I miss you...
Saturday, January 31, 2009
Brrr...
Friday, January 30, 2009
...l-am visat pe Zoso. Avea barba, era obez, insurat si mai batran cu 10 ani. Cica poza aia de la profil era din tinerete si o pastra pe site sa pacaleasca publicul. Geez. Tare deviant visez uneori.
In realitate sunt convinsa ca e tinerel, subtire si simpatic, doar e paronim cu Zorro. De statutul civil nu ma pronunt.
Hmmm....la multi ani?...
Bloguletul meu a implinit un an si oricat m-as bucura pentru el, nu pot sa nu transpun acest an in asteptari, deziluzii, lacrimi, umbre dar si in lumini, zambete, glume si mii, mii de mesaje scrise.
Nu stiu de ce, dar tu si eu ne scriem multe mesaje...Ne luptam cu providerii de telefonie mobila pentru tarife mai bune, mii de minute in retea incluse in abonament, sute de sms-uri (din pacate tot in retea) si dupa aia facem cost suplimentar in mesaje cross-network, cate 20-30 pe zi? Da. Matematica asta naste un paradox: un minut de conversatie: 2 centi (sau eurocenti. Habar n-am). Un mesaj scris: 5 (euro)centi. 30 mesaje pe zi, logic, 1 euro jumate adica 75 de minute de conversatie adica o ora si un sfert. Ha! Uite cum aflu eu ca noi vorbim o ora pe zi la telefon:)
Fie, ne scriem pret de o ora si ceva de conversatie :)
N-as da mesajele astea pe nici o alta forma de comunicare. Pliculetul ala a purtat saruturi, urari de noapte buna, glume, certuri si impacari. Prin mesaje am ridicat tonul cand eram nervoasa si te-am intrerupt din argumentari trimitand al doilea sms inainte sa-mi raspunzi la primul. Poate cel mai important, printr-un mesaj mi-ai zis, prima si ultima data, ca ma iubesti. O mica picatura de apa care s-a prelins de pe bulgarele de gheata ce iti tine loc de inima...
Cand primesc un mesaj si nu e de la tine, pret de cateva secunde expeditorul este detestat, pus la colt, ignorat si acuzat de tradare de identitate.
Blogul asta s-a nascut tot din mesaje, primele post-uri (pe citite si verificate!) s-au hranit din sms-urile mele trimise tie sau pastrate in drafts... Cum ar veni, blogul este un alter ego sms-istic:) aici am asternut ganduri pe care nu m-am adunat niciodata sa ti le trimit, melodii pe care nu ti le-am scris niciodata pe cd, aici mi-am permis toata nostalgia pe care am ferit-o si o feresc de tine. Patratelul asta de editare in care scriu a primit neconditionat fiecare traire a mea. Si pentru asta, Blogger, iti multumesc:)
Stiu, scriu cu multe :):) azi, zambesc, doar e o aniversare, trebuie sa ne veselim un pic. E sarbatoarea unui tribut adus tie, Eduard, si inimii de gheata care m-a pus pe jar. Te iubesc, Pitik, stiu, am ratat semnatura, asta nu trebuia inclus in text, se punea la sfarsit, sigila fiecare scrisoare catre tine. Uite, n-am mai rabdat pana la final. Si iar :). Adica zambesc.
(si, da, zambesc SI datorita unui sms... care se incheia cu zana mea miniona)La multi ani, raluxa.blogspot.com
Despre curaj
Monday, January 26, 2009
M-am intrebat si eu, s-au intrebat probabil si vizitatorii nimeriti pe acest blog:
Cum poti sa scrii ceva atat de personal pe o pagina web la care oricine poate avea acces?
Adevarul e ca as fi putut scrie despre orice. Am absolvit Jurnalismul (la stat- sic, Zoso) si i-am mai ars si un Master in Comunicare dupa aia. Ca le practic la fel de intens cum practic si crescatoria de struti, e altceva. Dar mi-as fi putut aduna fortele publicistice pentru un blog pe teme diverse, de genul "ce am mai vazut azi" sau "ce cred despre cutare lucru si tin sa impartasesc lumii". Asta nu inseamna ca nu apreciez acel tip de blog, atunci cand e de calitate .(Zoso, glumeam cu facultatea aia la stat. Esti mai jurnalist decat o sa fiu eu in o mie de vieti)
Asa.. sa revenim...caci nu vreau sa ma lansez in dezbateri cu si despre greii blogosferei romanesti.
