Raluxa's blog

E oficial!

2009-04-16T23:51:00.002+03:00

M-am mutaaaat!

Daca nu functioneaza redirectionarea automata, intrati aici:

http://raluxa.com

Pe drum

2009-04-15T01:16:00.000+03:00

Gratie unor vrajitori ai WordPress-ului, cuibul meu e construit si deja sunt la stadiu de amenajari interioare. Mi-am suflecat manecile si m-am apucat de zugravit si dereticat pe ici-colo.

Nu va fi .ro ci .com, si abia astept sa-l vad gata! Promite sa fie mult mai confortabil decat am sperat vreodata, placut vederii si functional, ca mi-a fost dotat cu toate accesoriile la care am tot ravnit in ultima vreme.

Acum ma intorc la mop si bidinea, ca mai am de munca.

Dar o noapte alba n-a mai fost de mult traita cu asa zambet pe buze. Ca motanul din Alice in Tara Minunilor, ranjesc anticipativ. Gen.

Of, tranzitie!

2009-04-14T13:55:00.000+03:00

Credeam ca ma descurc la blogging. Acum mi-am dat seama ca nu stiu nimic. Nimic. Sunt o biata printesa lipsita de orice abilitati tehnice (suspin). Crescuta in colivia blogspot.com, intr-o captivitate calduta si prietenoasa. Acu incerc sa-mi iau zborul spre cuibul propriu, si descopar ca habar n-am sa impletesc doua crengute ca sa incep sa-l construiesc.

Ma holbez la pagina aia neprietenoasa de wordpress si ma ia cu frig. Ca de, in libertate e frig si ploua dusmanos, iar eu am plecat doar cu un bagaj firav de cunostinte, neputincios in fata provocarilor.

Prevad o lunga tranzitie presarata la tot pasul cu erori, lacune, privare de somn , abuz de tigari si accese de disperare in care imi voi chinui redundant laptopul.

Ajutor, vreau sa-mi construiesc cuibul .ro!

Bietele emoticoane...

2009-04-13T18:01:00.000+03:00

Satule de controverse online, emoticoanele cedeaza psihic si se sinucid:

Alex, Nihasa, uite ce tragedie ati provocat...
PS: Tre' sa recunosc ca sunt o inraita utilizatoare de emoticoane, pana la stadiul de dependenta si abuz. Asa ca o asemenea pierdere ma afecteaza intr-un hal de nedescris.

L-am gasit!

2009-04-13T11:30:00.000+03:00

Luni dimineata, exercitiu de perspicacitate vizuala. Eu l-am gasit. Voi?

(click pentru a mari)

Spectator la Dupa bloguri

2009-04-13T10:52:00.002+03:00

Are si blogosfera romaneasca emisiune la teve: Dupa bloguri, difuzata de Realitatea TV. Prima editie: s-a intamplat duminica 12 aprilie la 23:30.

Inevitabil, am abandonat laptopul jumatate de ora ca sa-i vad pe sticla pe Arhi in troleu, VisUrat in haine de camuflaj, Sirb, CTP (n-am prea inteles de ce, ca doar a recunoscut ca e un specimen care fiinteaza pe langa spatiul virtual) si sa-i admir masina lui Adrian Tudor din Spania (6 trepte, clima bizonica).

Dupa bloguri are si site, si cont de twitter, si-a facut temele in online dar in spatiul de emisie ar trebui sa se mai adune un pic si sa prezinte felii coerente din blogosfera. Cu alte cuvinte, puteau sa ramana si ei la un singur subiect pe care sa-l trateze in emisiune. M-au plimbat prin revolutia din Moldova, teste de rromanism, filmuletul cu emoticoane, mi-au servit un interviu lung cu CTP in care am aflat ca Zoso pierde teren in fata lui Dostoievski si ca YouTube e bun samd. Ca privitor, m-am simtit aruncata de colo-colo intr-un amestec de topicuri si cand imi capta unu’ atentia, se trecea brusc la altu’.

Concluzia: Pentru o emisiune de 20 si ceva de minute, cam multe directii superficial tratate. Si nu-mi place deloc, deloc melodia de generic. Zic.

Banuiala mea: Indiferent cine, cat si cum o va critica in blogosfera, nimeni nu va refuza o invitatie de a aparea in emisiune. Tentatia aparitiei pe sticla o va absolvi pe Dupa bloguri de multe pacate.

Inregistrarea emisiunii aici; au mai scris Arhi, VisUrat, Zoso, Piticu, Manafu, Sirb si probabil multi altii.

Armonie conjugala cu sentinta pe viata

2009-04-12T22:52:00.004+03:00

Am dat si pe Twitter ieri link-ul, dar nu-mi revin din soc: exista un site de online dating pentru detinutele condamnate pe viata fara posibilitatea de eliberare conditionata! Unde? In SUA, bineinteles: www.conjugalharmony.com.

Site-ul se axeaza strict pe casatorii pentru sexul in vizitele conjugale. Profilul unei puscariase iti spune motivul condamnarii, iar majoritatea candidatelor sunt rezonabil de aratoase. Motive pentru care ti-ai alege o nevasta care va zace in inchisoare tot restul vietii? Gasesti tot pe site:

All The Sex, None of The Nagging!
Are you tired of wondering if she’s cheating on you? Do you love to leave the toilet seat up? Want to enjoy freedom on the weekend and watch a little football with your buddies, rather than work on your “honey do” list? [...] With a conjugal marriage, you will finally have a wife with the perfect amount of freedoms and rights, and more importantly, you will finally start enjoying your own. [...] By marrying a convict inside the prison system you can rest easy knowing that the state is looking out for you, and that you will be free of the nagging, shopping trips and extra-marital oversight so stifling to your relationship.

Nu ma pot hotari daca barbatii care ar opta pentru asa ceva ar trebui sa fie: la randul lor (fosti) condamnati? refuzati ai societatii care nu isi pot gasi o femeie in viata reala? misogini care vor exclusiv sexul dintr-o casnicie / relatie? masochisti care s-ar casatori cu o poza de pe un website alaturi de care scrie "Assault, aggravated assault, assault with a deadly weapon and burglary"?

Ce e amuzant e ca site-ul isi asigura potentialii clienti ca in 99% din cazuri pot rasufla usurati: consoarta va ramane in inchisoare pentru tot restul vietii. In rarele ocazii cand nevasta e gratiata, exista contracte prenuptiale care sa anuleze casnicia "in order to preserve your assets and pursue a new jailbird partner".

Ce e trist: intrebarea care apare - ce se intampla cu un eventual copil nascut intr-un asemenea mariaj in care sotii n-au nimic in comun si nu vor imparti niciodata un camin?

Freaks.

La multi ani, florilor!

2009-04-12T11:01:00.003+03:00

Voua, Florentinelor, Florinelor, Cameliilor, Violetelor si Vioricilor, Deliilor si Lacramioarelor, Crinelor, Margaretelor si Narciselor, Anemonelor, Lianelor, Romanitelor dar si Florinilor, Florentinilor, Narcisilor si altor nume de flori:

La multi ani de Florii!

Documentare si traditii simpatice despre ziua de azi: aici si aici. Iar daca vreti sa va amuzati, iata cum arata pagina de Wikipedia despre Palm Sunday tradusa in romana.

Buna Duminica Floriilor tuturor!

Vacanta in imagini

2009-04-11T16:43:00.002+03:00

(pentru a mari colajele, click pe fiecare dintre ele; linkurile de pe numele capitalelor duc spre albumele respective)

Viena:

Bruxelles:

Amsterdam:

Paris:

Ai fost cu mine

2009-04-11T10:14:00.001+03:00

O amintire din vacanta fara tine.
In drum spre Paris, cand playlistul din iPod ajunge la Sinead O'Connor - Nothing compares to you si afara incepe sa ploua obosit, gandurile mele zboara la tine fara sa ma pot opune. Imagini cu noi se suprapun, nepoftite, peste privelistea Frantei rurale ce mi se revarsa in fata ochilor.
O vreme, picaturile de ploaie de afara sunt lacrimile mele care se lipesc de partea gresita a geamului masinii.
Intr-adevar, te-am adus cu mine si aici.

Acasaaaaa

2009-04-10T21:56:00.000+03:00

Am ajuns in sfarsit in Bucuresti, dupa un zbor intr-un avion plin cu capsunari si femei de serviciu care isi meritau mai degraba locul in personalul de Radauti. Am trecut prin sase tari mai mult sau mai putin europene, am vizitat si fotografiat patru capitale, dar poze pun maine, ca azi e rost de odihna si de recapitulare a motivelor pentru care sunt fericita sa ma regasesc acasa:

am internet la o viteza rezonabila;
berea de calitate e mai ieftina, tigarile la fel;
sunt oameni pe strada si dupa miezul noptii;
e mai cald;
un drum cu masina pe autostrada nu ma usuca de bani;
vorbesc la perfectie limba :p
pot sa raspund la telefon fara sa platesc pentru asta;
am prieteni care ma ajuta la bagaje si cu care ies la bere sau cumparaturi;
nu-mi amortesc falcile raspunzand zambetului profesional prin magazine;
am dreptul sa-i trantesc in nas usa de la lift vecinului care ma enerveaza;
pot lasa Canonul sa se odihneasca vreo saptamana ;
am un job care imi aduce bani pe care sa-i cheltui in urmatoarea excursie prin afara.

Ce bine e acasa cand te intorci de departe!

Inspirational

2009-04-09T11:02:00.000+03:00

Mesaj pe vitrina unui magazin de haine din Amsterdam:

Olanduta

2009-04-08T10:50:00.002+03:00

Olanda din afara Amsterdamului este o tarisoara cu personalitate de imperiu, unde mana omului face in fiecare zi diferenta pe un taram chinuit de prea multa apa. Olandezul e un Peter Pan sau un hobbit cu rigurozitate germana. Infrastructura, arhitectura, agricultura si alte ture sunt executate cu precizie uluitoare si cu zambetul pe buze.
Cuvantul definitoriu e dragut. Tara e draguta, privelistile sunt dragute, iar olandezul e atat de dragut incat alinta in diminutive tot ce-l inconjoara.
Dupa 6 ore in Olanda, intri pe autostraduta, te opresti pentru un suculet si o ciocolatica, te uiti la cesulet si iti aduci aminte ca trebuie sa ajungi acasuta. Asa ca pleci din tara lalelelor cu zambetul pe buze si cu o supradoza de glucoza mentala, care iti va prinde bine cand trebuie sa te intorci in tara ta de restriste.

Relaxare

2009-04-07T10:20:00.000+03:00

Thuin este un oras belgian de turta dulce in care viata linistita e la mare pret. Prin fata balconului de la apartamentul unde stau trece un parauas cu apa atat de limpede incat se vad pestii inotand in timp ce ratele trec agale asteptand sa fie hranite de locatari. La geam zambesc turnurile unui castel cocotat pe un deal si luminat noaptea. Oamenii sunt calmi si obisnuiti sa respecte si sa fie respectati. Nimeni nu ridica vocea, nimeni nu se incrunta macar. Un peisaj de casute din caramida garnisit cu ciripit de pasarele si clipocit de apa curgatoare.

Please don't make me go back home.

Doua cu romanii din Viena

2009-04-06T12:26:00.000+03:00

...amandoua la hotel.

Aflam la receptie ca parcarea se plateste: 0.5 euro pe ora, primele doua ore gratuite de fiecare data cand intri in parcare. Avand in vedere ca ne-am tot plimbat prin oras, pana la urma n-am platit decat 4 euro, cat am dormit. In hotel s-au mai cazat odata cu noi niste romani care si-au parcat masina intr-o parcare gratuita, la 2 km distanta.
In dimineata urmatoare, la micul dejun (5 euro de persoana pentru o abundenta de mancare, cafele si bunavointa), apar aceiasi romani, protestand ca de banii aia n-au sunca si oua prajite. "Ai naibii austrieci, ne-au furat SI aici", i-am auzit vorbind, in timp ce plecau din restaurant, sub privirile confuze ale personalului hotelier, cu bratele incarcate de iaurturi cu fructe, croissante, pateuri si pachete de crackers. Provizii pentru drum.

Ca in fiecare excursie prin Europa, unde trasaturile noastre balcanice se reliefeaza prin contrast, mi-e rusine ca sunt romanca.

BRB

2009-04-03T14:57:00.007+03:00

Asa cum am mai zis, plec intr-o vacanta prin Europa, destinatia finala Bruxelles.

Mie imi doresc distractie placuta, iar voua, sa ne revedem cu bine. Intre timp, simtiti-va liberi sa scotociti pe aici daca vreti sa ma cunoasteti mai bine, aici daca aveti chef de lectura sau de vreun film, prin gafe sau paradoxuri daca aveti chef sa zambiti un pic sau sa ridicati o spranceana. Imi las aici gandurile cele mai intime, fotografiile si cocktailul de opinii.

Nu uitati de blogul meu, ma intorc peste o saptamana cu povesti si fotografii. Daca s-a inventat wireless-ul pe unde trec, oi povesti si intre timp. Sa ne citim sanatosi!

Vama noua

2009-04-03T12:37:00.005+03:00

O batalie pierduta?
Pozele pot fi gasite aici - via Pingu.

Ghid de abordat nevasta

2009-04-03T10:13:00.003+03:00

E vineri, asa ca... let's have some fun:

Judecata

2009-04-02T20:25:00.009+03:00

Nu, nu ma refer la comentariile de aici. Aici imi exercit dreptul la cenzura si sterg cam tot ce e licentios, dandu-le ocazionalilor strambatori din nas prilejul sa ma jigneasca prin alte locuri, preferabil la ei pe blog, ca sa fiu sigura ca nu le voi citi niciodata obiectiile.
Cel mai rau doare (pentru majoritatea - ca n-oi fi eu speciala) sa te judece un prieten. Si, mai rau, sa-ti fie dat sa constati singur verdictul, ca nu ti l-a comunicat personal. Pe lumea asta exista o mana de oameni la a carei opinie tin in mod deosebit, iar ei nu coincid 100% cu prietenii mei (sorry guys...) Mai sunt si cunostinte, fosti profesori sau sefi, oameni al caror cuvant si-a castigat in timp greutate in fata mea. Asa ca daca imi esti prieten si te numeri totodata si printre cei a caror parere taie si spanzura in ochii mei, te poti considera partas al unei micro-elite.
Azi m-am lasat judecata de unul din privilegiati, in maniera fierului inrosit. Adica nu simteam ce ma asteapta, pana in secunda cand m-a usturat cumplit. Mi-a desfiintat abordarile, opiniile, stilul si comportamentul de blogosfera, iar eu m-am simtit ca un copil care e amendat de politia rutiera pentru ca n-are permis de sedere in carucior.

