My tribute to a frozen heart
Wednesday, March 11, 2009
Ok. Mi-am luat pozitia blogo-fetala, ghemuita pe canapeluta din bucatarie, cu laptopul in brate si pachetul de tigari alaturi, gata sa-mi dezvalui din nou sufletul pe blog si inghetata de groaza din cauza asta...
De cand m-am afisat prin blogosfera ca raluxa punct blogspot punct com si blogul meu a devenit, daca nu public, cel putin mult mai expus ca inainte, m-am ferit sa mai scriu in labelul asta. Adica sa spun ce simt. Lasitate, numele tau e abtinere... si asa cum scriam mai demult, in acest interval am gandit atatea lucruri pe care sa ti le dedic, am conturat zambete si lacrimi pentru tine intr-o forma naiv-eseistica, dar din teama sa nu plictisesc vizitatorii accidental nimeriti aici m-am abtinut, incercand sa ma conving ca daca nu iti scriu, nu existi si nu doare. Si ca blogul pe care l-am deschis clickuind pe blogger printre lacrimi si mesaje de despartire poate exista si fara sa ma astern tie aici.
S-a creat blogul asta dintr-un preaplin de dragoste, durere, dor si deznadajduire, durea cand iti scriam si ma alina sa imi vad insiruite trairile aici. Ce aliteratie, cate cuvinte incep cu D in enumerarea mea.... Te-am conturat aici, Eduard, ca iubire neimplinita, ca inima inghetata, ca fericire sporadic atinsa si ca dor continuu. De cate ori ar trebui sa mai scriu ca imi lipsesti? Cu ce mi-ar altera aceasta repetitie neimplinirea?
Da, am inceput naiv, cu scrijeliri care nu se ridica la standardele cititorilor, dar nu sterg nimic pentru ca micutul meu camin blogosferic s-a nascut din dragostea pentru tine - si tot de acolo s-a hranit cel putin un an de zile. Mi-am deschis usa musafirilor, dar nu-mi voi feri de ei privirea in care te oglindesti tu, cu toate simtirile pe care le-ai rasarit in mine.
Inainte, blogul meu se chema My tribute to a frozen heart, scriam doar pentru tine... Acum, cu un pas inapoi, cu aer tras adanc in piept, imi gasesc forta de a distila si alte ganduri aici, dar tu, imateriala mea sursa de senzatii, ma trimiti inapoi la sinceritatea in forma bruta, la dezgolirea definitiva a inimii care ma face sa urlu mut: mi-e dor, dor, dor de tine si de noi... si nu mai am forta sa bravez, nu mai am resurse sa mimez ca functionez normal, mi-au secat resursele de trairi cotidiene si am nevoie de tine sa ma adap, sa continuu sa sfidez ziua de maine...
Acesta e in continuare tributul meu catre tine. Si dragostea mea catre tine curge in continuare prin acelasi izvor nesecat.
No comments, please...
De cand m-am afisat prin blogosfera ca raluxa punct blogspot punct com si blogul meu a devenit, daca nu public, cel putin mult mai expus ca inainte, m-am ferit sa mai scriu in labelul asta. Adica sa spun ce simt. Lasitate, numele tau e abtinere... si asa cum scriam mai demult, in acest interval am gandit atatea lucruri pe care sa ti le dedic, am conturat zambete si lacrimi pentru tine intr-o forma naiv-eseistica, dar din teama sa nu plictisesc vizitatorii accidental nimeriti aici m-am abtinut, incercand sa ma conving ca daca nu iti scriu, nu existi si nu doare. Si ca blogul pe care l-am deschis clickuind pe blogger printre lacrimi si mesaje de despartire poate exista si fara sa ma astern tie aici.
S-a creat blogul asta dintr-un preaplin de dragoste, durere, dor si deznadajduire, durea cand iti scriam si ma alina sa imi vad insiruite trairile aici. Ce aliteratie, cate cuvinte incep cu D in enumerarea mea.... Te-am conturat aici, Eduard, ca iubire neimplinita, ca inima inghetata, ca fericire sporadic atinsa si ca dor continuu. De cate ori ar trebui sa mai scriu ca imi lipsesti? Cu ce mi-ar altera aceasta repetitie neimplinirea?
Da, am inceput naiv, cu scrijeliri care nu se ridica la standardele cititorilor, dar nu sterg nimic pentru ca micutul meu camin blogosferic s-a nascut din dragostea pentru tine - si tot de acolo s-a hranit cel putin un an de zile. Mi-am deschis usa musafirilor, dar nu-mi voi feri de ei privirea in care te oglindesti tu, cu toate simtirile pe care le-ai rasarit in mine.
Inainte, blogul meu se chema My tribute to a frozen heart, scriam doar pentru tine... Acum, cu un pas inapoi, cu aer tras adanc in piept, imi gasesc forta de a distila si alte ganduri aici, dar tu, imateriala mea sursa de senzatii, ma trimiti inapoi la sinceritatea in forma bruta, la dezgolirea definitiva a inimii care ma face sa urlu mut: mi-e dor, dor, dor de tine si de noi... si nu mai am forta sa bravez, nu mai am resurse sa mimez ca functionez normal, mi-au secat resursele de trairi cotidiene si am nevoie de tine sa ma adap, sa continuu sa sfidez ziua de maine...
Acesta e in continuare tributul meu catre tine. Si dragostea mea catre tine curge in continuare prin acelasi izvor nesecat.
No comments, please...
