impreuna, era dureros de constienta de asta si numarandu-le, intelese ca trebuie sa faca ceva. “Ok…trebuie sa pleci” Cuvintele ei rasunasera singure, ca o sentinta. Se uitase la el si gasise confirmarea tacita in gesturile cu care el se ridicase de langa ea. Nici o cearta, nici un protest. Frumos ca si inceputul, frumos ca povestea lor, finalul se petrecea firesc, semn ca asta trebuia sa se intample. “Nu poate sa doara mai tare” gandise ea in timp ce il vedea indepartandu-se, zece centimetri, treizeci de centimetri, doi metri si apoi in cadrul usii, gata sa iasa din viata ei, din viata lor. Si apoi….se oprise. Se intorsese si o privise, fara un cuvant, si privirea lui il implora sa nu-l condamne, sa-l inteleaga, sa-l ierte.

“Dumnezeule” gandi ea acum, “eu ar fi trebuit sa-mi cer iertare. Am stiut mereu. Faptul ca am tacut nu ma face mai putin vinovata”. Privi in jur, nu mai avea cui sa-si ceara iertare. Casa in care rasunasera de atatea ori rasete pline acum rezona a cavou, in timp ce Ratiunea i se revolta: “A fost doar un vis. Visele nu au voie sa te afecteze pentru ca tu esti reala! Nu esti vinovata, pentru ca nu s-a intamplat nimic! Si peste jumatate de ora pleci la serviciu. Haide, aranjeaza-te un pic, arati execrabil! Si de acum iti interzic sa mai fumezi pentru ca ne face rau la amandoua. Ce haine ai de gand sa porti azi?” Avalansa de ganduri o inviora un pic, Ratiunea ei functiona ireprosabil de fiecare data. Unde o lasase pana atunci? Avea dreptate, nimic nu era real, totul fusese doar un vis, iar el, iubitul ei, nu mai exista pentru ca nu-i mai dadea ea voie sa existe. In fond, era atat de simplu. In cateva minute totul s-ar fi terminat, aerul ar fi devenit respirabil, soarele ar fi stralucit cu putere pe cer si ochii ei s-ar fi limpezit ca prin farmec.

Inspira adanc – stia ce trebuie sa faca. Inainta cu pasi repezi pe covorul care ii absorbea pasii, alintandu-i talpile, pana la calculatorul pe care il inchisese violent cu cateva ore mai devreme. De data asta, unealta asta care ii fusese barca in apele visurilor urma sa-i slujeasca drept ancora pe un tarm solid. Il deschise, tasta o parola si accesa de pe ecran o iconita: “Yahoo Messenger”. Cu gesturi ferme dar cu mana usor tremurand, dadu cateva comenzi pe ecran care urmau sa inlature orice suferinta: “Delete message archive”. Primul pas. Zile sau ani intregi de amintiri disparura in cateva secunde. “Ce simplu e….” ii sopti Ratiunea gudurandu-se. “Gata Craciunuri, gata plimbari prin ploaie, gata nopti de iubire”. “Are you sure you want to delete this contact from your address book?” o intreba placid, egal, calculatorul. Pasul doi. Imaginea lui i se va evapora foarte curand din suflet. “Nimic nu rezista, nu-i asa?... Bravo, stiam ca poti sa o faci”, o lingusi din nou Ratiunea. “Hai sa te speli pe dinti si sa-ti pregatesti micul dejun. A, si nu uita ca maine trebuie sa platesti intretinerea”.

***

Undeva, in alta tara, pe alt continent, poza ei disparu de pe alt monitor, stearsa dintr-un singur click de mouse. “Click-ul asta a sunat ca un punct, de fapt ca un semn de exclamare la sfarsitul povestii noastre”, gandi el si oftand se ridica din fata calculatorului pentru a se duce la culcare.

O noua noapte se insinua in dreptul ferestrelor lui, o noapte pe care avea sa o doarma, de data asta. Ultimele trei nopti fusesera petrecute pe chat. De data asta avea sa se odihneasca intr-un somn fara vise.

Read more...