Am fost acuzata ca am intrat prea adanc in blogosfera punct ro. El, blogger expat de ani de zile, ma admonesteaza ca ma integrez, cu pasi mici, in comunitatea online din Romania. Pentru asta NU se mai regaseste aici, NU mai citeste, NU mai comenteaza, NU ma mai tine in blogroll. Si, desi pierderea in cifre n-ar trebui sa valoreze mare lucru, m-am intristat vazandu-ma judecata cu asprime pentru ceea ce ma entuziasmeaza, ma intriga, ma dezgusta sau ma invita la scris.
Sunt proaspat sosita intr-o comunitate al carei deficit de imagine se bazeaza uneori pe motive juste, ancorandu-se alta data in crunta nedreptate. Unde zeci de bloguri se nasc in fiecare luna, iar cei mari si vechi sunt balacariti zilnic de wannabe's care si-ar dori nespus sa le ia locul, pentru a scrie exact la fel si a-si contura cu precizie de xerox acelasi profil. Unde inteligenta si profesionalismul sunt desfiintate de copy-pasteri agramati. Fac parte dintr-o lume in care, dupa ce injuri la tine pe blog, te intorci si lasi un trackback celui pe care l-ai injurat, ca sa stie vasta lui audienta ca esti special si impotriva. Si nu uiti sa ii jignesti si pe ei, sperand in sinea ta ca iti vor creste traficul pentru o zi.
Sunt membra a unei comunitati in care gramatica limbii romane e o provocare si textele scrise (nu le pot spune articole) sunt fidele stilului de oratorie la coltul blocului cu coji de seminte lipite pe buze. Dar apartin in aceluiasi timp si unei paturi sociale de oameni informati, lucizi, coerenti, profunzi, acuzatori, inteligenti, creativi, carismatici si trend-setteri.
Si de-aia sunt in acelasi timp mandra si frustrata. Faptul ca blogosfera romaneasca este eterogena si asincretica ma nauceste un pic. In fiecare zi descopar noi idoli si ma impiedic de gunoaie proaspat aruncate. Poate am inceput sa ma identific cu punct ro, poate cititorul postarilor de la inceput nu o mai recunoaste pe cea de pe homepage, dar il asigur ca sunt in continuare eu insami. Cea care scrie exclusiv despre ce ii trece prin cap si prin filtrele de bun simt care ajusteaza continutul blogului.
Voi asculta pareri de la straini fara sa clipesc si fara sa investesc prea multa importanta in asta. Dar, in acelasi timp, voi suporta cu greu verdictul unui prieten care nu ma mai recunoaste aici, unde fiecare pixel ma reprezinta.
As cere un apel, dar stiu ca nu se va schimba completul de judecata. Asa ca nu am de ales: imi continui drumul prin blogosfera punct ro, incercand sa aleg ce e mai bun din ea si din mine...

ZBB spameaza in continuare

2009-04-02T00:22:00.004+03:00

De aici, comentariul al doilea:

ORGANIZATOR ZBB said...

Salut. Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam, insa deocamdata este o buna modalitate de transmitere a unei informatii. Apelam la oameni inteligenti din blogosfera si care pot in acelasi timp sa fie promotori ai acestui fenomen in Bucuresti. INSCRIE-TE LA ZIUA BLOGGERILOR BUCURESTENI ( PE ZBB-2009.RO AI FORMULARUL DE INSCRIERE ) si vino alaturi de noi la festival impreuna cu cat mai multi prieteni. Da acest mesaj mai departe in blogosfera.Vor fi premii, petreceri, multa distractie si nu in ultimul rand o mare gasca de bloggeri cu care poti lega prietenii. Fiecare blogger inscris va primi cadou, saptamanal o invitatie de doua persoane la Eurocinema. Te asteptam

Multumim.

March 31, 2009 7:55 PM

Buna modalitate de transmitere a unei informatii? Not! Probabil ca in viziunea lor, daca iti ceri scuze pentru "mesajul de tip spam", te consideri iertat. Maine ma duc sa fur din hypermarket, sa-mi cer scuze la casa si sa plec si cu produsele.

Unele mentalitati pur si simplu nu se schimba niciodata, indiferent cine si cat le ajuta.
PS: Dezbaterea din Club A a avut loc luni, 30 martie.

Jurnal de training

2009-04-01T23:24:00.005+03:00

In ultima vreme am tinut-o la serviciu numai in traininguri. "Foarte bine", ati zice, "e rost de invatatura noua si gratis. Si de chiul de la datorie". Numai ca trainingurile sunt pe aceleasi proceduri pe care le aplic deja de doi ani, si din cauza asta se numesc refreshere.

Reteta unui refresher e simpla: se iau zece plictisiti, se arunca intr-o sala de sedinte unde apare un trainer care le spune ce stiau deja, pret de vreo doua ore. Din decor: laptop (fara incarcator, ca la jumatatea prezentarii sa ramana fara baterie), proiector (nu conteaza daca e stramb sau nefocusat), flipchart (cu mazgalituri din traininguri interioare, oricum nu va fi folosit) si neaparat un PowerPoint cu multe slide-uri.

Azi am participat la un refresher. De obicei nu iau notite, ca stiu dinainte ca n-o sa-mi zica nimic nou. Dar din nu stiu ce exces de zel m-am dus cu caiet si pix. Asa ca le-am folosit pentru a tine un jurnal de training. Cum e ala? Pai, ca un jurnal clasic, iti notezi in el ganduri, impresii si cam tot ce ti se intampla.

Acestea fiind spuse, spilcuiesc din jurnalul de azi:

Slide 3: Are 66 de slide-uri. Am tras cu ochiul in bara de PowerPoint.
Slide 6: Think CONCEDIU...
Slide 10: E scrisa marunt, de sus pana jos si ramane pe ecran cam 20 secunde. Bine ca nu suntem obligati s-o citim.
Slide 14: Trainerul constata lipsa recuzitei: “M-ar fi ajutat un flipchart dar… nu am!” Nimeni nu se ofera sa-l aduca. In fundul salii, cineva rontaie Bake Rolls.
Slide 19: Cuvantul “Enablement” arata funny scris. O constiincioasa pune prima intrebare. Raspunsul trainerului incepe cu "Nu stiu" si se termina cu "Echipa cutare ar trebui sa stie cel mai bine".
Slide 24: Mi se paruse ca lipseste din prezentare si l-am rugat pe trainer sa dea un pic inapoi. S-a executat incantat de interesul meu si m-a intrebat ce neclaritati aveam. M-am balbait.
Slide 30: Restul plictisitilor se intreaba ce naiba tot scriu atat si, din competitivitate, se chinuie sa scrijeleasca si ei doua vorbe.
Slide 36: Trainerul pune ciudat accentul pe “uplift”: pe a doua silaba, ca la “lift”. Imi pun niste Fanta.
Slide 39: In sala se deseneaza, se joaca avioane, se filmeaza cu mobilul si chiar se atipeste pe alocuri.
Slide 49: Incerc sa ghicesc daca trainerul va insista pe un slide cu numar par sau impar. Alaturi, cineva se trezeste speriat cand tusesc zgomotos.
Slide 51: Mi se sopteste: "Sa stii ca si Icsulescu a adormit la un moment dat"
Slide 53: “Aaaa… foile astea trebuia sa vi le dau la inceput!" Se distribuie foi, se mai sparge un pic plictiseala.
Slide 59: Wow, mai avem un pic!!
Slide 64: Initialele mele preferate: Q&A! Aha, deci ultimele doua slide-uri erau goale... Gataaa, n-are nimeni intrebari, nu-i asa? Eu, conclusiva: “Multumim, ne trimiti prezentarea pe mail, da?" Trainerul: “Sigur… de fapt cred ca v-am trimis-o din greseala ieri...”
Nu-i mai raspunde nimeni. Lumea s-a imprastiat deja fericita.

Atentie, depresia in blogosfera!

2009-04-01T01:18:00.006+03:00

Cristian Dorombach, blogger de top, mi-a facut recent o dezvaluire-soc: sindromul nr.1 care il afecteaza de cand activeaza in blogosfera este depresia. Cunoscut si sub numele de Piticu, el mi-a marturisit ca aceasta porecla i-a provocat atatea angoase, incat a fost de multe ori tentat sa-si inchida site-ul din cauza problemelor de natura psihologica cu care se confrunta. "Toata lumea ma intreaba daca m-am inspirat din povestea cu Alba ca zapada," mi s-a plans el. "Sterg zilnic zeci de comentarii pe blog in care sunt intrebat daca sunt mai scund de 1.50 m. Am primit nenumarate invitatii de a participa la spectacole de circ, olimpiadele pentru nevoi speciale si la OTV. Nu mai suport, sunt ingrozitor de deprimat. De trei ori pe zi ma gandesc sa-mi sterg blogul."
Cristi a mai precizat ca nu e singurul care sufera de depresie in blogosfera. Zilnic, zeci de bloggeri cad prada nelinistilor - motivele cele mai des intalnite fiind scaderea traficului, reducerea tarifelor la reclama publicata pe site si cresterea notorietatii lui Blogatu. Tot el mi-a furnizat si o fotografie, facuta intr-un moment de maxima intensitate emotionala, in care a fost la un pas de un gest extrem. Intr-un final - mi-a relatat - s-a linistit, si-a lasat cateva comentarii singur pe blog si a inceput sa se simta mai bine.

Distractie placuta in continuare de 1 Aprilie, dragilor:):):)

Eu vs Twitter. Reloaded.

2009-03-31T20:12:00.002+03:00

Mai tineti minte dilema de aici?
Ei bine, zeii Google.ro au decis sa ma puna pe locul 6. Din 301 de milioane...
Click to enlarge!

My value, my value...

ZBB restyled?

2009-03-31T12:25:00.010+03:00

Asa cum s-a mai scris deja (dar eu ma trezesc mai tarziu dimineata), aseara a fost in Club A dezbaterea despre Ziua Bloggerilor Bucuresteni 2009, moderata de Hore a Badau. Organizatorii ZBB au stat fata in fata cu Piticu, Arhi, eCostin, Marie-Jeanne, Nihasa, Buddha, Inconstantin si alte nume importante din blogosfera (unde s-a scris deja despre eveniment, linkul duce direct la articol).
Pentru cine a deschis mai tarziu televizoarele, ZBB 2009 se vrea un festival "al blogurilor, nu bloggerilor!" (citat de la organizatori) cu accente de cenaclu cultural-artistic, care sa faciliteze socializarea intre bloggeri (sau intre bloguri?).
Organizatorii au inceput cu stangul promovarea evenimentului, trimitand mesaje spam pe blogurile cunoscute si pe forumuri. Totusi, lipsa de experienta in online si entuziasmul vin drept circumstante atenuante pentru asemenea gafa, iar oamenii au venit la dezbaterea de aseara tocmai ca sa ceara sprijin de la persoanele avizate sa organizeze si sa promoveze un asemenea eveniment.

Mai jos, cateva aspecte organizatorice funny (luate de aseara si de pe site-ul lor):

spam-ul este ilegal?? nuuu, e doar o metoda inedita de promovare.
niste notite de studiu sociologic, citite de unul din organizatori, atesta ca majoritatea covarsitoare a blogurilor romanesti sunt la limita legalitatii si moralitatii. si ca doar 5% din blogosfera feminina intra in categoria asta. din fericire, subiectul he vs she s-a oprit aici.
vor veni 80 de fotografi care vor face poze 24 ore din 24... (poate doar un eveniment de talia carnavalului de la Venetia sau Rio ar putea avea nevoie de o armata de fotografi si de blitzuri care fulgera nonstop...)
bloggerii trebuie sa isi ajusteze imaginea actuala de autisti lipsiti de viata personala in offline si sa socializeze la ZBB
concursul din cadrul festivalului: "fa-ti un blog in 30 de minute"... pe bune acum, cred ca imi ia 15 minute sa fac un blog nou si sa bag si 2-3 articole in el...
proiectii video cu imagini de pe blog: daca asta inseamna socializarea in offline, sa citesc bloguri de pe un perete... mai bine le citesc acasa:)

Sper ca realitatea sa difere de imaginea care s-a conturat in prezent, am incredere in interventia celor mari si cu idei din blogosfera. Om trai si om vedea si ZBB 2009 intamplandu-se...

Click...

2009-03-30T23:20:00.005+03:00

In ce fel de lume (reala sau virtuala) traim?

O lume in care acelasi click de mouse iti poate castiga o excursie in Londra, te poate inscrie intr-un grup de petrecareti sau poate hrani un copil lihnit de foame.
Scary shit.

Din nou: eu vs Twitter. Via Google.

2009-03-30T17:29:00.004+03:00

Inspirata de search-urile lui Zappy, arunc si eu un ochi in keywords-urile mele de azi si, pe langa cele mai mult sau mai putin obisnuite, descopar ca o vizita i-o datorez lui. Cuvantulului cuvintelor. Copilului rasfatat al Google. Trofeului suprem al oricarui SEO-ist: Twitter.

Oa, zic, hai sa vad pe ce pagina sunt la search-ul asta. Deschid pagina de cautare si incep sa dau next. Si dau. Si dau. Pe la pagina 20 deja imi cadea barbia in piept de plictiseala si deschisesem in browser vreo zece taburi noi, pentru lectura ulterioara. Pe la pagina 35 n-am mai rezistat si am dat-o in asfintit de cautare.

Asa ca nu stiu unde m-a pus Google in toata tarasenia dar tin sa-l felicit pe cititorul aterizat pe aceasta cale la mine pe blog. Pentru perseverenta si tenacitate. Dar in acelasi timp sa imi manifest si ingrijorarea pentru starea lui de sanatate. Am impresia ca omul e cam palid si nu prea sta in aer liber. Prietene, te rog, adauga blogul la bookmarks (pur si simplu stiu ca pe mine ma cautai!) si iesi pe afara, ca a venit primavara si infloresc salciile. Poti sa le si vezi, ca s-a schimbat ora sa avem mai multa lumina seara. So: geeently step away from the computer...

PS: Daca ma gaseste cineva intr-un search pe Google dupa Twitter, indurati-va de curiozitatea mea si spuneti-mi si mie pe la ce pagina astronomica sunt:)

Cand pleci?

2009-03-30T14:52:00.000+03:00

Vineri plec la plimbare prin Europa, destinatia finala Bruxelles. Asa mi s-a nazarit, sa petrec o saptamana departe de Romania. Si am facut sa se iveasca ocazia.

In dimineata asta ma suna el, fostul, impins probabil de vreun ecou al trecutului. Manata de ego, anticipand regrete, ii pasez informatia.

"Ce vrei sa-ti aduc din Belgia?"

"Cand pleci?"

"Vineri".

"Nu stiu, ce vrei tu. Tu ce vrei sa-ti aduc din Londra?"

"Cand pleci?"

"Maine".

Am tacut. De-acu ma abtin de la efuziuni de orgoliu. Sau macar il las pe el sa vorbeasca primu'.

Copiii iubesc fantanile arteziene

2009-03-30T00:56:00.003+03:00

Click to enlarge.

Confessions of a Shopaholic (2009)

2009-03-29T23:29:00.002+03:00

OK, pentru cine n-a citit nicio carte din Shopaholic Series, ar putea fi o comedie romantica acceptabila. In rest, e o prelucrare consumerista, tipic americana, a cartii lui Sophie Kinsella.

Cartea e rezonabil condimentata cu umor si neprevazut, filmul nu. Personajul principal e Rebecca Bloomwood (Isla Fisher), o Bridget Jones wannabe ce poarta dupa ea, pe parcursul a 90 de minute, sindromul dependentei de cumparaturi, ajungand la Shopaholics Anonymous dupa ce exagereaza in investitii vestimentare fara acoperire. Singurul aspect fast e sincronizarea mesajului de downshifting cu criza mondiala din lumea reala. Restul e de umplutura, cu tot cu idila care se naste intre ea si Hugh Dancy (un fel de sosie a lui Colin Firth, actorul care joaca personajul principal masculin in Bridget Jones's Diary).

Desi accentul se pune pe excese vestimentare, nu am gasit nici o tinuta care sa se compare cu cele etalate de Sarah Jessica Parker in Sex and the City. Ceea ce ma face sa cred ca Rebecca isi cheltuia banii degeaba. Cam ca si audienta care si-a platit biletul la acest film.

Blogs are evil!

2009-03-29T12:27:00.005+03:00

Ori asa, ori feed readerul meu e posedat:)

Ymail fail

2009-03-29T12:12:00.001+03:00

Yahoo a scos o reclama funny pentru Ymail & Rocketmail:

Ocazie cu care mi-au adus aminte sa imi fac cont si pe ymail cu id-ul de yahoo. Sa fie acolo.
Mai funny decat reclama mi s-a parut mesajul de eroare de pe ymail (click to enlarge):

Poate sa-mi explice si mie cineva ce voiau de fapt?

Cum mi-am petrecut Ora Pamantului

2009-03-28T23:25:00.004+02:00

Asa cum am promis, Earth Hour m-a prins in Cismigiu, alaturi de familia Gramo, Gogu Kaizer, Andrei Rosca, Tara si alti bloggeri notorii, toti veniti la invitatia lui Adrian. N-am fost multi, dar suficienti cat sa imi dau seama ca o initiativa inspirata s-a putut concretiza frumos.

