My blog has moved!

You should be automatically redirected in 3 seconds. If not, visit
http://raluxa.com
and update your bookmarks.

Bine v-am gasit, trecerea e permisa

Friday, March 20, 2009

Cateodata am senzatia ca nu mai am loc in viata mea. Spuneti-i plictiseala, saturatie, iritare, detasare sau orice alt factor care va determina sa ma vizualizati pe mine in afara vietii mele. Din varii motive, ma trezesc uneori pe margine, fluierand, in timp ce particulele vietii mele isi continua nestingherite miscarea browniana. Ma uit eu ce ma uit la ele, dar la un moment dat, inevitabil, ma plictisesc... si atunci ma asez pe banca si ma pregatesc de lectura.

Ca daca tot n-am ce face pana incap la loc intre granitele existentei mele, macar sa citesc blogosfera.

Eram intr-o zi la serviciu, cu blogul afisat la status-ul de messenger bine mersi, cand ma abordeaza o colega de serviciu. Una cu care, desi imi este simpatica, nu am prea multe in comun, cu atat mai putin i-as oferi in viata de zi cu zi ofranda confesiunilor mele. Tipa imi citise blogul cap-coada (si prin coada ma refer la primele postari de anul trecut, unde nu eram decat eu, el si jalea) si cand ajunsese la framantarile mele sentimentale, se simtise un pic stanjenita. Dar continuase a citi, ca era public si pus era la dispozitia ei de subsemnata, numai ca dupa ce si-a terminat lectura, a doborat-o jena si s-a simtit nevoita sa-si ceara scuze pe messenger. Eu, un pic nedumerita, nu intelegeam cu ce gresise. "M-am simtit cam prost", mi-a explicat ea, "mi s-a parut ca iti invadez intimitatea".
Pe moment am ras si am asigurat-o ca a luat o supradoza de bun simt in dimineata respectiva si ca daca eu am publicat si popularizat o insiruire de cuvinte, accesul oricui la ele e perfect legitim. Ca desi imi pastrez dreptul la proprietate, e absurd sa pot controla accesul cuiva la trairile mele, cata vreme le-am pictat intr-un spatiu public.
Cateva zile mai tarziu am primit alt feedback, la fel de inedit. O cunostinta, din nou de sex feminin, (se pare ca ele au rabdarea sa citeasca un blog de la prima la ultima pagina) mi-a scris, tot  pe messenger: "Voiam sa-ti zic ca te citesc si mi-au dat lacrimile, plang de-a binelea". "Opa", mi-am zis eu, "stai asa ca nu inteleg daca e de bine sau nu". O intreb unde s-a rupt zagazul, imi spune ca aici. "Imi plangi de mila?", o intreb. "Daca da, sa stii ca nu e cazul. Sunt bine, sincer". Nu stiam ce sa ii spun, daca sa o consolez sau sa ma las consolata, desi nu prea avea ce durere sa-mi aline. Ca eu ma uitam la Friends, bine mersi, si post-ul ala era scris cu vreun an in urma. Pana la urma am lamurit-o si pe ea, i-am zis ca sunt doar metafore - sa le citeasca, sa se bucure de ele si sa treaca mai departe. Si-a uscat lacrimile si si-a vazut de lectura. Problem solved.
Dupa aia am cazut pe ganduri. In ambele momente m-am simtit un pic stingherita. Faptul ca oamenii respectivi ma cunosteau in primul rand in afara blogosferei facea lucrurile mai delicate si pentru ei si pentru mine. Pentru ca in viata de zi cu zi n-au auzit niciodata atatea intimitati de la mine, pentru ca ne-am stabilit un ton si interactionam in consecinta lui, iar schimbarea acestui ton implica readaptarea la un anturaj care acum primeste o doza mare de informatie din parte-mi. Si nu mai pot face mare lucru pentru a usura aceasta tranzitie, pentru ca am pornit pe un drum fara cenzura, in care am publicat si voi strecura probabil si pe viitor trairi personale.
Totusi, nu ma pot abtine sa ma gandesc ca e mai usor sa scrii pentru necunoscuti, in stilul vecinului de compartiment de tren. Mesajului din sticla ii sta mai bine citit de un strain decat de oameni pe care in viata de zi cu zi abia ii saluti si incropesti doua-trei fraze de o mai mica sau mai mare complezenta. Pentru ca strainii poa' sa strambe din nas cand te lectureaza fara ca acest detaliu sa te afecteze mai departe de cenzurarea unui comentariu - pe cand in reteaua sociala ai lume de privit in ochi dupa ce le-ai trantit pe blog informatia ca tu aseara ai intrat cu masina intr-o pompa de benzina sau ca la 3 dimineata nu puteai sa dormi de dorul lui.
Asta e provocarea mea. Nu m-am ascuns dupa nici un alias, dupa identitati secrete sau realitati adaptate. Am patruns in blogosfera cu tot cu bagajul cu suflet si n-am de gand sa-l fac pierdut pe drum.