Blogul asta e conceput sa fie foaaarte personal. De aceea, majoritatea post-urilor au comentariile dezactivate. Poate sunt lasa, dar cand cumperi o carte de eseuri, iti pastrezi comentariile pentru tine, le scrii cel mult pe marginea paginilor, dar nu le adaugi in toate exemplarele tirajului.
Poate mi se reproseaza ca nu scriu intr-un fisier Word pe care sa il tin salvat pe laptop, departe de ochii intrusilor. Chestia asta e un cliseu deja, si sunt curioasa cati oameni practica jurnalul in Word. Cand m-am aplecat asupra acestui blog, nu scrisesem nimic pe tema iubirii mele imposibile, cel mult cateva sms-uri. Majoritatea netrimise. Dar cine n-a incercat tentatia de a-si inchide mesajul intr-o sticla si a-i da drumul in larg? Cine nu intelege menirea unui articol de a fugi in lume pentru a-si gasi cititorii? Cine nu s-a simtit, cel putin o data, stapanul lumii literelor dupa ce a stat aplecat asupra laptopului o ora, cu cafeaua alaturi, cu scrumiera umplandu-se pe nesimtite, pentru ca in final sa dea "publish" si sa isi vada copilul acolo, pe scena, promitand sa devina vedeta?
Blogul meu nu vrea notorietate, vrea doar sa traiasca, sa-si contureze o identitate. Scriu despre iubirea mea la fel cum au scris marii romantici ai lumii ((aroganta formulare, nu?), fara sa ma tem ca o sa ma sufoc in penibil. Scriu din prea-plinul inimii scrisori catre o inima inghetata. Il iubesc, si imi iubesc si dragostea pentru el.
E atat de putina iubire ramasa in lumea asta, incat simt nevoia sa o eliberez pe a mea. Si chiar daca nu va echilibra statistic cinismul si rautatea, voi sti ca mi-am infruntat temerile si mi-am gasit nesabuinta de a ma lasa descoperita. Si voi astepta ca ceva bun sa iasa din asta.
PS: Eduard, destinatarul scrisorilor mele, nu stie de existenta acestui blog. Nu m-ar deranja sa afle, mi-am asumat riscul de la prima postare. I l-am facut cadou asa cum inchini cuiva drag un gand bun - neconditionat si fara pretentii de certificare.
Marea, astazi
Sunday, January 25, 2009
Vizitata impreuna, vazuta prima data anul asta, parea un leagan urias in care zeii hiberneaza in asteptarea lui Ra.
Soare n-a fost, iar in aerul sarat se zdrobeau firimituri de val. "Sarut mana, doamna" i-am soptit, "vin la tine cu aceeasi rugaminte pe care am adresat-o fiecarui Dumnezeu care exista..." Marea zambea. Am zambit si eu. Tu erai alaturi, adancit in gandurile tale, undeva unde nu puteam ajunge la tine.
"Stiu ca esti puternica, doar ma botezi in fiecare an", am continuat. "Si in fiecare ianuarie ma intorc la tine cu promisiuni si rugaminti".
Am depus sarutul marii, sarat si cald, pe buzele mele si te-am privit din nou. Erai acolo, intruchipand tot ce-mi doresc, tot ce ma desparte de fericire. Revoltator de ironic, erai tot cel ce mi se refuza cu incapatanarea tuturor motivelor pe care nu le-am inteles niciodata.
M-am indepartat de zidul dintre mine si tine si m-am intors la valuri. Reveneau mereu sa plece, acelasi dans nebun la care m-am simtit intotdeauna provocata. Mi-am pierdut privirea in larg si m-am lasat mangaiata de stropii sarati, de nisipul ud, de aerul cald si catifelat.
N-am dansat. Era prea frig in absenta lui Ra, care sa ma inveleasca. In schimb, am lasat dansul marii sa-mi umple sufletul atat cat putea, pentru ca uitandu-ma la tine nu mai era mult loc in inima mea.
"Doamna", mi-am continuat ruga. "Uita-te la el. Il iubesc. Mi-e dor de el si acum, cand vorbesc cu tine." Marea fosnea intrigata si am lasat o lacrima drept ofranda. "Te rog, doamna, sopteste-i lui Dumnezeu, stiu ca te intalnesti mai des cu El decat mine. Plangi pentru mine, spune-i sa mi-l intoarca, ma ofilesc fara el. Si tu seci de dor pentru fiecare val pe care il pierzi pe stanci. El este valul meu".
Stergandu-mi spuma de pe glezne, m-am intors la tine, si pe buzele mele se uscau ori lacrimi, ori apa marii.
Cand am plecat de pe dig a inceput ploaia - si nu s-a mai oprit pana am ajuns in Bucuresti.