Initial am asteptat in coltul stabilit, timp in care am constatat ca nu au fost stinse nici luminile apartamentelor din vecinatatea parcului, nici reflectorul care proiecteaza o lumina verde si ecologista pe Primaria Capitalei (ba chiar unele birouri din cladirea primariei au tinut lumina aprinsa pe tot parcursul Orei Pamantului). Dupa ce s-a adunat toata lumea, am parcurs jumatate de parc ca voda prin loboda si am stabilit tabara pe o alee din parc unde am jucat mima in valuri de rasete, aplauze si incurajari. Si nu, n-am mimat pe intuneric, pentru ca infrastructura iluminatulului stradal era pe deplin functionala, nefacand rabat la ora dedicata economiei la electricitate.

Timpul a trecut pe nesimtite, asa cum ii sta bine unei ore in parc alaturi de oameni frumosi si amuzanti.

Mi-ar placea o asemenea ora in fiecare luna, cateva clipe de responsabilitate sociala in care sa radem alaturi de prieteni noi in aer liber, departe de accesele de insolenta ale celor care stramba din nas la ideea unei lumi mai bune, uitand ca natura este placenta care gazduieste umanitatea. De maine oricum vom reveni, alaturi de ei, la stilul de viata mercantil, calauzit de imprejurari in care rar ne vom aduce aminte ca, vorba tricoului lui Nihasa, pe planeta asta ne tinem toate averile materiale - asa ca uneori, o ora pe an, putem participa la o declaratie in favoarea sa...

PS: Cuvintele bolduite au fost mimate in Cismigiu de Ora Pamantului :)

Asta e, s-a dus.

2009-03-28T02:50:00.010+02:00

Printesa e cam suparata in noaptea asta. Scrisese un post dragut, ecologist si umanitar care s-a pierdut prin erorile blogspotului. Nu era the strike of genius dar era, oricum, frumos. Blogspotule, daca o auzi, da-i articolul inapoi!
Incapabila sa recompuna din memorie sapte paragrafe, le inlocuieste cu o urare simpatica culeasa de la cirese, numai buna sa se impiedice maine lumea de ea si sa se iubeasca o ora cu luminile stinse:

...Happy Earth Hour!!!...

Tata Na-NO, thanks!

2009-03-27T13:50:00.000+02:00

Primul lucru care imi vine in minte cand ma gandesc la Nano: oare au economisit mult la retrovizoarea aia laterala lipsa? Dupa ce ma uit la drivetestul Autocar de mai jos (via HotNews) incep sa ma gandesc si la altele.

Spilcuind din comentariile soferului:

when you get going, it feels just like a car...super senzatie cand cumperi o masina de jucarie, un pic inspaimantator cand investesti intr-o masina.
the thing you have to keep telling yourself is the price, probably 4.000 quid in Britain but still amazingly cheap - aha, cam 5800$ sau 4300€, un spectaculos compromis financiar in Romania. M-am jucat pe vreaucredit.ro si a reiesit ca as achita un Nano platind 160€ pe luna vreme de trei ani.
it has no power steering but it doesn't need it - deci nenea a grait: nu-i trebuie servodirectie (cand vrei sa intorci si vantul sufla din directia potrivita)
the engine is down there, underneath the back seat... OMG, aia din spate o sa aiba incalzire in scaune, lucru util in special vara, cand aerul conditionat dat la maxim s-ar putea sa ii destabilizeze termic. Oh wait...daca imi iau o masina ieftina nu am A/C.

Mie imi suna a bunavointa stoarsa la maxim din mila unei batiste indiene udata din belsug cu lacrimi de crocodil, unde conceptul value for money a fost fluturat un pic pe la nasul audientei si dupa aia plasat convenabil in background. Nu mi-as lua Tata in veci, ca n-au reusit sa ma convinga sa imi cumpar o masina noua de banii pe care i-as da pe un SH respectabil din Germania care sa stea pe autostrada cand trece TIR-ul pe langa mine. Na-no thanks!!

Sa radem cu printesa

2009-03-27T02:08:00.006+02:00

Cred ca ma las de blogging noaptea. E aproape 2am si tocmai am comis-o grav. Si cum nu sunt eu aia care sa-si ascunda gafele, m-am intors repede pe blogul meu ca sa-mi pun cenusa in cap la mine acasa.
Ca de obicei, ma plimbam eu tiptil tiptil noaptea pe bloguri. Intrasem pe la Bloghita in vizita, mai cascam gura pe Capslock.ro si intr-un final am nimerit la Eugen unde am vazut un concurs apetisat: Castiga un cont pe un an la Blogway.ro. Ca de cele mai multe ori, participarea se anunta prin comentarii. "Wow, imi zic eu, domeniu propriu, raluxa.ro, aici e de mine, pe cai!". Si m-am apucat sa comentez. Eram mandra de comentariul meu, il structurasem pe trei abordari diferite, ce mai, nebunie. De fapt, e asa simpatic incat il copiez si aici, intru admirare in toata splendoarea sa.

"raluxa says:

Abordarea nr.1: aroganta.
Bloghita, eu cred sincer ca merit sa primesc contul ala. De ce? Imi stii blogul, ai mai intrat pe el. Ia zi, mai seamana ala a blog pe platforma blogger? Ha? Nu i-ar sta mai bine cu un raluxa.ro atasat? Nu e pacat de talentul meu? My value, my value…nobody has it
Abordarea nr.2: daca nu impresionezi, implora.
(suspin) Bloghita… eu sunt femeie…nu sunt deloc tehnica…nu stiu cum sa imi iau domeniu si hosting…(o lacrima) … am talent la scris si ma pricep la blogging dar imi lipseste un sprijin avizat si generos ca al tau… ;-( te rooog ofera-mi mie acel cont si ~~iti dau la schimb primul meu nascut~~ iti raman vesnic recunoscatoare…
Abordarea nr.3: degajarea.
Bloghita, trebuie sa recunosc ca mi-ar placea foarte mult contul ala de blogway. Promit un post cu dedicatie imediat dupa mutarea pe domeniul meu si beri la proxima vizita in Brasov. Sincer, nu suna misto raluxa.ro??"

Dragut, nu?...
What is wrong with this picture?? ...
Dupa ce am lasat al doilea comentariu in care acuzam lipsa de strikethrough (ca "primul meu nascut" se lafaia in toata splendoarea sa, netaiat, adica nu arata ~~asa~~) imi cad ochii pe adresa blogului din browser. Si simt cum ma furnica pielea pe ceafa, in timp ce ochii mei cauta frenetic si zadarnic un buton de delete, recall, undo sau cum naiba s-o mai chema salvarea mea in termeni tehnici. Inutil, prieteni. Comentariul meu simpatic, adresat prietenului Bloghita, se lafaia pe blog la unmicdrac. No comment!! At least, not anymore...
Asa ca renunt la bloggingul de noapte si ma duc la culcare dupa ce am inganat in barba scuze pe blogul omului, in ceea ce se cheama al treilea dintr-un sir rusinos de comentarii. Asta e, nu sunt de mine concursurile online si de-acu ma uit de cinci ori la adresa blogului inainte sa insir apelative.
...Auziti?...Da' oare o sa castig?...

Later edit: Eugen e un domn, mi-a sters comentariul. Dar mie tot mi se pare hazliu si las aici articolul. Ca sa tin minte si sa nu o mai comit si alta data!

Earth Hour in Cismigiu

2009-03-26T15:45:00.004+02:00

Click pe afis sau aici pentru pagina dedicata Romaniei de pe earthhour.org. Initiativa preluata de la Adrian Ciubotaru.

Eu voi fi acolo!! Tu?

Idiocracy (2006)

2009-03-26T13:31:00.000+02:00

Luke Wilson ( Legally Blonde. Anchorman) joaca rolul americanului absolut mediocru care este implicat intr-un proiect militar de criogenizare, alaturi de o prostituata. Experimentul esueaza si, in loc sa revina un an mai tarziu asa cum fusese prevazut initial, subiectii se trezesc in 2505 si descopera ca omenirea a devenit leaganul prostiei si retardarii. Recoltele nu cresc pentru ca sunt stropite cu bautura energizanta in loc de apa, Oscarurile sunt castigate de filme despre basini, sistemul juridic seamana cu emisiunile lui Jerry Springer iar presedintele SUA este un negru "all muscle - no brains", la fel de imbecil ca natiunea pe care o conduce. In scurt timp, musafirul din alte vremuri devine liderul intelectual al lumii in care a aterizat si, sub indrumarea sa, omenirea face primii pasi timizi spre redresare.

Umorul negru care abunda in Idiocracy il face o vizionare usoara dar moralista, pigmentata generos cu trimiteri la starea actuala a poporului american. Ce m-a distrat: faptul ca in 2006 a existat viziunea despre presedintele american de culoare, vazut ca erou national, care pretinde solutii imediate pentru redresarea economiei de la oameni mai inteligenti ca el.

Natiunea borderline

2009-03-26T02:19:00.001+02:00

Un articol de pe blogul lui Eugen Hriscu m-a impins in seara asta la revolta psihanalitica. Am trait revelatia ca suntem un popor borderline, instabili sclavi ai propriilor noastre exagerari emotionale, rasufland ambivalenta prin toti porii.
Daca vrei o definitie pentru disfunctia personalitatii borderline, mergi pe Wikipedia si ai sa descoperi trasaturi precum:

[...]depth and variability of moods [...] Suntem mandri ca suntem romani, dar profund dezgustati de rromanisme, si consoana dublata ar vrea sa schimbe complet directia termenului. Ce folos ca pentru straini nuanta r-ului dublat se pierde, iar noi ramanem o natiune cu aratatorul infipt acuzator in propriul piept? Noi suntem romani si uram rromanii. Cum suna?
[...] unusual levels of instability in mood, "black and white" thinking [...] Ne uram idolii si ne adoram detestatii, ne uitam cu sufletul la gura la Nikita pe OTV, il ascultam din nou infrigurati pe Andrei Gheorghe la 13-14 si strambam din nas cand cineva pronunta numele presedintelui Basescu, uitand ca il vom vota din nou anul acesta.
[...]difficulties maintaining relationships in work, home, and social settings [...] Mergem cu totii la psihoterapie, romani? Ne divorteaza bunicii si ni se sinucid copiii, atunci cand nu isi lipesc pe frunte, benevol, eticheta "porno". Detalii gasiti la stirile de la ora 5, pentru ca abunda in simptome la care nu rezist sa ma expun...

Cat priveste sentimentul cronic de gol sufletesc, ii regasesc slabele tentative de compensare prin sutele de cosuri din hypermarketuri sau prin consumerismul de zi cu zi, traitul aspirational de un salariu la altul pentru a achita creditul la masina prea scumpa sau la ultimul mobil dictat de trenduri. Suntem niste nefericiti, blazati si ingrijorati de poleiala personala care descopera tot mai putine solutii la criza sufleteasca ajunsa in varf de grafic. Imaginea de sine instabila care ne tulbura personalitatea nationala lasa loc auto-afirmarii in cele mai penibile ipostaze, pornind de la cocalari si pitzipoance si ajungand la politica de tip "panem et circenses". Pentru ca avem un ego bolnav si insetat de recunoastere.
Iar eu, romanca din nastere si purtatoare de sindrom borderline, recunosc: ma numar printre bolnavi...

Azi, sedinta

2009-03-25T17:43:00.001+02:00

Azi, la serviciu, sedinta. Se ajunge la problema spinoasa a bonusului pe care urmeaza sa-l primim in urma rezultatelor din trimestrul financiar care tocmai s-a incheiat.
"Bonusul nu e atat de mare pe cat ne asteptam, dar avand in vedere ca exista companii care au eliminat complet bonusurile, ba chiar au scazut si salariile, ne putem considera norocosi".
Eu, simtind ca ma gadila limba, intreb:
"A raportat cumva compania pierderi in ultima vreme?"
Tacere. Profitul companiei a scazut usor, cu 1% fata de acelasi trimestru al anului trecut, in principal din cauza cursului de schimb euro / dolar (sursa: dailybusiness.ro). Asta stiam din cultura generala, ca in sedinta nu-si avea rostul atata informatie.

Da, ma simt norocoasa ca muncesc pe (aproape) aceiasi bani.

Cu numele pe fund

2009-03-24T19:54:00.009+02:00

MoFo, mai exista si exemplare feminine de cocalar care isi tatueaza numele pe fund... pe fundul masinii.

Ca o completare, domnisoara Izaura, tronand azi in trafic in fata mea pe o strada care nu permite depasiri legale, conducea tot ca un fund.
Tot ca o completare: nu ma obosesc sa cenzurez numarul masinii, in semn de multumire pentru senzatiile tari pe care mi le-a oferit.
Si ultima completare: draga Izaura, iti ofer o lectura mai mult decat necesara aici.

Unde nu e ordine...

2009-03-24T19:04:00.002+02:00

In casa la mine e un corp de rafturi unde nu reusesc sa mentin ordinea, oricat as incerca. Periodic revin la organizari majore pe rafturile alea, recurg la elemente ajutatoare precum cosulete impletite care sa adaposteasca toate nimicurile, schimbari drastice de pozitionare, trieri masive de obiecte sau foi inutile. La doua zile dupa stradanie, haosul e din nou la locul lui, sustinut parca de entitati nevazute care trantesc acolo chei, facturi, bijuterii, accesorii de telefon sau de camera foto, reviste, pungi si alte asemenea. Acolo se afla, imun la interventiile mele, epicentrul dezordinii din apartament.

In inima mea adapostesc un sertar asemanator. E compartimentul unde l-am inghesuit pe el, cu bune si cu rele, unde armonia pe care o impun din cand in cand imi scapa de sub autoritate. Cand revin, descopar ca sentimentele limpezi sunt ravasite printre frustrari, amintirile pretioase au pete de detaliu intunecat si detasarea pe care abia am asezat-o acolo e strivita sub greutatea nostalgiei. Sertarul geme de atata incarcatura, nici macar nu se mai inchide bine, dar cumva gandul ca as putea sa-l golesc aruncand totul la gunoi ma sperie. Asa ca il port cu mine in fiecare zi, iar inima mea ii suporta sisific greutatea pentru ca nu sunt capabila sa ma despart de niciun lucru de acolo, nici macar de veninul care s-au strecurat miseleste pe alocuri.

Daca te uiti atent in ochii mei intr-o zi cu soare generos, vei vedea o umbra in adancul lor. E reflexia sertarului din inima mea, in care se tanguie amintiri, senzatii, trairi si vise. E locul unde nu pot face ordine si pe care privirea mea nu-l poate camufla.

