Ultimul drum (poveste cu o usa caritabila)

"Oameni buni, vine sfarsitul lumii", ofta nea Ion spre toata lumea si spre nimeni in special, intrand in carciuma unde-si facea veacul. Obisnuitii locului il salutara cu un mormait. Nea Ion, client vechi al inmormantarilor si pomenilor aferente, venise sa-si ajute digestia cu un rachiu.
"De ce, mosule?" il saluta un cunoscut, plictisit de fata de masa patata pe care se chinuise pana atunci zadarnic sa o curete cu unghia.
"Am ramas fara usa la casa, de-aia."
"Te pradara hotii?"
"Nu, Doamne pazeste. Desi in afara de radioul cu butoane si pestele de cristal de pe el, n-ar avea ce sa-mi ia. Da' eram singurul ramas in bloc fara usa metalica. Deh, pensie mica, lipsa de posibilitati...."
"Si de ce sa vina sfarsitul lumii ca n-ai matale usa metalica la apartament? "
"Numai ciudatenii se intampla in zilele noastre! Il stii vecinul ala al meu care a murit acum trei zile? Ala care facuse ciroza din cauza tuicii de casa? Il inmormantara azi, sa-i fie tarana usoara." Nea Ion facu o pauza de efect in timp ce interlocutorul salta o spranceana. "Da-i facura cosciug fara manere, bata-i vina de hoti, ca asa se face comertu' in ziua de azi, pe furate. Nici rudele nu si-au dat seama . L-au primenit frumos, l-au bagat in cosciug si l-au bocit in casa cum se cuvine. Am fost si eu la priveghi, aveau niste fursecuri"... divaga nea Ion visator spre subiecte de interes gastronomic.
"Dumnezeu sa-l odihneasca, da' ce legatura are cu usa matale?" Ascultatorul dadea semne de plictiseala si-si intorsese parte din interes spre fata de masa.
"Stii ca blocul meu e aproape de cimitir", continua nea Ion netulburat. "Ca nimeni nu inchiriaza papuc sau camion, cara mortul pe umeri si-l tin pe manerele alea. Da' cand sa-l scoata din apartament, al naibii sicriu fara manere, tare aluneca. Lucru necurat, zici ca mortu' nu voia sa plece. L-au scapat de doua ori pe jos inca dinainte sa sa iasa din casa, pana a inceput vaduva lui sa tipe ca ii chinuie barbatul. De parca ar mai fi avut cum sa sufere...Bre, mai adu-mi un rachiu de-asta, ca simt ca ma ia asa un greu la ficat", ii ceru carciumarului care stia perfect cata greutate ducea ficatul povestitorului. "Atunci s-au trezit baietii lui destepti cu ideea sa-l duca cu usa pana in cimitir. Si cum toata lumea in bloc in afara de mine are usa metalica, greu de scos si de carat, m-au potopit cu rugaminti. Ca sa le dau usa, ca fac o fapta buna, ca in amintirea mortului. Pai ce-i datoram eu mortului, in afara de aia doua sute de mii pe care n-am apucat sa-i mai dau? Da' nevasta-mea a inceput sa stoarca lacrimi, ca asa e crestineste, ca daca il scapa pe strada? Si cand se pune ea pe bazait, nu mai e chip s-o scoti la capat.... Asa am ramas eu fara usa la casa. Bre, l-au si legat de ea, cu cosciug cu tot, de zici ca-l duceau la cimitirul de nebuni. Intorcea lumea capul pe strada, sa-i vada pe natarai cum carau mortul cu usa.  Numai ca la cimitir, prinsi de cantarea popii, au uitat sa-l mai dezlege. L-au ingropat cu usa mea cu tot."
Oftand, nea Ion se ridica sa plece. "Ma duc in targ sa gasesc vreun tamplar ceva. Sa-mi faca o usa noua, sa nu stau ca in satra".
Interlocutorului parca nu-i venea a crede tarasenia. "Si cum, nea Ioane, i-ai lasat sa-ti ingroape usa?"
"Pai vezi matale, eu am vrut sa mi-o iau inapoi. Da' mi-am adus aminte dupa aia ca n-am scos placuta cu numele de familie de pe usa inainte sa le-o dau. Asa a plecat pe lumea ailalta, cu fam.Popescu scris pe ea. Si m-am gandit ca poate ne-o pomeni si pe noi mortul cumva - pe mine, pe nevasta-mea si pe copii. Sa ne puna o vorba buna pe lumea ailalta la toata familia. Nu de alta, dar stii cum se spune... cu o moarte toti suntem datori!"
Aceasta povestire a fost scrisa pentru a participa la concursul de pe www.depozitdeusi.ro/blog (www.depozitdeusi.ro)