Te iubesc Pitik
Read more...
Behind the name.com
Thursday, January 22, 2009
EDWARD
link
RALUCA
Gender: Feminine
Usage: Romanian
Another trip together
And this is how you drove almost all the way to Pitesti and back.
The blurry pic shows our holding hands - you eventually learned
how to steer with your left hand entirely:)
Read more...
Te iubesc Pitik
In-cre-di-bil
...dar tocmai am dat vreo 25 de euro ca un strain sa-mi spuna sa "o termin" cu tine.
Lol.
Am sunat la un numar cu 0900... la celalalt capat al liniei un numerolog. Putea la fel de bine sa fie neurolog sau scientolog.
"Data nasterii si numele, va rog"
Imi declin numele de botez si data nasterii...in fine am sunat de vreo 20 de ori inainte sa prind linia...riscuri inevitabile ale unui asemenea demers stupid.
In fine...imi declin datele personale...reactia numerologului "Aoleo, ce vad aici"...eu "Ce? Ce?" (cu mentiunea ca apelurile se difuzau in direct pe un post de televiziune...si inainte sa sun mai urmarisem si alte apeluri si stiam ca nu se panicheaza asa, artistic)..."Pe partea profesionala e ok, din martie o sa fie si mai bine, incepi un proiect nou, o afacere chiar...dar nu-mi place deloc relatia ta"
Pe mine ma bufnea deja rasul "Mda, nici mie"..."pai vedeti domnisoara...terminati cu omul asta...va va distruge...degeaba va asteapta proiecte importante, daca veti continua relatia cu aceasta persoana va veti aduce la sapa de lemn...e o relatie toxica, nociva"...
M-a lasat masca. Sa nu crezi in scientologi?? Pardon, neurologi. Numerologi.
Acu stau si ma gandesc...sfaturile gratuite nu le-am urmat..pe asta platit asa scump l-oi urma?? Apropo, numerologul mi-a zis ca deja imi place de altcineva asa ca i-am dat mail lui Zoso si l-am invitat la o cafea.
O sa scriu un follow-up daca imi raspunde. A, si daca incep o afacere in 2-3 luni!
(Note to myself) Revolta
Monday, January 19, 2009
Am ajuns o pitzi. Concluzia e inevitabila. O pitzi literata si ceva mai discreta decat exemplarele pe care le vezi in mod normal pe strada, dar atat de departe de ce eram acum cativa ani. Acum sunt semi-pantera de mall, borderline cu corporatista pitzi.
In viata mea s-au insinuat, discret si veninos, placa de intins parul, accesoriile de tot soiul (geanta, inele, pandantivele, cerceii voluminosi), muzica house, tratamentele de modelare a corpului (LPG, electrostimulare...puah), cluburile de fitze (ce-i drept, foaarte rar, dar nici in celelalte nu ma duc mai des), masina de lux capatata, gecutza cu guler de blana artificiala, tricourile cu sclipici, blugii bagati in cizme cu toc.
Am inceput sa-mi doresc sa am iPhone si bretonul mi-a crescut pana la punctul in care imi intra in ochi, iar acum sta intins cu ceara ocupand aproape jumatate de fatza.
Masina pe care mi-am luat-o din banii mei nu imi mai convine si mi-o doresc pe cealalta, mai mare, mai scumpa, mai de fitze - daruita de un barbat care nu ma ia in serios.
Am inceput sa ma gandesc tot mai serios la "procedee complexe" cum ar fi epilarea definitiva, tratamentele pentru unghii si extensiile de par.
In muzica pe care o ascultam (Depeche Mode? The Doors? Sting? Roxette? si alti clasici) s-a strecurat mult house si chiar si cateva manele.
Vacantele pe care mi le doresc presupun foaaarte mult confort, ceva stele pe firmanentul hotelului (ce cort? ce dormit pe plaja sau in masina sau la o pensiune oarecare?)
La job, am inceput sa ma inconjor de frenemies care iti complimenteaza noua culoare de par chiar daca e aproape identica cu cea veche, sa dau ochii peste cap, vorbind romgleza si framantandu-ma asupra laptopului pe grave issues de deadline-uri, reporturi, targete, mailuri si voice mailuri.
Geez, woman. Era o vreme cand jobul iti ocupa 8 ore pe zi si nici atunci nu-ti ataca pauzele si conversatiile. Cand iti faceai prieteni la serviciu care te sunau si cand nu voiau nimic special de la tine. Era o vreme cand conduceai o masinutza minuscula si ieftina si te simteai ca o regina a soselelor, iar acum iti numeri zgarieturile abia vizibile pe capota metalizata a masinii tale fabricata in Germania si te sperii gandindu-te ca peste 3000 de km vine revizia.