Exhibitionistul

2009-03-23T22:59:00.001+02:00

Primit pe mail si distrat copios:)

Ultimul drum (poveste cu o usa caritabila)

2009-03-23T13:51:00.014+02:00

"Oameni buni, vine sfarsitul lumii", ofta nea Ion spre toata lumea si spre nimeni in special, intrand in carciuma unde-si facea veacul. Obisnuitii locului il salutara cu un mormait. Nea Ion, client vechi al inmormantarilor si pomenilor aferente, venise sa-si ajute digestia cu un rachiu.
"De ce, mosule?" il saluta un cunoscut, plictisit de fata de masa patata pe care se chinuise pana atunci zadarnic sa o curete cu unghia.
"Am ramas fara usa la casa, de-aia."
"Te pradara hotii?"
"Nu, Doamne pazeste. Desi in afara de radioul cu butoane si pestele de cristal de pe el, n-ar avea ce sa-mi ia. Da' eram singurul ramas in bloc fara usa metalica. Deh, pensie mica, lipsa de posibilitati...."
"Si de ce sa vina sfarsitul lumii ca n-ai matale usa metalica la apartament? "
"Numai ciudatenii se intampla in zilele noastre! Il stii vecinul ala al meu care a murit acum trei zile? Ala care facuse ciroza din cauza tuicii de casa? Il inmormantara azi, sa-i fie tarana usoara." Nea Ion facu o pauza de efect in timp ce interlocutorul salta o spranceana. "Da-i facura cosciug fara manere, bata-i vina de hoti, ca asa se face comertu' in ziua de azi, pe furate. Nici rudele nu si-au dat seama . L-au primenit frumos, l-au bagat in cosciug si l-au bocit in casa cum se cuvine. Am fost si eu la priveghi, aveau niste fursecuri"... divaga nea Ion visator spre subiecte de interes gastronomic.
"Dumnezeu sa-l odihneasca, da' ce legatura are cu usa matale?" Ascultatorul dadea semne de plictiseala si-si intorsese parte din interes spre fata de masa.
"Stii ca blocul meu e aproape de cimitir", continua nea Ion netulburat. "Ca nimeni nu inchiriaza papuc sau camion, cara mortul pe umeri si-l tin pe manerele alea. Da' cand sa-l scoata din apartament, al naibii sicriu fara manere, tare aluneca. Lucru necurat, zici ca mortu' nu voia sa plece. L-au scapat de doua ori pe jos inca dinainte sa sa iasa din casa, pana a inceput vaduva lui sa tipe ca ii chinuie barbatul. De parca ar mai fi avut cum sa sufere...Bre, mai adu-mi un rachiu de-asta, ca simt ca ma ia asa un greu la ficat", ii ceru carciumarului care stia perfect cata greutate ducea ficatul povestitorului. "Atunci s-au trezit baietii lui destepti cu ideea sa-l duca cu usa pana in cimitir. Si cum toata lumea in bloc in afara de mine are usa metalica, greu de scos si de carat, m-au potopit cu rugaminti. Ca sa le dau usa, ca fac o fapta buna, ca in amintirea mortului. Pai ce-i datoram eu mortului, in afara de aia doua sute de mii pe care n-am apucat sa-i mai dau? Da' nevasta-mea a inceput sa stoarca lacrimi, ca asa e crestineste, ca daca il scapa pe strada? Si cand se pune ea pe bazait, nu mai e chip s-o scoti la capat.... Asa am ramas eu fara usa la casa. Bre, l-au si legat de ea, cu cosciug cu tot, de zici ca-l duceau la cimitirul de nebuni. Intorcea lumea capul pe strada, sa-i vada pe natarai cum carau mortul cu usa. Numai ca la cimitir, prinsi de cantarea popii, au uitat sa-l mai dezlege. L-au ingropat cu usa mea cu tot."
Oftand, nea Ion se ridica sa plece. "Ma duc in targ sa gasesc vreun tamplar ceva. Sa-mi faca o usa noua, sa nu stau ca in satra".
Interlocutorului parca nu-i venea a crede tarasenia. "Si cum, nea Ioane, i-ai lasat sa-ti ingroape usa?"
"Pai vezi matale, eu am vrut sa mi-o iau inapoi. Da' mi-am adus aminte dupa aia ca n-am scos placuta cu numele de familie de pe usa inainte sa le-o dau. Asa a plecat pe lumea ailalta, cu fam.Popescu scris pe ea. Si m-am gandit ca poate ne-o pomeni si pe noi mortul cumva - pe mine, pe nevasta-mea si pe copii. Sa ne puna o vorba buna pe lumea ailalta la toata familia. Nu de alta, dar stii cum se spune... cu o moarte toti suntem datori!"
Aceasta povestire a fost scrisa pentru a participa la concursul de pe www.depozitdeusi.ro/blog (www.depozitdeusi.ro)

Fotoplimbare (ep.2)

2009-03-23T00:07:00.015+02:00

Pai recunosc: nu m-am dedublat si n-am stat in casa sa citesc. Am fost in parc. Nu puteam rata o asemenea duminica insorita - si bine am facut, altfel n-as fi avut ocazia sa admir

...oamenii:

...primavara:

...spectatorii:

...si indiciile ca lumea in care traim poate fi mai buna:

Ce simpla si colorata poate fi lectia vietii intr-o zi de primavara, nu-i asa?

PS: Pozele pot fi gasite si aici.

Duminica

2009-03-22T10:39:00.000+02:00

Ah, savurez ziua asta de duminica. M-as dedubla, daca se poate, si as trimite-o pe una din Raluxe la plimbare in parc, in timp ce as aseza-o pe cealalta confortabil in fotoliu, citind P.S. I love you in engleza, o carte care te invaluie in povestea ei ca o plapuma de puf si care te obliga sa-i preiei si sa-i consumi atat durerea cat si bucuria.

Ca toata lumea din blogosfera si din afara ei, tanjesc sa vina primavara. Acum si mai mult, dupa ce am gasit in carte un pasaj care mi-a facut pofta:

There was no hiding indoors as soon as it got dark, no lie-ins until the afternoon. It seemed as though the whole of Ireland had come out of hibernation, taken a big stretch and a yawn, and suddenly started living again. It was time to open all the windows and air the house, to free it of the ghosts of the winter and dark days, to get up early with the songbirds and go for a walk and look people in the eye and smile and say hello instead of hiding under layers of clothes with eyes to the ground while running from destination to destination, ignoring the world. It was time to stop hiding in the dark and hold your head up high and come face to face with the truth.

N-am vazut filmul, dar citesc cu sufletul la gura povestea unei reveniri dupa cea mai mare pierdere, cuibarita pe balcon, cochetand cu lumina solara, oferita ca anticipatie a caldurii ce sta sa vina.

Buna duminica, soare!

Il vrei pe fostul inapoi? (analiza de text)

2009-03-21T16:37:00.001+02:00

Nu-mi place sa atac continutul din online. Daca dau peste un site enervant care isi spameaza audienta cu IQ subunitar sau de un blog penibil de truisme scrise in stil haifaivistic trec pur si simplu mai departe, reactia extrema fiind un mass pe grupul de prieteni de pe messenger sau, mai nou, un update pe twitter. Dar cand femina.rol.ro imi trimite un newsletter cu subiectul Il vrei pe fostul inapoi? Il poti recastiga! tentatia e prea mare.
Am deschis mailul aterizat direct in folderul de spam la imboldul curiozitatii, cochetand cu ideea unei strategii eficace. Da, am un fost si nu, nu stiu daca il vreau inapoi, dar poate accept provocarea de a-l recastiga daca ma convinge solutia voastra salvatoare. De pe mail click direct pe site, ca n-o fi foc..

Te mai gandesti cateodata la fostul iubit si te intrebi daca intr-adevar e mai bine fara el? Ti-a trecut prin gand sa-i dai un mesaj sau sa-l suni? Ahemmm...inceput cu ton de self-help ~~retardat~~ american. Daca intr-adevar iti doresti sa iei legatura cu el si sa reluati relatia, trebuie sa iti faci un plan de "atac" - no shit. Pai propune tu ceva, ca de-aia am intrat aici. Nu este greu sa-l recastigi. Ooook...ma tii in suspans aici...Primul instinct e sa-l suni sau sa mergi la el acasa. Rezista tentatiei si sub nicio forma nu te gandi sa-i faci o surpriza aparand la usa lui. Nici sa-ti faci drum in zona unde locuieste, doar pentru a-l spiona nu este o idee stralucita. Hopa, stai ca am virat brusc articolul spre un fel de "Do's and Dont's dupa despartire" si deja devine genial. Dar daca imi cumpar un suc din ghereta de langa blocul lui, e ok. Ca n-am venit doar pentru a spiona, stiam ca acolo au ultimul dozator de TEC-uri din Romania si ca pot sa atarn langa tejghea vreo doua ore cu ochii pe geamul fostului cat il savurez. Cel mai bun lucru pe care il poti face in aceasta situatie este sa-l suni. Daca nu iti raspune, asteapta inca doua trei zile pana sa-l contactezi din nou. Daca il suni constant o data la doua zile, fara succes, sigur iti vei pastra demnitatea intacta si iti vei spori posibilitatile de reusita. Nu, daca nu raspunde, iti vezi de viata ta linistita ca n-ai ratat tu sansa la impacare, ci el. Dupa o despartire, oamenii au tendinta sa faca gesturi care ii fac sa para disperati. Aceasta situatie dezechilibreaza balanta si ii ofera celuilat toata puterea, astfel incat devine imposibil ca relatia sa functioneze. Care relatie? Tocmai am stabilit in titlu ca nu mai exista nici o relatie! Cea mai buna abordare este si cea mai simpla. Suna-l, vorbeste-i pe un ton relaxat si propune-i sa va vedeti cat de curand, eventual cu un grup pe prieteni comuni. Hmm... daca nu iti raspunde in intervalul ala de doua zile dintre telefoane ii poti trimite constant invitatia prin mesaje telepatice. Iar daca se intampla miracolul sa iti raspunda la telefon, fii pregatita sa ai un raspuns relaxat la intrebarea "De ce sa ne vedem?" si inca unul si mai relaxat la "Pot sa vin si cu actuala?" - in fond, poate intra la categoria "prieteni comuni". Fa in asa fel incat intalnirea sa fie cat mai placuta si nu deschide discutia despre motivele despartirii. Daca creezi o atmosfera destinsa si prietenoasa, ii vei reaminti de ce s-a indragostit de tine. Genial, deci nu trebuie sa dezbatem ruptura, sa ii aruncam cola in fata sau sa ne smulgem parul din cap in fata lui... nu m-as fi gandit si singura! Mai departe va descurcati voi...Aici ai pus punctul pe i. Afirmatia contine esenta articolului. De fapt, recomand ca afirmatia sa inlocuiasca tot articolul. Concluzia e ca trebuie sa ne descurcam singure, fara solutii miraculoase.

Articolul (atat de documentat si bine sustinut incat isi permite sa abunde in exprimari superlative: cel mai bun lucru, cea mai mare greseala...) e semnat de o domnisoara care publica pe femina.rol.ro la urmatoarele categorii: Divertisment, Moda, Frumusete, Dragoste & Sex, Sanatate, Corpul tau. Cu alte cuvinte, scrie peste tot si ofera sfaturi articulate pe o larga paleta de tematici, probabil (dar n-am verificat) si prin stirile mondene. Draga newslettere, nu meriti nici macar un loc un folderul meu de spam!

Esti in club in seara asta? Da-mi si mie linkul!

2009-03-21T01:53:00.003+02:00

E vineri noaptea sau sambata dimineata (a se adapta afirmatia la fusul orar si bunul plac al fiecaruia) si sunt atat de invinsa de oboseala ca nu m-as misca din casa decat prin efortul unui click. Uzanta sociala ma cere undeva prin oras dar n-am mai dormit zdravan de vreo doua saptamani asa ca voi sarbatori ziua internationala a combaterii insomniei prin odihna profunda.

Deocamdata nu reusesc sa ma dezlipesc de laptop ca mai e mult Internet de scormonit si la orele astea linistite navighez cel mai eficient, in ciuda oboselii deja cronicizate... iar de-oi nimeri si pe vreun sapteseri.ro o sa clickuiesc pe un club ceva sa imi bifez si datoria sociala de pe lista. Ca sa ma tarasc spre pat impacata pe deplin. Asa ca daca stie cineva vreun link cu atmosfera aerisita, muzica dansabila si lume decenta, dati incoace. Click pe el si noapte buna!

PS: Mi-am adus aminte ca tocmai s-a intamplat echinoctiul de primavara - in sfarsit suntem indreptatiti si astronomic sa cerem verdeata, caldura si preponderenta solara.

PPS: As dansa pe Cristal Cakes - Air War. Un dans mental. Singurele extremitati care imi mai functioneaza sunt degetele pe tastatura.

Bine v-am gasit, trecerea e permisa

2009-03-20T10:23:00.006+02:00

Cateodata am senzatia ca nu mai am loc in viata mea. Spuneti-i plictiseala, saturatie, iritare, detasare sau orice alt factor care va determina sa ma vizualizati pe mine in afara vietii mele. Din varii motive, ma trezesc uneori pe margine, fluierand, in timp ce particulele vietii mele isi continua nestingherite miscarea browniana. Ma uit eu ce ma uit la ele, dar la un moment dat, inevitabil, ma plictisesc... si atunci ma asez pe banca si ma pregatesc de lectura.

Ca daca tot n-am ce face pana incap la loc intre granitele existentei mele, macar sa citesc blogosfera.

Eram intr-o zi la serviciu, cu blogul afisat la status-ul de messenger bine mersi, cand ma abordeaza o colega de serviciu. Una cu care, desi imi este simpatica, nu am prea multe in comun, cu atat mai putin i-as oferi in viata de zi cu zi ofranda confesiunilor mele. Tipa imi citise blogul cap-coada (si prin coada ma refer la primele postari de anul trecut, unde nu eram decat eu, el si jalea) si cand ajunsese la framantarile mele sentimentale, se simtise un pic stanjenita. Dar continuase a citi, ca era public si pus era la dispozitia ei de subsemnata, numai ca dupa ce si-a terminat lectura, a doborat-o jena si s-a simtit nevoita sa-si ceara scuze pe messenger. Eu, un pic nedumerita, nu intelegeam cu ce gresise. "M-am simtit cam prost", mi-a explicat ea, "mi s-a parut ca iti invadez intimitatea".
Pe moment am ras si am asigurat-o ca a luat o supradoza de bun simt in dimineata respectiva si ca daca eu am publicat si popularizat o insiruire de cuvinte, accesul oricui la ele e perfect legitim. Ca desi imi pastrez dreptul la proprietate, e absurd sa pot controla accesul cuiva la trairile mele, cata vreme le-am pictat intr-un spatiu public.
Cateva zile mai tarziu am primit alt feedback, la fel de inedit. O cunostinta, din nou de sex feminin, (se pare ca ele au rabdarea sa citeasca un blog de la prima la ultima pagina) mi-a scris, tot pe messenger: "Voiam sa-ti zic ca te citesc si mi-au dat lacrimile, plang de-a binelea". "Opa", mi-am zis eu, "stai asa ca nu inteleg daca e de bine sau nu". O intreb unde s-a rupt zagazul, imi spune ca aici. "Imi plangi de mila?", o intreb. "Daca da, sa stii ca nu e cazul. Sunt bine, sincer". Nu stiam ce sa ii spun, daca sa o consolez sau sa ma las consolata, desi nu prea avea ce durere sa-mi aline. Ca eu ma uitam la Friends, bine mersi, si post-ul ala era scris cu vreun an in urma. Pana la urma am lamurit-o si pe ea, i-am zis ca sunt doar metafore - sa le citeasca, sa se bucure de ele si sa treaca mai departe. Si-a uscat lacrimile si si-a vazut de lectura. Problem solved.
Dupa aia am cazut pe ganduri. In ambele momente m-am simtit un pic stingherita. Faptul ca oamenii respectivi ma cunosteau in primul rand in afara blogosferei facea lucrurile mai delicate si pentru ei si pentru mine. Pentru ca in viata de zi cu zi n-au auzit niciodata atatea intimitati de la mine, pentru ca ne-am stabilit un ton si interactionam in consecinta lui, iar schimbarea acestui ton implica readaptarea la un anturaj care acum primeste o doza mare de informatie din parte-mi. Si nu mai pot face mare lucru pentru a usura aceasta tranzitie, pentru ca am pornit pe un drum fara cenzura, in care am publicat si voi strecura probabil si pe viitor trairi personale.
Totusi, nu ma pot abtine sa ma gandesc ca e mai usor sa scrii pentru necunoscuti, in stilul vecinului de compartiment de tren. Mesajului din sticla ii sta mai bine citit de un strain decat de oameni pe care in viata de zi cu zi abia ii saluti si incropesti doua-trei fraze de o mai mica sau mai mare complezenta. Pentru ca strainii poa' sa strambe din nas cand te lectureaza fara ca acest detaliu sa te afecteze mai departe de cenzurarea unui comentariu - pe cand in reteaua sociala ai lume de privit in ochi dupa ce le-ai trantit pe blog informatia ca tu aseara ai intrat cu masina intr-o pompa de benzina sau ca la 3 dimineata nu puteai sa dormi de dorul lui.
Asta e provocarea mea. Nu m-am ascuns dupa nici un alias, dupa identitati secrete sau realitati adaptate. Am patruns in blogosfera cu tot cu bagajul cu suflet si n-am de gand sa-l fac pierdut pe drum.

