Jurnal de training
Wednesday, April 01, 2009
In ultima vreme am tinut-o la serviciu numai in traininguri. "Foarte bine", ati zice, "e rost de invatatura noua si gratis. Si de chiul de la datorie". Numai ca trainingurile sunt pe aceleasi proceduri pe care le aplic deja de doi ani, si din cauza asta se numesc refreshere.
Reteta unui refresher e simpla: se iau zece plictisiti, se arunca intr-o sala de sedinte unde apare un trainer care le spune ce stiau deja, pret de vreo doua ore. Din decor: laptop (fara incarcator, ca la jumatatea prezentarii sa ramana fara baterie), proiector (nu conteaza daca e stramb sau nefocusat), flipchart (cu mazgalituri din traininguri interioare, oricum nu va fi folosit) si neaparat un PowerPoint cu multe slide-uri.
Azi am participat la un refresher. De obicei nu iau notite, ca stiu dinainte ca n-o sa-mi zica nimic nou. Dar din nu stiu ce exces de zel m-am dus cu caiet si pix. Asa ca le-am folosit pentru a tine un jurnal de training. Cum e ala? Pai, ca un jurnal clasic, iti notezi in el ganduri, impresii si cam tot ce ti se intampla.
Acestea fiind spuse, spilcuiesc din jurnalul de azi:Slide 3: Are 66 de slide-uri. Am tras cu ochiul in bara de PowerPoint.
Slide 6: Think CONCEDIU...
Slide 10: E scrisa marunt, de sus pana jos si ramane pe ecran cam 20 secunde. Bine ca nu suntem obligati s-o citim.
Slide 14: Trainerul constata lipsa recuzitei: “M-ar fi ajutat un flipchart dar… nu am!” Nimeni nu se ofera sa-l aduca. In fundul salii, cineva rontaie Bake Rolls.
Slide 19: Cuvantul “Enablement” arata funny scris. O constiincioasa pune prima intrebare. Raspunsul trainerului incepe cu "Nu stiu" si se termina cu "Echipa cutare ar trebui sa stie cel mai bine".
Slide 24: Mi se paruse ca lipseste din prezentare si l-am rugat pe trainer sa dea un pic inapoi. S-a executat incantat de interesul meu si m-a intrebat ce neclaritati aveam. M-am balbait.
Slide 30: Restul plictisitilor se intreaba ce naiba tot scriu atat si, din competitivitate, se chinuie sa scrijeleasca si ei doua vorbe.
Slide 36: Trainerul pune ciudat accentul pe “uplift”: pe a doua silaba, ca la “lift”. Imi pun niste Fanta.
Slide 39: In sala se deseneaza, se joaca avioane, se filmeaza cu mobilul si chiar se atipeste pe alocuri.
Slide 49: Incerc sa ghicesc daca trainerul va insista pe un slide cu numar par sau impar. Alaturi, cineva se trezeste speriat cand tusesc zgomotos.
Slide 51: Mi se sopteste: "Sa stii ca si Icsulescu a adormit la un moment dat"
Slide 53: “Aaaa… foile astea trebuia sa vi le dau la inceput!" Se distribuie foi, se mai sparge un pic plictiseala.
Slide 59: Wow, mai avem un pic!!
Slide 64: Initialele mele preferate: Q&A! Aha, deci ultimele doua slide-uri erau goale... Gataaa, n-are nimeni intrebari, nu-i asa? Eu, conclusiva: “Multumim, ne trimiti prezentarea pe mail, da?" Trainerul: “Sigur… de fapt cred ca v-am trimis-o din greseala ieri...”
Nu-i mai raspunde nimeni. Lumea s-a imprastiat deja fericita.

2 comments:
corect corect
La refresher nu am fost niciodata, dar am avut in urma cu vreo 2 ani un training la job care era si mai si, cu niste vorbitori canadieni. Plicti la maxim, dar e buna ideea ta cu jurnalul :D
Post a Comment