Era o vreme cand puteai sa iesi in orice bar si sa bei o bere si sa razi cu prietenii, iar acum sorbi cocktailuri gratzioase in cluburi... Puteai chiar sa mergi cu autobuzul si cand tricourile erau doar tricouri, nu top-uri, iarna purtai geci, nu "hainutze", cand scriai cuvintele intregi in sms-uri, nu abrevieri retardate, cand purtai aceiasi cercei o luna fara sa te complexezi si cand viata ta in general era mai simpla si mai digerabila.
Paradoxal, in viata aia mai simpla se intamplau mai multe lucruri si fatza ta, desi nemachiata dupa standarde, emana o prospetime naiva si o stralucire pe care acum incerci zadarnic sa o aplici cu fonduri de ten, ca nu-ti iese.
Live your life, woman, but make it good. Quality-check it a bit and educate your taste for the better, not for the shallower. Read a book outside of the "Chick-lit" collection. Take the train somewhere. Go to the peasants' market to buy cheese and watch a Romanian movie even if you know it will make you cry or wonder.
Woman, you'll turn 30 soon and though it's not the end of life (barely the middle of it) at some point you're bound to make an inventory of friends, family and things you value in your life. Don't render yourself ashamed at that age. Take the glossy bubblewrap off and expose yourself to the world you live in.
Oh, and peel off yourself the "love" you carry for a person who doesn't either desire or appreciate you. Who has always lied to you and embedded you in a dark corner of his life where he couldn't be bothered to return every so often. Who projected on you an aura of "non-loveable" person. You have been exposing yourself to underappreciation waaaay too long and (duuuh) never gained anything of it. What do you expect next?
Dramatic changes never occur unless we challenge them with every ounce of being we have left.
Life is short and it's flowing around you so stop resisting the flow. Enjoy it even if you are alone and learn to shake the loneliness off. Stop being a sad pitzi approaching a threshold and start being an less sophisticated, more self-assured true woman.
Grow a bit out of yourself, catepillar-style :) You will enjoy the butterfly!
Sleepless
Sunday, January 18, 2009
Sitting comfortably on my kitchen sofa, notebook humming in my lap with excellent wireless signal, house all warmed up against the cold outside, silence broken only by an occasional car on the street, my hair looking nice and shiny, chinese food in the fridge waiting for me and my feverish flu completely passed, I have nothing to dwell on but you. The deep night fails to cover me, therefore I cannot rest.
I want to go to bed and dream upon a bedtime story waiting to happen tomorrow. I want the characters to be the two of us and I want us to happily embrace the idea that we can be together and make it work this time. I want 'us'.
You may think I'm too mushy, too sugarry... but the truth is I'd tear down mountains for this. A friend of mine keeps telling me I'd step over dead bodies if they were in my way to you. And she's right.
Later edit: still can't sleep, I'm watching over your dreams from a distance. And I'm thinking that 'we' are so fragile now even a word can slay us, yet so strong to keep me awake for so many nights...
Din filme, pentru tine
Monday, January 12, 2009
Pasajul urmator este din Californication .
Ti-l dedic in intregime, fiecare cuvintel.
If you’re reading this, it means I actually worked up the courage to mail it – so good for me.
You don’t know me very well, but if you get me started you’ll find I have the tendency to go on and on about how hard the writing is for me… and this… this is the hardest thing I’ve ever had to write.
There’s no easy way to say this, so I’ll just say it – I met someone. It was an accident, I wasn’t looking for it, I wasn’t on the make, it was a perfect storm. He said one thing, I said another. Next thing I knew - I wanted to spend my life in the middle of that conversation.
Now there’s this feeling in my gut that he may be the one. He’s completely nuts, in a way that makes me smile, highly neurotic, a great deal of maintenance required.
He is you. That’s the good news. The bad is that I don’t know how to be with you right now and it scares the shit out of me. Because if I can’t be with you right now, I have a feeling we’ll get lost out there. It’s a big bad world full of twists and turns and people have a way of blinking and missing the moment – the moment that could have changed everything.
I don’t know what’s going on with us – and I cant tell u why you should waste a leap of faith on the likes of me – but damn you smell good… like home…and you make excellent coffee… That’s gotta count for something, right?
Call me.
Unfaithfully yours,
.......
Read more...
Oare mai exista ceva?...