In lumina celor de mai sus, as numi blogosfera asa: one giant intrusive community - tresspassing allowed. Si cand simt nu mai am loc in viata mea, asa cum ziceam la inceput, patrund cu usurinta intr-a altora. Iar ospitalitatea e reciproca, asa ca tuturor musafirilor mei de aici, cunoscuti sau anonimi, le zic: bine v-am gasit la usa sufletului meu, va invit cu placere inauntru.

Cand te plictisesti la munca...

2009-03-19T16:25:00.002+02:00

...te urci pe acoperisul cladirii ignorand semnul de "Acces interzis" si... nu, nu te arunci! Faci poze.

Padurea urbana de blocuri:

Cum se naste un mall:

Cum ne sustinem brand-ul:

Twitter spam is following me

2009-03-19T01:24:00.016+02:00

Bun, deci Twitterul asta nu mai are multe secrete pentru mine. Microblogging combinat cu social networking. X follows Y, who follows X and Z - si asa navighezi din follower in follower si din update in update pana iti da eroare ca e serverul suprasolicitat. Cum se zicea si pe Forumul Bloggerilor, 90% din blogosfera twittuieste in mai putin sau egal cu 140 de caractere (LOL here!). Targetul este, ca si pe blog, sa ai cat mai multi followersi. E trendy sa te urmareasca multa lume si tu sa urmaresti o distinsa elita (LOL again! sorry ca va plimb atata, dar ma distreaza rau site-ul ala).
Cand mi-am facut pagina de Twitter si m-am prins cum stau lucrurile, mi-am zis: eu voi avea tot atatia "following" cati "followers". De dragul simetriei. Sa nu ma las dusa de val si sa dau follow la cateva sute de oameni, dupa aia sa ma trezesc ca pe mine ma urmaresc vreo cinci si scriu pentru mine si salcia de pe strada... Asa ca mai arunc uneori un ochi pe numaratorul de twitteristi cu care interactionez, sa vad daca s-a mai schimbat scorul.
Si constat in seara asta ca followersii mei cresteau, cresteau. Imi crestea si mie inima in piept de mandrie, ma vedeam batand la portile celebritatii. Cand colo, ce sa vezi. Spam, frate.

Atentie la prima admiratoare, pe numele ei Jacki. Sigur ma cunoaste de pe blog sau de pe forumuri.

Arunc un ochi pe updates-urile ei. Suna interesant:

Frumos, nu? Spam 2.0. Spam pe IM de pe id-urile din lista, spam pe Twitter. In curand o sa imi bata spammer-ul la usa: "Nu va suparati, nu doriti niste Viagra, am un link pentru dumneavoastra. Notati aici, www punct xyz-plin-de-virusi punct com".

A, si cireasa de pe tort: spammerita mea are la randul ei followersi. Useri normali. Ca sa manance si "Jacki" a mea o paine.

Totusi, ma mai gandesc daca ii dau follow sau nu....

Cosmar

2009-03-18T21:15:00.000+02:00

Nu, n-are legatura cu VisUrat. E un filmulet pe care l-am primit pe mail si despre care, initial, mi s-a parut ca seamana cu Signs prin felul in care comunica cele doua personaje.

La final m-am prins ca e cu totul alta treaba.

Inteleptul de la Petrom

2009-03-18T03:54:00.008+02:00

Mama, cat sunt de obosita. Si nici nu vreau sa ma uit la ceas, sa-mi arate dracovenia ca e 4 jumate dimineata. Sunt franta, ca am tras la bloguletul meu ca martoaga la jug: sa-l ordonez, sa-l periez, sa-l mai traduc pe ici pe colo in limba romana, asa cum mi s-a recomandat. Nu-mi pare rau, pentru ca (shhht, e secret deocamdata!) maine vreau sa i-l prezint lui Dono, dar acum as fi fost deja pe taramul lui Mos Ene, sforaind glorios daca nu ma nimeream pe blogul lui Decebal - pe care l-am citit aproape in intregime, stricandu-ma de ras. Domnu' Caliman, sunteti responsabil de cearcanele mele de maine!!

In fine, acu daca tot am apucat sa citesc despre cersetorii de la Petrom, mi-am adus aminte despre Inteleptul de duminica de la Petrom, pe care am avut onoarea sa-l cunosc in weekend, manata de nevoia subita de a nu ramane in pana prostului.
Imi urmez procedura obisnuita in asemenea situatii, rugandu-l pe nenea de la pompa sa faca plinul la masina si intru agale sa platesc, numai ca (si as vrea sa stiu acum ce femeie recita exact numarul pompei la casa; va invit, poftim!) imi formulez cererea cam impiedicat, sub ochii incriminatori ai Inteleptului de la casa: "Aaa... pompa aceea cu Polo albastru, va rog..." Inteleptul tace suveran, eu inteleg acuzatia si plusez cu detalii: "cred ca e unu sau trei". Oftand, Inteleptul imi ia cardul "Dom-ni-soa-ra" (eu, la mai putin de un metru saizeci, ma fac mica, mica) "daca toti clientii ar veni cu asemenea informatii la casa, unde credeti dumneavoastra am ajunge?"
Fiindu-mi clar ca asteapta un raspuns de la mine, intrucat nici nu validase cardul, ma uit peste umar spre afara, in cautare de noi indicii, temandu-ma ca pana nu raspund corect nu mi se iau banii si nu sunt lasata sa plec. "Dom-ni-soara", imi directioneaza Inteleptul din nou atentia, "traim intr-o lume incurcata, complexa, in continua schimbare. Trebuie sa fim pregatiti si cu ochii in patru, sa facem fata provocarilor". Eu aprob modest, intrebandu-ma care dracu e pana la urma pompa aia si daca o ma puna sa platesc cumva plinul de la Jeep-ul de alaturi, drept pedeapsa pentru ignoranta. "Sa mai aflati de la mine ca omenirea evolueaza sau dispare, in cativa ani n-o sa mai auzim nici de teoria darwinista si nici de aia creationista, o sa stim exact de unde am aparut si unde ne ducem si n-o sa mai fim manipulati nici de religie nici de stiinta! Si in lumea asta noua, fara instrumentele logicii vom fi neputinciosi" Imi recuperez cardul si dau sa ies, intrebandu-ma spre ce dimensiune cognitiva ne indreptam, cand ma aud strigata din nou: "Veniti tot timpul pe aici, nu?".
"Nu, e prima oara". Si ultima, gandesc in timp ce ma scotocesc usurata de cei 2 roni datorati benzinarului de la pompa care imi stergea constiincios geamurile perfect curate.
Uneori prefer oamenii simpli.

Signs

2009-03-17T13:48:00.003+02:00

Cocktail de emotii exprimate non-verbal...

L-am vazut la Mos Califar pe blog si am zis ca trebuie neaparat sa-l am si eu. Doispe minute de film de calitate cu care m-am delectat dimineata tarziu si in care m-am regasit partial.

Enjoy.

De ce nu-mi plac taximetristii

2009-03-17T11:29:00.002+02:00

Pentru ca s-au obisnuit cu ~~bani nemunciti~~ tarife exagerate si acum, pe criza, se vaita ca trebuie sa le scada un pic.
Pentru ca isi aroga dreptul de a-ti refuza o cursa prea scurta sau intr-o directie in care nu le convine.
Pentru ca merg ba prea incet (in cautare de clienti sau adrese) sau prea repede (sa ajunga la destinatie ca nebunii, deoarece au anuntat dispeceratul ca mai iau o cursa in 4 minute) si in ambele situatii ii incomodeaza pe ceilalti soferi.
Pentru ca fumeaza, asculta manele, vorbesc la telefon sau sparg seminte cu clientul in masina, de obicei fara sa-l intrebe daca il deranjeaza.
Pentru ca sunt ori aroganti (castig in doua nopti cu taxiul cat tine intr-o luna, amaratule) ori frustrati
Pentru ca nu se jeneaza sa iti ceara sume exorbitante cand te iau de la aeroport sau din cluburile din centru, noaptea.

Asa ca nu ma impresioneaza protestul lor (detalii aici) - lasa sa mai vina 750 de independenti ca un pic de concurenta le prinde bine. Numai cu traficul din capitala nu stiu ce-o iesi, cu atatia taximetristi in plus. Dar la cum se prezinta lucrurile, nu poate fi mult mai rau ca acum.

Si totusi...

2009-03-17T03:08:00.004+02:00

...noaptea cand sunt doar eu cu mine, ar trebui sa fii si tu aici. Iubind, te caut zadarnic, reveria incepe dinainte sa adorm iar somnul imi e anticiparea viselor in care te revad, libertatea de a-ti fi aproape.

Timpul in care nu suntem impreuna e forma de plastic meschin umpluta cu nisipul indeletnicirilor marunte. Plastic ce incepe sa-mi contureze intreaga fiinta, dictand dimensiunea fiecarei zile, pentru ca tu nu-mi mai esti alaturi iar eu sunt obligata sa ma joc de-a viata in lipsa ta.

Iar dimineata imi scutur perna de aroma visului in care te-am tinut in brate.

Provocarea de acasa

2009-03-16T12:06:00.009+02:00

Ma uitam acu prin curtea Generalului si am vazut ca e hotarat sa se duca la sala. Ca cica s-a ingrasat (blink-blink!). Si mi-am adus aminte de ~~instrumentul de tortura~~ ~~provocarea~~ solutia tuturor problemelor de forma fizica pe care subsemnata il detine in casa:

Deci Leg Magic. Deci da. Initial m-a extaziat pe un program de teleshopping, pe la 3 dimineata. Am gasit si tutoriale pe YouTube, ca e celebru. Dupa aia l-am remarcat si la sala de cartier vizitata sporadic.

Asa ca am luat problema in propriile maini. In ordine cronologica: comandat, asteptat, platit, montat. Pus dvd-ul cu programu', exersat. Impachetat, gasit loc in casa unde sa nu ma deranjeze, asezat frumos. Admirat integrarea lui in peisajul interior. Sters de praf. Aratat cu mandrie ocazionarilor musafiri. De la un punct incolo: agatat haine de el. Sters de praf.

Reprosul mut al Leg Magic-ului deviat de la principala sa functionalitate imi ocupa constiinta. Nu mai pot sa fac nici un exercitiu fizic fara sa imi amineasca de investitia mea nemonetizata. Nu pot sa-mi fac un abonament la sala, ca imi aduc aminte ca am gadgetu' acasa, ca l-am platit si nu l-am exploatat. Si cica gadgetul face minuni, tre sa exersezi cinci minute timp de cinci zile si ajungi brusc in forma, te tonifiezi si poti merge linistita la plaja in pantaloni scurti, fara sa deranjezi vizual pe nimeni. Eu dau vina pe ~~lene~~ lipsa de inspiratie, asteptand sa ma viziteze un fel de muza a sporturilor care nu mai apare.

Intre timp, Leg Magic-ul a fost decazut din drepturile de suport de haine si mutat pe balcon. Daca o aparea vreodata muza aia, o sa-i cer sa inventeze Leg Wonder, un aparat care sa lucreze singur la tonifierea mea. Cu magia m-am lamurit, am nevoie de un adevarat miracol ca sa fac si eu sport!

Extremely modified

2009-03-16T10:04:00.007+02:00

Disclaimer: n-am mai scris in weekend mare lucru, ca urmaresc eterna si fascinanta blogosfera. I'm all over the place, feed-uri, twittere, bloguri, forumuri, linkuri, zelisturi.

Pe oddee am gasit niste specimene dragute: 12 Most Extremely Modified People - tatuaje, piercing, animal print direct pe piele. Pai am vazut si eu ceva asemanator in oras si le-as da astora mail sa modifice topul:

The Mirror Man! Din categoria Art Nouveau la Mall Baneasa.

My favourite road sign

2009-03-14T21:02:00.006+02:00

Beware of drunks!!

In Nicaragua - link.

Pentru soferitele din Bucuresti

2009-03-14T10:44:00.022+02:00

Comentam mai demult, pe blogul nevestei lui Arhi, la un post de-al ei despre traficul din Bucuresti. M-am cam intins acolo cu comentariul asa ca reiau si completez aici viziunea printesei urbane despre ce ar ajuta soferitele din Capitala.

Dragele mele soferite urbane, aflati ca...

Traficul bucurestean e o jungla dominata de specia masculina. Veti fi in cel mai bun caz tolerate, in rare cazuri veti dobandi respectul si admiratia barbatilor din trafic datorita abilitatilor voastre de a conduce. Live with it!
Multi se vor baza pe reflexele voastre de a evita un accident - nu ii dezamagiti ca altfel ajungeti la politie, sectia accidente usoare - in cel mai bun caz.
Majoritatea vor reusi sa evite un incident provocat de voi, din vina voastra sau a celor de la punctul 2. Obisnuiti-va cu ideea ca nu aveti cum sa le multumiti la toti sau sa le cereti scuze tuturor.
Renuntati la scrupule sau feminisme si jucati rolul mimozei cand va aflati intr-o situatie de cedeaza trecerea: contact vizual, zambet larg - garantat veti trece mai repede.
Regula anterioara se aplica si cand va opreste politia. Politistii din Bucuresti sunt mai sensibili la soferite decat in alte orase si rezultatele tacticii feminine va vor surprinde si pe voi. Nu va lansati intr-o cearta decat in conditii de abuz extrem pentru ca politistii sunt traumatizati de certurile cu femeile din trafic (si nu numai...) si riscati sa ii iritati foarte tare.
Feriti-va de taximetristi, reprezinta raul in esenta pura si sunt imuni la manifestari feminine.
Fara exceptie, incuiati-va toate portierele si cand vecinii de trafic sunt iritati sau vor sa se certe cu voi nu coboriti geamul si nu iesiti din masina.
(poate exagerez dar...) O solutie eficienta pentru a va da seama daca sunteti urmarite: faceti de trei ori stanga consecutiv. Daca masina din spatele vostru va urmeaza intocmai, sunati la Politie sau cautati un echipaj pe strada. Nu opriti si nu va duceti direct acasa.

Si acum, fara suparare dragele mele...

In timpul mersului nu va uitati doar in fata, ci incercati sa obtineti o vedere globala asupra traficului verificand toate retrovizoarele.
Despre lasat 100 m intre voi si masina din fata, la semafor sau in mers, s-a mai mentionat, dar revin si aici: traficul fluent se obtine cand nu lasati un spatiu inutil intre voi si vecinul din fata, mai ales la asteptarile in coloana (semafor, blocaj...) - poate e cineva in spate care are nevoie de spatiul ala sa iasa din intersectia precedenta, sa schimbe banda, sa intre pe acelasi drum cu voi de pe o straduta adiacenta.
In acelasi articol vi se recomanda sa ignorati claxoanele - imi pare rau, dar trebuie sa il contrazic, NU ignorati claxoanele decat daca sunteti in postura de pieton si mergeti in siguranta pe trotuar, caz in care claxoanele sunt doar manifestari admirativ-grobiene care nu intra in acest topic. Daca auziti ca sunteti claxonate incercati sa va dati seama de ce. Daca sunteti primele la semafor si a trecut o milisecunda de cand s-a pus verde, plecati fara sa va enervati.
Evident, nu va machiati in masina si daca trebuie vorbiti la telefon, faceti-o fara sa va afecteze sofereala.
Cel mai flatant atu pentru o femeie e sa stie sa parcheze. In toate felurile: spic, lateral, cu spatele... Invatati in poligon, ca nu e nici o rusine sa inveti, mai rau e sa nu stii. Mai ales ca e un fapt dovedit ca femeile parcheaza mai prost pentru ca perceptia tridimensionala e o provocare. Incercati sa invatati pe mai multe masini de dimensiuni si forme diferite pentru a evita sindromul Nu stiu sa conduc si sa parchez decat masina mea. A, si cand parcati, uitati-va in retrovizoare sa vedeti daca manevra ii afecteaza pe ceilalti soferi care vor doar sa treaca de voi si daca e asa, puneti avariile pana reusiti manevra.