In lumina celor de mai sus, as numi blogosfera asa: one giant intrusive community - tresspassing allowed. Si cand simt nu mai am loc in viata mea, asa cum ziceam la inceput, patrund cu usurinta intr-a altora. Iar ospitalitatea e reciproca, asa ca tuturor musafirilor mei de aici, cunoscuti sau anonimi, le zic: bine v-am gasit la usa sufletului meu, va invit cu placere inauntru.

8 comments:

Anonymous March 20, 2009 at 5:37 PM  

Reactiile care s-au manifestat dupa citirea blogului tau (mai ales a descrierii sentimentelor tale la un moment dat in viata ta) nu cred ca ar trebui sa te faca sa te simti stanjenita in vreun fel, nu cred ca e vorba de mila. Eu personal m-am regasit atat de mult in ceea ce ai scris tu incat am retrait momente in viata mea pe care le-am lasat in urma pentru a lasa loc prezentului. Da, si mie mi-au aparut lacrimi, si pe mine m-a patruns un sentiment de tristete - dar nu de mila fata de tine - din contra - ci pentru faptul ca am trecut prin asa ceva si stiu ce mult doare - insa spre deosebire de tine, eu nu mi-am putut descrie sentimentele asa cum ai facut-o tu - pentru mine melodiile pe care le ascultam, triste sau inversunate, constituiau modul meu de a ma exprima. Astfel, am avut un sentiment de admiratie fata de tine, pentru modul in care ai reusit sa descrii atat de frumos, sincer si incredibil de real incat sa rascolesti amintiri, trairi, sentimente in sufletul cititorului. Cred sincer ca ai cunoscut acea dragoste suprema (cu bune si rele ) si pentru asta ar trebui sa te consideri norocoasa. Putini ajung in acest punct, iar tu ai excelat prin a avea puterea sa simti in continuare aceasta dragoste si sa te bucuri de ea si de amintirile frumoase, lasand la o parte suferinta cauzata de neimplinirea ei. Sau poate...s-a implinit :-)

Anonymous March 20, 2009 at 6:19 PM  

e bine sa te aud si asa.....macar te citesc...deci traiesti

Anonymous March 20, 2009 at 6:24 PM  

te astept de vreo......3 luni.a ramas ca treci pe la noi.ai uitat sau ne-ai uitat?nu trebuia sa vezi investitia cu potential?

raluxa March 20, 2009 at 6:59 PM  

@anonymous 1: Muzica, scrisul, cititul, fotografia si alte forme de arta sunt expresii ale aceleiasi esente, cand e vorba de catalizarea sentimentelor care ne rascolesc. Eu m-am refugiat in scris pentru sentimentul de confort, tu in muzica pentru intensitatea senzatiilor. Pana la urma, se traduc cam la fel...

@anonymous 2 & 3: ma bucur de mesajele voastre si inteleg ca ne cunoastem, din pacate nu-mi dau seama de mai mult :) reveniti cu detalii, eventual pe mail.

Anonymous March 20, 2009 at 9:02 PM  

incredibil !!!!!!!!!!!! "@anonymous 2 & 3: ma bucur de mesajele voastre si inteleg ca ne cunoastem, din pacate nu-mi dau seama de mai mult :) reveniti cu detalii, eventual pe mail."
TREBUIE SA-MI FAC PROGAMARE ??????????? sorry, nu stiu engleza, nici nu scriu la fel de bine ca altii,dar sa nu ma recunosti????????

raluxa March 20, 2009 at 9:10 PM  

ooooof, ce provocare:)

Anonymous March 20, 2009 at 9:28 PM  

GHICI.ti-am dat indicii in primele doua post-uri

raluxa March 21, 2009 at 12:50 AM  

Am ghicit... ne auzim curand, promit :)

Post a Comment

Comment moderation is OFF.

Please avoid posting comments as Anonymous. Choose Name/URL from the dropdown list and give me a name to reply to. The URL field is optional.