Sunday, January 11, 2009
Oare mai exista acest blog? L-am abandonat si, odata cu el dar fara nici o legatura, m-am abandonat si pe mine. L-am pus "sub cheie" o perioada, dar cred ca il voi reda lumii. In fond, nu am nici un motiv sa introduc mesajul intr-o sticla pentru ca mai apoi sa o tin in vitrina - trebuie sa o arunc in valuri si sa sper ca nu se va izbi de stanci.
Oare mai exist eu, atat de sufocata in peisajul zilelor ce trec haotic, nazuros, fiecare nesemanand cu cealalta si nici una ducandu-ma spre tine. Creez crampeie de blog la volan, in timp ce astept la semafor verdele care ma va trimite la destinatia pur circumstantiala (circumstantial = unde nu ma poarta si inima, ci doar masina). Desenez fraze pentru blog dimineata, in timp ce zugravesc in oglinda o Raluca pe care o va vedea lumea in ziua respectiva. Trimit spre blog zeci de ganduri care nu vor aparea niciodata aici, pentru ca le-am scapat, s-au dizolvat pur si simplu inainte sa imi adun fortele si sa intru aici sa le introduc in sticla...
Fiecare crampei nenascut de blog - unele chiar poetice spre aproape groaza mea - era despre tine.
Oare mai existi tu, asa cum te tin eu minte, asa cum te vad si te aud in fiecare zi, acelasi crud salvator, acelasi milostiv calau, acelasi visator cimentat in concret, acelasi virtuos pagan?...
Dupa sase luni de tacere, cand te-am vazut am simtit la fel, cand am deschis gura sa vorbesc aveam aceleasi lucruri sa-ti spun. Ciudat este ca lunile astea le-am trait embrionic, cu simplul scop de a ma redezvolta, recreste, recompune. Experimentul a functionat - credeam - dar a functionat acolo, in eprubeta mea, ai carei pereti pareau indestructibili, ba mai mult, fiind de sticla, imi dadeau un oarecare acces la viata din afara, vedeam ca exista si credeam ca o traiesc si eu, paream credibil de refacuta, reintegrata, re...re...re. Ai venit, ai spart eprubeta, experimentul a esuat.
Si asta, prietene, este explicatia stiintifica :)
Revenind... dupa aceste sase luni (puteau la fel de bine sa fie sase zile) citesc post-urile mai vechi si ma regasesc, usor ingrozita, in fiecare cuvant...
Cand o sa ma vindec de tine?... Oare mai pot sa o fac? Oare mai vreau?
Viata fara tine ma otraveste, ma oboseste, ma urateste. Cateodata, cand sunt cu tine, scap cate o privire in oglinda si o complimentez pe fata care ma priveste de acolo. Ea este Raluca lui Edi, mai frumoasa, mai witty, mai sexy, face conversatie mai spumoasa si sandviciuri mai bune. Ei ii sta mai bine parul si ii stralucesc mai mult ochii. Are mai multa energie, iar uneori se simte de parca ar cuceri lumea. Mi-e atat de dor de ea, Edi. Aproape cat dor imi e de tine. Face parte dintr-un cuplu de invidiat, chiar daca apare atat de rar in viata mea...a lipsit toate lunile astea, a disparut odata cu tine intr-un cotlon din viata mea pe care l-am simtit asa cum simti un buzunar in care ai pus un lucru de valoare, portofelul, verigheta, si chiar daca nu umbli in el stii ca pretioasa incarcatura e inca acolo si ai grija in fiecare moment sa nu se piarda...
Anul asta, ziua mea a inceput exact ca anul trecut. A fost o suprapunere cu iz de miracol de Craciun intarziat. Nu conteaza ca de data asta era mai putina zapada afara (deloc...) si mai multe riduri pe fata Ralucai lui Edi. Am fost din nou ea... draga de ea. O Raluca ce poate fi trezita din somn de bipaitul unui simplu sms, pentru ca somnul ei nu e o refugiere, ci o anticipare. O Raluca in casa careia miroase a spuma de baie, nu a fum de tigara statut si rece. O Raluca in bratele careia doarme un singur Edi si cu atat mai dulce e somnul ei cu cat ii cauta degetul mare de la mana dreapta prin somn - si il gaseste. O Raluca ce doarme impletita in trupul lui si se odihneste pentru prima data de multe, multe luni....
Oare mai exista pe lumea asta o dragoste atat de mare, tintuita in sufletul meu de miile de dorinte - adresate fiecarui Dumnezeu care exista - de a mi te aduce inapoi?
Te iubesc Pitik
Subscribe to:
Posts (Atom)