Si ca sa va lamuriti ce fel de soferite sunteti, aveti aici un test simpatic. Succes in trafic!

Party with a Soul

2009-03-13T14:42:00.008+02:00

Have a blast partying with us, bring along your friends, meet exciting people and give a hand fundraising for a school in Uganda!
When: Friday 13th of March 2009 *Gheisa caffee *Str. C.A. Rosetti 10, Bucharest* starting at 8:00 pm
Entrance fee: 20 RON but you may want to give more ;-)
The funds raised will go to the school in the Jinja area, run by the international organization Soft Power.
What you will get in return: solidarity to people in Africa, networking, hanging out with old friends and making new ones.
Fine print: Drinks included in your own budget, this is a fundraising party.

...si ce-am comis aseara

2009-03-13T10:46:00.018+02:00

Cum in ultima vreme mi-am cam dat singura cu stangul in dreptul, hai sa povestesc aici si continuarea serii precedente. Se cam golise in Fabrica si urma sa ma trezesc, implacabil, foarte de dimineata, asa ca am plecat cu un amic de-al meu care s-a milostivit sa ma duca acasa cu masina.

Si cum facerea de bine e f***re de mama, acu trebuie sa se duca in service cu masina. Ce s-a intamplat?...

Pai se facea ca am ramas fara tigari. E un viciu urat si condamnabil, dar e al meu. Amicul respectiv opreste la Mol-ul de pe Calarasi si, ca un gentleman, intreaba "ce tigari vrei" si se duce in benzinarie sa cumpere. Subsemnata, doborata de prea multe Ursus baute cu VIP-urile, ramane in masina sa mediteze la nemurirea sufletului si constata ca odata oprit motorul, ii este frig.

De aici, actiunea se deruleaza rapid si toata lumea asista neputincioasa la spectacolul oferit de masina care intra cu viteza intr-una din pompele de benzina, pentru ca printesa urban alcoolizata ce zacea pe scaunul pasagerului invarte cheia in contact fara sa scoata din viteza!!

Printre spectatori: un Passat al Politiei rutiere, posesorul masinii care nu apucase sa intre in magazinul benzinariei si se uita siderat, toti angajatii Mol-ului si oricine se nimerise la ora aia prin zona. Politia sare cu carnetul de procese verbale, eu sar cu gura, amicul mai sa sara la bataie (eu fiind tinta, logic!!), angajatii sar cu matura si farasul sa adune bara masinii, numarul de inmatriculare, galeata si mop-ul de la pompa facute tandari. Dincolo de logoreea abordata si defensiva in care intrasem, nu puteam sa nu ma uit totusi cu groaza la baltoaca formata in jurul pompei si sa sper la un rau cat mai mic. Era apa cu zoaie din galeata. Pfiuf. Show-ul s-a terminat relativ repede, dar eu ma simt si acum ca intr-un clip de pe Youtube - worst drivers / stupid drivers etc.

Disclaimer: in apararea mea, trebuie sa precizez ca am permis de 11 ani si in afara de cateva incidente prin parcari (deh, sunt femeie!..) n-am comis-o niciodata (privire umeda si catifelata; suspin). Serios. Pe bune. Chiar sunt o soferita capabila. N-am nici un punctisor de penalizare. Va rog frumos sa ma credeti.

Si sa stiti ca imi pare taaare rau pentru ce-am facut si nu mai beau niciodata. Prea curand. Joia:)

Kum fu la RoBlogFest 2009!

2009-03-13T09:36:00.008+02:00

Pai a fost misto, ce pot sa zic. Carcotasii ar putea sa protesteze ca:

la intrare era o coada lunga cat o zi de post (da, asa cum vedeti prin filme la intrarea prin cluburi sau cum tineti minte de pe vremea Impuscatului) - dar eu am stat la coada cu Zoso si cu Victor Kapra asa ca nu m-a deranjat, dimpotriva!;)
la un moment dat era asa aglomerat inauntru ca mi-am adus aminte de spusele lui Nihasa: Fabrica are capacitate de 1300 de oameni.. de unde? eram aproape o mie si ne simteam ca sardinele in conserva. Dar, din nou, nu ma plang de proximitatea cu oamenii inteligenti
Fredo si Pidjin dadeau tricouri si lumea care nu se inscrisese pe site-ul lor saliva pe langa (inclusiv subsemnata - fara nici un succes)
multa lume nu-si trecuse blogul pe ecusonul de la piept, spre disperarea mea de om cu zero memorie a fetzelor. Sa zicem ca a fost o provocare.
de Cabral ca prezentator, Hi-Q in concert si VisUrat pe post de castigator stiti de pe toate blogurile. Frate, dar cine era ala cu stand-up comedy de la inceput?? Fara suparare...lame!
Nu am facut nici un deal de link exchange, dar cine ma tine minte de la party poate sa ma puna in blogroll ca nu ma supar;)
Zoso are dreptate, berea Ursus e vai mama dumneai, inca o mai metabolizez (cu alte cuvinte: mahmurealaaaa) Da' era moka asa... ca din nou - nu ne plangem.

Cam atat. Mi-a placut RoBlogFest-ul. Bonus, o poza cu mine si Zoso, furata de la dumnealui. Pentru ca specialistei in fotografie (mi-am pus link singura, sic!) i-a murit bateria la intrare.

Ne vedem la anu'!!

Tonite we RoBlogFest!

2009-03-12T09:32:00.009+02:00

Gata cu sentimentalismele, recunosc ca aseara m-am cam lasat dusa de val - dar e momentul sa ne ocupam de altele.

Diseara aplaudam castigatorii, dupa aia we paaarty si mai mult decat atat, mai facem si o fapta buna. E primul an cand am votat si am urmarit competitia, a fost interesanta si catchy, asa condimentata pe ici-colo de cate un scandal mic a la OTV, cat sa ii dea savoare. La amploarea concursului, sper ca petrecerea sa fie pe masura!

Acu, petrecere-petrecere, dar eu am o problema. Sau mai multe! Unu, personal nu prea cunosc lume (ici-colo pe cate cineva) si doi, nu stiu cu ce sa ma imbrac. Tipic feminin:)

Asa ca pornesc o leapsa scurta printre bloggeritele care vin la party-ul din Fabrica: voi cu ce va imbracati diseara? Cine raspunde are sanse sa fie recunoscuta dupa haine :) Apropo, s-o purta anul asta ecuson cu numele?

Tarziu in noapte...

2009-03-11T22:58:00.006+02:00

Ce poate completa melodia asta, in afara de miros de popcorn cu unt facut la microunde, lumina si caldura unei flacari vii de semineu in care trosnesc lemne de brad, bataile ceasului care anunta apropierea lui Miazanoapte, cerul instelat, caldut si bleumarin-catifelat care iti bate la geam?

...doar bratele tale soptindu-mi: "Te apar eu de lumea de afara. Uita de orice, hai sa ne pierdem unul in celalalt, pentru ca noaptea fara de sfarsit e a noastra".

In lipsa lor, gandurile mele continua sa curga spre tine, incercand sa recompuna tacerea plina de semnificatii care isi facea loc intre noi cand te credeam al meu...

My tribute to a frozen heart

2009-03-11T22:19:00.008+02:00

Ok. Mi-am luat pozitia blogo-fetala, ghemuita pe canapeluta din bucatarie, cu laptopul in brate si pachetul de tigari alaturi, gata sa-mi dezvalui din nou sufletul pe blog si inghetata de groaza din cauza asta...

De cand m-am afisat prin blogosfera ca raluxa punct blogspot punct com si blogul meu a devenit, daca nu public, cel putin mult mai expus ca inainte, m-am ferit sa mai scriu in labelul asta. Adica sa spun ce simt. Lasitate, numele tau e abtinere... si asa cum scriam mai demult, in acest interval am gandit atatea lucruri pe care sa ti le dedic, am conturat zambete si lacrimi pentru tine intr-o forma naiv-eseistica, dar din teama sa nu plictisesc vizitatorii accidental nimeriti aici m-am abtinut, incercand sa ma conving ca daca nu iti scriu, nu existi si nu doare. Si ca blogul pe care l-am deschis clickuind pe blogger printre lacrimi si mesaje de despartire poate exista si fara sa ma astern tie aici.

S-a creat blogul asta dintr-un preaplin de dragoste, durere, dor si deznadajduire, durea cand iti scriam si ma alina sa imi vad insiruite trairile aici. Ce aliteratie, cate cuvinte incep cu D in enumerarea mea.... Te-am conturat aici, Eduard, ca iubire neimplinita, ca inima inghetata, ca fericire sporadic atinsa si ca dor continuu. De cate ori ar trebui sa mai scriu ca imi lipsesti? Cu ce mi-ar altera aceasta repetitie neimplinirea?

Da, am inceput naiv, cu scrijeliri care nu se ridica la standardele cititorilor, dar nu sterg nimic pentru ca micutul meu camin blogosferic s-a nascut din dragostea pentru tine - si tot de acolo s-a hranit cel putin un an de zile. Mi-am deschis usa musafirilor, dar nu-mi voi feri de ei privirea in care te oglindesti tu, cu toate simtirile pe care le-ai rasarit in mine.

Inainte, blogul meu se chema My tribute to a frozen heart, scriam doar pentru tine... Acum, cu un pas inapoi, cu aer tras adanc in piept, imi gasesc forta de a distila si alte ganduri aici, dar tu, imateriala mea sursa de senzatii, ma trimiti inapoi la sinceritatea in forma bruta, la dezgolirea definitiva a inimii care ma face sa urlu mut: mi-e dor, dor, dor de tine si de noi... si nu mai am forta sa bravez, nu mai am resurse sa mimez ca functionez normal, mi-au secat resursele de trairi cotidiene si am nevoie de tine sa ma adap, sa continuu sa sfidez ziua de maine...

Acesta e in continuare tributul meu catre tine. Si dragostea mea catre tine curge in continuare prin acelasi izvor nesecat.

No comments, please...

LooL

2009-03-10T23:26:00.003+02:00

Deci nu, nu pot sa cred. Mor de ras. Si nici n-am citit tot pana acum. M-am oprit pentru ca asa ceva trebuie pus pe blog.

Cum se ajunge frate la asemenea intrebare si asemenea raspunsuri? Aaa...stiu cum. E una Emily care posteaza pe YahooAnswers urmatoarea dilema:

Why does steam come out of my vagina????!?
ok, so i know this is really gross, but sometimes when i sit down on the toilet it looks like steam is coming out of my vagina. am i gonna die or do i have like this crazy weird disease? i;ve been searching the internet and i cant find anything. can someone explain this to me.?!?!?

Oricum lumea care a raspuns are imaginatie si umor, clar. Selectez din raspunsuri:

* did you gulp down boiling water? lol.
* You won't die, but some ancient cultures believe in a pillow monster that lives in your vagina. This isnt acknowledged in modern medicine, however, the steam could be caused be the troll exhaling.
* Next time this happens, place a ceramic cup with 1 spoon of Nescafe Gold Blend, 2 sugars and a dash of milk between your legs.
Bon Apetite! (de departe preferatul meu)
* Does it smoke? Seriously, I have seen strippers perform this very trick. Perhaps after getting checked out, if there is nothing wrong, you might consider taking your act on the road.
* Steam coming from the Vagina acts as a sauna for the Male's Penis during intercourse.
* see a doctor
steamy vagina is a well known disease
* Unfortunately, your vagina is releasing harmful greenhouse gases that are contributing to global warming. I suggest that you capture the steam using a plastic bag or else you can cause a global catastrophe.
* Don't worry about the jokesters above. Hot pussy naturally steams.
* It's a raptor on a locomotive, attempting to rob you of your precious eggs. You must stop him at all costs if you ever want children.
* The little pussy that could!
* It shouldn't be a problem as long as you use protection. My wife had steamy vag and I did not heed the warning signs. I just had to have it. I now walk around with 18th degree burns on my peepee. Why, dear lord did I tempt the steamy vag?
* That's perfectly normal for a 19th century robot.
* I think this means the pasta is done.

Lol! Si aici m-am oprit ca ma durea burta de ras!...

Poveste

2009-03-10T19:37:00.008+02:00

Mica poveste scrisa de mine acum cativa ani, despre o scurta idila pe internet, ai caror protagonisti nu se intalnesc niciodata dar se plac fulgerator online, chatuiesc cateva zile pana cand ea afla ca el e insurat si etica o obliga sa inchida fereastra de conversatie....

Inchise calculatorul de la buton, fara sa se mai oboseasca sa urmeze comenzile de pe monitor ca sa se inchida ca lumea... la ora asta nu mai avea chef sa menajeze nimic.

Casa mirosea a aer statut si a fum de tigara acum, in primele ore ale diminetii...si i se parea ca peretii se sprijina pe ea, greoi, ca daca nu ar fi acolo, sustinandu-i cu privirea, s-ar pravali, subreziti si batrani. Pana si aerul de afara, care navalise inauntru cand deschisese fereastra, parea opac si prafuit...si toata amorteala asta ce o inconjura netulburata purta cu ea tacerea orasului care inca isi savura ultimele clipe de pasiune nocturna, netrezita la realitatea zilelor consumate tipic urban, in tramvaie, scari de bloc, supermarketuri sau birouri invelite in sticla. Orasul care isi deschisese bratele sa o primeasca acum cativa ani, numai ca sa le inchida intr-o imbratisare stransa in care se trezise subtil prizoniera si din care nu stia cum sa evadeze. Orasul care a iubit-o atat incat n-a vrut sa o lase sa plece, momind-o cu oportunitati frumos decorate dar fara substanta: job, casa, masina, tumult de capitala periferic europeana. Un carusel pornit vijelios care a incetinit pe parcurs, pentru a se transforma in final intr-un leagan ce scartaie a rutina.

Ar fi vrut sa nu mai fie nevoita sa mai doarma niciodata, sa ia un medicament sau sa faca o injectie care sa o tina treaza cativa ani, fara pauze de somn nedorite. Traise atata vis in ultima vreme incat gandul ca ar mai putea visa ii provoca un rau organic. “Ce schimbare brusca”, se gandi. Cu cateva ore in urma stapanea lumea, o lume care pornea de la hotarele fiintei ei si se intindea departe, departe, dincolo de tari si orase. "De ajuns!" Isi simtea capul de plumb, o vena pulsand la tampla i se arata din oglinda ca un ticait de ceas, marcand minute in sir de privit in gol la imaginea reflectata a propriei persoane. Parca ar fi baut cateva sticle de vin prost, si totusi nu facuse decat sa fumeze nesfarsit de mult, sa adune scrumiere intregi de chistoace pe care apoi sa le verse in cosul de gunoi si sa o ia de la capat. Se smulse din fata oglinzii si se duse in bucatarie. Deschizand dulapul de sub chiuveta de inox se uita in cos: parca de acolo ii ranjea insasi viata. Resturile de tigari tronau ca o evidenta a noptii ce isi dadea duhul - raspandite uniform in lacasul de plastic al sacului negru si lucios. "Cancer", gandi. "Ironie", isi aduse aminte apoi.

Asezata pe marginea patului, rememora acum ultima lui privire, aruncata cu durere din usa, peste umar, inainte de pasul care l-ar fi trecut dincolo de viata ei, peste pragul ridicat la rang de granita intre ea si realitatea de afara. Se uitase rugator: “Nu ma intelegi…incearca sa ma intelegi” si ea ramasese impietrita pe scaun, cu tamplele in maini, concentrandu-se sa poata intrerupe contactul vizual, sa nu se mai uite la el, sa nu-i mai sustina privirea. Sa sfarame calea pe care calatorisera atatea ganduri si senzatii. In mod ironic, tot ce-i venise in minte in secundele care abia se tarau era cantecul lui Hrusca, auzit in copilarie: “De la mine pan-la tine / Numai rauri de-ape line / Ochii tai…” Intre ochii lor era acum un rau de lava. “Nu sunt un om rau” staruise el fara convingere. “Stiu” ar fi vrut ea sa-i spuna, sa il asigure, sa il convinga ea pe el, asa cum de multe ori facuse, iubitoare... Dar tamplele ii strangeau mainile si ea nu si le putea misca, se gandise ca de obicei e invers, tamplele ti le strangi in maini nu?...ori ea isi simtea palmele captive…Prizoniere ale creierului. “Nu te pot chema inapoi” incercase ea sa-i transmita din ochi. Drumul acela pe care il batusera mii de chemari se inchisese…. “Vino singur” mai voia sa-i spuna, dar usa se trantise deja in urma lui. Nu el o trantise, nu facuse deloc zgomot, dar ea auzise corpul metalic al usii rasunand cu putere, punand punct, asezand un semn de exclamare la sfarsit. Sfarsitul a ceea ce fusese povestea lor.

Hm. Cine a ales cuvantul “poveste” pentru a descrie relatia dintre un barbat si o femeie avusese probabil in cap imaginea lor: el si ea, impreuna. Desprinsi din basmele cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, sau mai degraba cu regi si cu printese…Nobili, frumosi, nebuni. Oare el fusese urat inainte sa o cunoasca? Oare ea fusese neatragatoare inainte sa se oglindeasca in chipul lui precum facuse Narcis cu apa lacului, gasindu-se deodata frumoasa precum eroul din legenda?....dar cine mai stia viata de dinainte, si mai ales cine si-ar fi dorit sa isi aduca aminte de ea? Cata vreme au fost ei doi impreuna, timpul s-a oprit in loc, incremenit in adoratie fata de acest cuplu care il sfida de parca ar fi stiut secretul Eternitatii. Si Eternitatea fusese inchisa in captivitatea catorva zile. Cate?...doua sau trei?…sau doua sau trei mii?…

Isi simtise jumatate de viata petrecandu-se alaturi de el, se bucurasera de Craciunuri ninse, de veri arzand in soare torid, de inceputuri de zile cu aroma de cafea aburinda pe care el i-o adusese de mii de ori la pat, cu acelasi zambet de dimineata pe chip, fericit sa inceapa o zi cu ea… de seri in care se uitasera unul la altul fascinati ore in sir, fara sa se atinga, fara sa scoata un sunet, pierzandu-se fiecare in privirea celuilalt si schimband mii de mesaje fara ca o singura vorba sa strapunga tacerea ce ii pazea mandra, garda de corp ad-hoc a unui rege si a unei printese. Fusesera in vacante impreuna si dansasera pe plaja rock-and-roll nebun, pentru ca mai apoi sa topeasca in saruturi toate acordurile de cantece pe care le adunasera o data cu scoicile de la malul marii…Iar la munte zapada fiecarei ierni le facuse cadou bulgari cu care sa se bata razand si fulgi pe care sa ii priveasca linistiti, tacuti, deplini.

Si mai presus de orice sentiment, trupurile lor imbratisate in fiece noapte. Sete si foame de carnea si sangele celuilalt, potolita in ceasuri de pasiune nebuna, dezlantuita parca din magie. Se regaseau mereu, un Adam si o Eva care muscau din fructul delicios al iubirii carnale, primii si singurii oameni de pe pamant, fara de care intreaga omenire n-ar fi fost posibila, doi nerusinati pasind tot mai departe pe taramul iubirii pana cand deveneau o singura fiinta ancorata in ea insasi. Orgasme ce zguduiau vazduhul ii aruncau in al noualea cer doar pentru a-i cobori vijelios inapoi in realitate, transpirati, tremurand, tinandu-se in brate ca pe comori pretioase, ca si cum fiecare si-ar fi tinut in palme propria inima.

A ei era acum de piatra, zvacnind inauntru, strivindu-o. Ziua incepuse de ceva vreme, stia asta pentru ca auzea cum vecina ei de palier isi incuie grijulie usa de la apartament si se indreapta spre scarile blocului. De obicei asta nu se intampla inainte de ceasul 9 al diminetii. Patru ore zburasera ca o singura clipa: Eternitatea isi revendica tributul pentru captivitatea in care se aflase pana atunci. Timpul incepuse din nou sa curga, furios ca fusese oprit in loc, alergand sa recupereze tot ceea ce ei doi furasera. Tintui scrumiera cu privirea: se umpluse la loc. “Cancer” gandi. “Ironie”, isi aduse iar aminte.

De ce ironie? Oare pentru ca stiuse din prima clipa cand il vazuse, de fapt dinainte sa-l vada cu adevarat, din vremea cand pentru ea, el nu era decat o frantura de soapta si o frantura de vis? Calm si cu convingere, ignorase tipatul launtric ce o avertiza ca tot ce face e sa-l imprumute de la cineva, si parase toate semnele care periodic, neobosite, ii atineau calea doar pentru a-i mai arata o data adevarul stiut de amandoi. Vreme de zeci de ceasuri sau zeci de ani, nu intrebase nimic, stiind ca raspunsul va aduce cu el un final taios si nedorit. Ba dimpotriva: sfidase brav evidenta. “Nu e decat un vis” era refrenul care ii asigura o constiinta nepatata si o inima intacta, animata de o iubire pe care o trimitea de fiecare data in oniric…. Si Iubirea i se intorcea de fiecare data ca un bumerang in cele mai concrete colturi ale realitatii incercand sa ii arate ca nu poate fi prizoniera unui vis. “Te iubesc asa cum stiu ca stii ca se poate iubi” ii spusese el in noaptea adevarului. I-l ceruse singura, invinsa de o morala pe care nu si-ar fi dorit-o. Acum morala biruise si avusese grija sa o faca astfel incat sa doara…

Flash-back. Chipul lui, odinioara imbujorat de dragoste, avea acum o paloare cadaverica. Ii simtea cuvintele innodandu-se in gat si ii vedea ochii de jar inotand in lacrimi. Lacrimi? Uitase gustul lor. Se aplecase sa i le sarute pe ale lui si deodata le gasise pe ale ei…la fel de fierbinti, la fel de limpezi, lacrimile lor se amestecasera la fel cum altadata li se uneau trupurile in inclestarea pasiunii. Erau ultimele clipe impreuna, era dureros de constienta de asta si numarandu-le, intelese ca trebuie sa faca ceva. “Ok…trebuie sa pleci” Cuvintele ei rasunasera singure, ca o sentinta. Se uitase la el si gasise confirmarea tacita in gesturile cu care el se ridicase de langa ea. Nici o cearta, nici un protest. Frumos ca si inceputul, frumos ca povestea lor, finalul se petrecea firesc, semn ca asta trebuia sa se intample. “Nu poate sa doara mai tare” gandise ea in timp ce il vedea indepartandu-se, zece centimetri, treizeci de centimetri, doi metri si apoi in cadrul usii, gata sa iasa din viata ei, din viata lor. Si apoi….se oprise. Se intorsese si o privise, fara un cuvant, si privirea lui il implora sa nu-l condamne, sa-l inteleaga, sa-l ierte.

“Dumnezeule” gandi ea acum, “eu ar fi trebuit sa-mi cer iertare. Am stiut mereu. Faptul ca am tacut nu ma face mai putin vinovata”. Privi in jur, nu mai avea cui sa-si ceara iertare. Casa in care rasunasera de atatea ori rasete pline acum rezona a cavou, in timp ce Ratiunea i se revolta: “A fost doar un vis. Visele nu au voie sa te afecteze pentru ca tu esti reala! Nu esti vinovata, pentru ca nu s-a intamplat nimic! Si peste jumatate de ora pleci la serviciu. Haide, aranjeaza-te un pic, arati execrabil! Si de acum iti interzic sa mai fumezi pentru ca ne face rau la amandoua. Ce haine ai de gand sa porti azi?” Avalansa de ganduri o inviora un pic, Ratiunea ei functiona ireprosabil de fiecare data. Unde o lasase pana atunci? Avea dreptate, nimic nu era real, totul fusese doar un vis, iar el, iubitul ei, nu mai exista pentru ca nu-i mai dadea ea voie sa existe. In fond, era atat de simplu. In cateva minute totul s-ar fi terminat, aerul ar fi devenit respirabil, soarele ar fi stralucit cu putere pe cer si ochii ei s-ar fi limpezit ca prin farmec.

Inspira adanc – stia ce trebuie sa faca. Inainta cu pasi repezi pe covorul care ii absorbea pasii, alintandu-i talpile, pana la calculatorul pe care il inchisese violent cu cateva ore mai devreme. De data asta, unealta asta care ii fusese barca in apele visurilor urma sa-i slujeasca drept ancora pe un tarm solid. Il deschise, tasta o parola si accesa de pe ecran o iconita: “Yahoo Messenger”. Cu gesturi ferme dar cu mana usor tremurand, dadu cateva comenzi pe ecran care urmau sa inlature orice suferinta: “Delete message archive”. Primul pas. Zile sau ani intregi de amintiri disparura in cateva secunde. “Ce simplu e….” ii sopti Ratiunea gudurandu-se. “Gata Craciunuri, gata plimbari prin ploaie, gata nopti de iubire”. “Are you sure you want to delete this contact from your address book?” o intreba placid, egal, calculatorul. Pasul doi. Imaginea lui i se va evapora foarte curand din suflet. “Nimic nu rezista, nu-i asa?... Bravo, stiam ca poti sa o faci”, o lingusi din nou Ratiunea. “Hai sa te speli pe dinti si sa-ti pregatesti micul dejun. A, si nu uita ca maine trebuie sa platesti intretinerea”.

***

Undeva, in alta tara, pe alt continent, poza ei disparu de pe alt monitor, stearsa dintr-un singur click de mouse. “Click-ul asta a sunat ca un punct, de fapt ca un semn de exclamare la sfarsitul povestii noastre”, gandi el si oftand se ridica din fata calculatorului pentru a se duce la culcare.

O noua noapte se insinua in dreptul ferestrelor lui, o noapte pe care avea sa o doarma, de data asta. Ultimele trei nopti fusesera petrecute pe chat. De data asta avea sa se odihneasca intr-un somn fara vise.

Ta - taaaa!

2009-03-10T17:27:00.007+02:00

So today was a good day for science!

Pentru ca sunt femeie si periodic simt nevoia unei schimbari de look, azi am redecorat blogul cu o tema noua, ba mi-am schimbat si pozele de pe Gravatar si Blogger. Am reusit singura, ca o fi motiv de lauda sau nu, sa adaug unele functionalitati (expandable posts - adica functia aia cu read more, comment form-ul cu o fata mai prietenoasa - embeduit in pagina de post, un header personalizat cu fotografie). Ce inseamna o zi de chiul de la serviciu :))

Trebuie sa le multumesc unor baieti destepti ca m-au ajutat sa mai sparg monotonia template-urilor de pe blogger si sa imi personalizez casuta blogosferica.

Despre altele si altii, later.

Later edit: Am reusit sa schimb si faviconul, sa nu imi mai arate G-ul ala portocaliu si plictisit de la Blogger. Uite asa, ca sunt desteapta. Ha!:))

New post on the blog

2009-03-10T12:25:00.006+02:00

Nici n-am scos bine nasul in blogosfera ca m-am si refugiat inapoi in propria casuta, aici pe blog unde e safe, caldut si bine, si unde nimeni nu-mi comenteaza fara sa treaca de cenzura mea de proprietar. Man, it's a cruel blogo-world out there. Dupa postarea anterioara in care imi expuneam voturile si parerea despre concurentii lu'peste, m-am hotarat sa imi vad de ale mele ca sa nu mai dau explicatii despre cum gandesc ceea ce scriu si cum scriu ceea ce gandesc.

Da' uite ca nu ma pot abtine sa nu ma rad, ca e hilara blogosfera romaneasca, la fel ca o runda de cumparaturi in piata Obor. Din nou certuri pe faima si bani, riposte pe propriul blog, confirmari suverane din exterior. LOL. (Link doar la Zoso, cine are chef sa urmareasca tragedia poate pleca de acolo....)

I'm staying the hell out of this picture. Da' repet truismul pe care il tot zic bloggerii micuti: e loc in blogosfera pentru toata lumea. Si cu asta inchei uitatul prin curtile vecinilor. De maine incolo ma intorc la povestit aventurile printesei urbane.

Funny: colaj cu Katie Holmes

2009-03-09T18:46:00.002+02:00

MyHeritage: Celebrity Morph - Family tree chart - Geneology

Opinie de cetatean al blogosferei

2009-03-05T23:08:00.013+02:00

Entitatea mea blogosferica, asa mica, umila si anonima cum este, a mers azi la vot, indemnata de zecile de bannere de pe blogurile unde isi face plimbarea zilnica. Ce-i drept, a nimerit abia in runda a doua, dar mai bine asa, mai putine optiuni cu care sa se descurce!...

Ce am gasit pe la nominalizati? In primul rand, nici urma de Zoso, pe care l-as fi votat la toate categoriile, pana si la Personal & Infotainment - Blog sub 18 ani. Ma rog, in lipsa lui Zoso, am votat si eu constiincios la toate cele, pe unde nu stiam, mai intram pe blogul respectiv, imi faceam o parere si actionam in consecinta. A durat ceva tot procesul ala de documentare dar mi-am facut datoria de cetatean al blogosferei si am plecat cumintica in plimbare pe bloguri, lasandu-mi votul anonim ca intr-o democratie cumsecade.

Si plimbandu-ma asa agale dau de o campanie electorala in plina desfasurare.

Fratilor, politicienii vanatori de fotolii grase si manoase dau cadouri electorale sub forma de brichete, sepci sau tricouri. Mi-a batut in usa unul de la nush ce partid asta toamna si mi-a varat sub nas o sacosa cu promotionale de-astea de duzina. Si ei fac asta pentru ca renteaza sa castige, ca un mandat intreg o sa-si tot scoata banii pe brichete. Ma rog, fac asta si pentru ca nu au voie, prin lege, sa ofere cadouri electorale scumpe.

Dar pe bune, sa organizezi un concurs intr-un alt concurs si sa dai un laptop cadou cui te lauda mai tare?? C'mon, man... nu mai bine castigi tu asa, ca esti tu cel mai bun? Sau cel mai popular, cel mai cu personalitate, cel mai distractiv? Serios, nu te-ar incalzi sa stii ca ai stat frumusel in fotoliu, cu bratele incrucisate ca destul ai muncit un an intreg (si) pentru nominalizarea asta, ti-ai vedea de viata si blog (si de demnitatea nestirbita) intr-un ritm normal si nealterat de emotia fierbinte a anticiparii victoriei?

Adica, eu inteleg cum e cu blogurile astea comerciale. Pe bune, chiar inteleg, intr-un mod foarte elegant al vulpii care nu ajunge la struguri. Ca nu ma duce mintea sa-mi fac blog pe domeniu personal si sa incerc din rasputeri sa il nishez, sa il convertesc, sa il popularizez, sa il umplu de bannere si sa lucrez acasa, intretinuta din banii de reclama. Asta nu inseamna ca nu mi-ar placea sa am un cuvant de spus in blogosfera sau sa ma vad pe o lista de nominalizati. Si intelegand eu asa, cred ca pot sa-mi dau seama de beneficiile pe care le poate avea un blog castigator. Dar man, fa-l sa castige prin 100% valoare si talent (mda, cam manelistic spus, ...totusi!!) pentru ca acum, daca vei castiga, indiferent daca aceasta campanie a contribuit cu 0,5% sau 50% din voturi la triumful tau, tu vei ramane ala disperat sa castige care a pus laptop-ul la bataie sa il promoveze altii!

Evident ca in "concursul" lui s-au inscris destui doritori pe care nu-i condamn ca incearca sa-si adjudece rolul de lingau sef posesor de notebook - moka. Si ca sa ma afirm prin diferenta, imi public voturile absolut gratuit - nr de afisari ale site-ului, care vor creste in modul asta, nu ma incalzesc cu nimic pentru ca blogul meu este cuminte si non-comercial, n-am nici macar AdSense de clickuit asa ca nu castig un cent. Dar imi doresc sa castige Roblogfest-ul urmatorii:

1. Personal & Infotainment - Blog personal:

AI VOTAT:

Arhiblog - Din tara unde nici apocalipsa nu vine

2.Personal & Infotainment - Blog colectiv

AI VOTAT:

Fuck You, Tovarasi !

3. Personal & Infotainment - Blog sub 18 ani

AI VOTAT:

Suflet Pierdut

4. Personal & Infotainment - Blog de divertisment

AI VOTAT:

Arhiblog - Din tara unde nici apocalipsa nu vine

5. Personal & Infotainment - Blog de muzica

AI VOTAT:

Dulapiorul.com

8. Personal & Infotainment - Cel mai popular blog

AI VOTAT:

Arhiblog - Din tara unde nici apocalipsa nu vine

12. Microblogging - Cel mai sexy microblogger

AI VOTAT: Nihasa

14. Microblogging - Cel mai popular microblogger

AI VOTAT: Arhi

Felicitarile mele tuturor candidatilor - pentru ca formeaza intr-adevar o elita. Nu am pretentia ca piuitul meu sa conteze in blogosfera, dar din cate tin eu minte, votul meu conteaza. Si il dau gratis, pentru ca ma respect pe mine - si imi respect si alegerile.

Si apropo de post-ul anterior...

2009-03-05T13:09:00.005+02:00

Citatul din care mi-am tras nume de album suna asa:

"Neither should you fret too much about 'writer's block'. If you're looking at a blank piece of paper and nothing comes to you, then go do something else. Writer's block is just a symptom of feeling like you have nothing to say, combined with the rather weird idea that you SHOULD feel the need to say something."Hugh Macleod, How To Be Creative: 24, 08-22-04

Asa ma simt si eu uneori cand ma holbez la monitorul care etaleaza pagina de "New post" in care nu se prea leaga nimic. Si atunci, rationez precum confratele meu blogger de mai jos:

Luat de pe mybadthoughts.com

Fantasy band/album/title

2009-03-04T20:01:00.003+02:00

Random fun for a day spent indoors, being ill....

Am gasit un exercitiu simpatic pe blogul lui Nihasa, el suna in felul urmator:

Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.
Go to "Random quotations" or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.
Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.
Use Photoshop or similar to put it all together.

Asa am descoperit ca trupa si albumul meu, cu tot cu coperta, ar arata asa:

Pagina de Wikipedia aici, citatul aici si poza de pe Flickr aici.

Simpatic nu?

Cough, sneeze and a spring day

2009-03-01T13:56:00.010+02:00

Da, din pacate asta e martisorul meu. Nu sunt bolnava, sunt foarte bolnava, o raceala compusa in principal din muci, tuse si proasta dispozitie. M-am aprovizionat din farmacie cu toate cele, inclusiv cu priviri compatimitoare, si acum clocesc in casa, cu ochii pe geam la ziua frumoasa de primavara ce se etaleaza ca sa-mi faca mie in ciuda.

Nu prea simt inceputul asta de primavara pentru ca sunt prea ocupata sa umplu servetele cu materii scarboase, sa-mi cojesc nasul care arata ca o patlagica si sa imi scuip plamanii in accese de tuse violenta. Undeva in background ma bucur ca a trecut in sfarsit iarna, mai am si cateva bucurii personale (un pariu castigat cu jobul, un gadget pe care il astept rozandu-mi unghiile, un weekend la munte care se promite reusit) dar in prim-plan se contureaza acest virus urat care imi strica prima zi de martie....

Asta nu ma impiedica sa doresc (cough-cough-sneeze) O primavara superba la toata lumea! Uite asa frumoasa si colorata ca in poza de mai jos:

Ca, in fond, primavara o sa dureze muult mai mult decat o gripa afurisita, si o sa se termine frumos, in vara....

Doing nothing on a Sunday

2009-02-22T15:04:00.013+02:00

Am deschis fereastra asta de new post fara sa ma gandesc exact la ce-o sa scriu si am aceeasi senzatie ca atunci cand trebuie sa-i scrii un email unui prieten - ca trebuie - si nu esti capabil sa distilezi, din ce ti se intampla sau ce simti, nimic coerent, nimic narativ, nimic demn de impartasit.

Ca de obicei, duminica sunt acasa si ma invart in micul meu spatiu de beton cubic fara vreo activitate care sa aduca plus de valoare acestei zile. Evident, pentru aceasta stare nonsensuala, caut un vinovat sau mai multi. Pe repeat este melodia asta:

Tot ca de obicei, caut dragostea in fiecare coltisor din casa si in inima mea. Nu e. Probabil a plecat in vacanta, sau s-a dus in vizita pe la prieteni. O sa revina curand, sper - e cam capricioasa ce-i drept..dar nu intotdeauna ma dezamageste...

Activitati de duminica:

Valentin te-a confirmat ca prieten pe Facebook. Aha. Coleg de liceu si unul din cei mai culti si destepti oameni pe care mi-a fost dat sa ii cunosc. Intru pe profilul lui - a fost in toata lumea si a postat online albumele foto care sa o dovedeasca. Din fotografiile facute in locuri exotice ca Uganda, Kenya sau Georgia ii zambeste propriului sau sentiment, intrupat intr-o femeie pe care nu o cunosc, nu am vazut-o, pentru ca nu o arata lumii. Bravo lui, om de valoare si de caracter. Adica, are sute de poze pe Facebook. Still, no disclosure.
E ziua surorii mele. Asta se traduce, atunci cand esti la sute de kilometri de aniversarea respectiva, printr-un telefon dat la prima ora. Care la mine a fost in jur de 13:00 dar de la ora 9:00 am tot visat ca o sun. Intr-un final, agasata de atata vis, m-am hotarat sa ma trezesc si sa o sun cu adevarat. La multi ani, Corina!
Aflu zilele trecute ca prietena mea din facultate s-a maritat. In Seattle, USA. Acolo isi va petrece, probabil, restul vietii. Are ca pasiune fotografia si a postat pe Facebook un album cu poze ale pisicilor domniei sale. Stiu, nu e propriu-zis activitate de duminica, dar mi-am adus aminte de ea azi. Vedeti voi, si Valentin are, in colectia de poze online, un album cu pisici.

Sincera sa fiu, activitatea principala e sa uit. Sa-l uit pe Eduard suficient incat sa pot scrie un ultim post dedicat lui, prin care sa inchid labelul asta. As evada din propria mea piele si minte o perioada; ca o lasa m-as intoarce cand sunt complet vindecata; as reintra in propriul meu trup in luna iunie (iupii, scap de Postul Pastelui, 6 saptamani de privatiune, dar cam singura privatiune la care supun in timpul anului) exact pe autostrada noaptea, cu mine la volan, in drum spre mare; poate in timpul asta Raluca pe care as parasi-o ar cunoaste un print si as putea sa ma gasesc deja indragostita de altcineva; si din nou zambitoare.

Complicat rationament dar merita toti banii nevinovata mea fantezie de duminica....

Later edit:
Fie, am dat si de o poza cu jumatatea lui Valentin; la descriere a scris simplu: The Lady. Still dignifying - simply elegant.

Urban sunset

2009-02-20T20:25:00.001+02:00

I will love again

2009-02-19T12:09:00.007+02:00

Am descoperit gandurile astea in vechiul meu calculator. Nu sunt pentru inima inghetata care mi-a ocupat trei sferturi de blog, sunt scrise cu mult inainte sa-l cunosc, unui alt baiat, unei alte povesti. Si am zambit recitindu-le. Si ii zambesc si lui acum, iubitului meu dizolvat in trecut. Din ce-a fost, n-a ramas nici o rana... raman doar cuvintele astea, marturie ca iubirea se poate doza frumos si inegal in mai multe povesti. Si pe masura ce inchid un capitol din viata mea, altele imi promit sa se scrie, singure sau cu ajutorul meu. Iar eu promit sa mai iubesc si alta data, caci iubesc frumos si scriu frumos.

“Iubesc o viata pe care n-am cunoscut-o niciodata. Visez un chip nemangaiat, un zambet nesarutat, un par prin care nu mi-am trecut niciodata degetele, un trup pe care nu l-am imbratisat niciodata asa cum te-as fi imbratisat daca ai fi stat in fata mea, tare, tare, pana unul dintre noi ar fi ramas fara suflare sau pana ai fi protestat: “hei, sunt aici …” si cu un suras te-ar fi desprins din bratele mele, si eu as fi vrut sa te caut din nou, si doar gandul ca esti intr-adevar cu mine m-ar fi stapanit…”

“Spune-mi, de cate ori ai privit noaptea cerul senin si instelat, gandindu-te la mine, si gandind mai apoi ca poate eu privesc acelasi cer, in acelasi timp….Oare gandurile noastre s-au intalnit vreodata acolo sus?”

“Mi-a fost atata dor de tine, dor de nestiut, dor de ceea ce ar fi putut sa fie, daca… Acest DACA e poarta vesnic ferecata dincolo de care te pot ghici si simti. Esti acolo, pe partea cealalta, in propria ta viata, iti aud uneori pasii nelinistiti, plecarile si revenirile in fata portii. Te desprinzi din visul nostru pentru a reveni dezarmat, izgonit din realitate, iar eu imi ascund fruntea in palme de fiecare data cand te primesc inapoi, cand iti simt prezenta dincolo de lacatul ruginit ce a incuiat poarta o singura data, pentru a nu o mai deschide in veci.”

“Cum sa te uit cand nu te-am aflat niciodata? Cum sa te pierd cand nu te-am avut? Te-am iubit pe cand nu stiam de tine, cum as putea acum sa te las sa pleci?”

“Ti-am scris in vis mii de scrisori, si de fiecare data in visul urmator vedeam cum le citesti, cum zambesti, cum devii apoi serios, vedeam o lacrima pe obrazul tau, o urmaream cu privirea in timp ce aluneca…voiam sa o culeg ca pe o floare de primavara, dar nu te puteam atinge. De fiecare data cand intind mana catre tine, gasesc doar vazduhul in care se contureaza imaginea ta, plina de lumina. Si stiu ca pe alt meridian, cineva imi sopteste numele, transformandu-l in acelasi vazduh pe care eu incerc sa-l ating, mereu in cautarea ta.”

“Atat de fragile sunt lucrurile care ne unesc, incat am o incredere netarmurita ca ele nu ne vor separa niciodata. Fragila dragostea, fragila visarea. Dar fara ele, cat de firavi am fi noi doi?....”

WTF??

2009-02-19T11:40:00.004+02:00

Whaaaat the fuuuuuck is thiiiiiis???
Helooooooo!!! Cineva acolo sus sa faca bine se uite la calendar!!! Mda, stiu ca e februarie dar...wtf?? E DEJA februarie!! Gata cu ninsoarea si gheata, gata cu derapajul, cu maturat zapada de pe strazi, de pe masini! Gata cu mersul prin oras cu 39 la ora!!
Sunt o fiinta a soarelui si a luminii si a caldurii asa ca gata cu iarna asta odioasa ca m-am saturat de hibernare emotionala!

LOL

2009-02-16T16:13:00.004+02:00

De la baiatul asta talentat

Andrey, you touched my heart with a song

2009-02-16T00:02:00.006+02:00

Here it is:

Andrey Danilko (Verka Serduchka)- After you

Superb. Ti l-as fi dedicat in intregime. Dar nu.

Not anymore.

Evadata, m-am intors

2009-02-15T23:34:00.009+02:00

O evadare micuta-micuta, nu chiar in natura ci in orasul de bastina, dar cu o masina suficient de puternica incat sa-mi provoace senzatii tari:

Si da, printesa urbana si-a condus singura caleasca cu 140 de caluti inspumati, da, cu viteza aia de 200 la ora, fara print, fara macar un vizitiu...a fost la o nunta frumoasa, bogata, care n-a durat 7 zile si 7 nopti pentru ca nuntasii au servicii la care trebuie sa ajunga, si au si ficat care nu mai suporta chiar asa orice...

Ma surprinde cum toate nuntile pot sa semene intre ele si totodata sa fie unice :) e un sablon linistitor in ceea ce le priveste, e relaxant sa stii ca dupa peste va urma intotdeauna friptura, ca poti rascumpara oricand mireasa cu un bax de whiskey (apropo, ciudata unitate de masura pentru whiskey!!!), ca mai devreme sau mai tarziu DJ-ul va pune El Meneaito si nuntasii de orice varsta vor executa cu placere dansul ala stupid, ca atunci cand aduc chelnerii tortul se canta, tot asa, o anumita melodie de "multi ani traiasca"...
...si asa mai departe pana la "darul final", mereu un plic, mereu aceeasi suma :)

Felicitarile mele, Raluca & Florin, dragii mei prieteni, casa de piatra si multa fericire, stiu ca sunt urarile standard - dar noi nu suntem standard, nu-i asa?

Asa ca m-am intors in infernul meu urban cu o nunta in plus de rememorat, un set de poze de descarcat, un kilogram in plus pe silueta mea de silfida (a fost bun tortul!) si senzatia ca a fost o nunta de jucarie, ca prietenii mei nu s-au casatorit pentru ca asta e pentru oameni mari, iar noi nu se poate sa fi crescut mari inca...

The urban princess, jaded

2009-02-13T12:24:00.007+02:00

...I'm sick of dour faces staring at me from the TV Tower. I want roses in my garden bower; dig? Royal babies, rubies must now replace aborted strangers in the mud; these mutants, blood-meal for the plant that's plowed...

Today, I dread the city I reign upon. My mind has exhausted all likings of buildings, streets, cars, people, oh, especially people, crowded people living and working superposedly, resting inside layers of concrete, warriors to all intents and purposes. Stuck inside the city walls, I find myself tiresome of everything it stands for and my gaspings for air bring only dust and stench to my lungs....

Confined in my urban prison, I dream of an infinite rose garden, just like Jim. A garden where rose bushes are as tall as trees in a forest. I want to wake up to the smell of dew dropped rose petals and rise my head from the raw grass while my fingers caress the dirt.

I want to breath the air of nowhere and chase the blood in my veins into the rush of life.

This is my daydream today, when - stuck in the office - I search a link towards nature among web links which provide nothing but pretty images of the outside... My mind looks out the window and flows above grey, hostile streets, with no compliance to the road legislation, searching for the freedom of a green oasis.

...I'm sick of doubt, live in the light of certain south cruel bindings. The servants have the power - dog-men and their mean women, pulling poor blankets over our sailors...

And still, I will have to continue typing for my Lord - the Employer, the benefactor who feeds me against 50 working hours per week - so I type my dreams away, surrendering them to my daily tasks while the urban hell awaits for me outside...

Pe fast forward

2009-02-11T10:49:00.007+02:00

vecinii de deasupra renoveaza (iar!!!!!!);
stau la serviciu 12-14 ore pe zi;
o prietena draga din copilarie se casatoreste de Valentine's Day;
voi fi acolo :);
soarele m-a pacalit, a iesit un pic din nori si acu s-a ascuns la loc;
doza de tigari zilnice a crescut alarmant;
tatal nepotelului meu s-a recasatorit;
cu altcineva decat mama nepotelului meu;
n-am fost acolo si nu ma bucur pentru ei;
nu ma mai uit la stiri ca ma enervez pe tara asta si oamenii ei;
marea societate de asigurari Astra nu mi-a platit o reparatie la service care era inclusa in Casco achitat de manutza mea la ei;
jumatatea mea cu inima inghetata pleaca saptamana viitoare intr-o vacanta in Austria;
din motivul enuntat la pct.2, nu o sa-l insotesc;
vreau sa vina primavara.

Luni dimineata

2009-02-09T10:25:00.002+02:00

Ai observat ca intr-o dimineata in care ai baut deja 4 cafele pana la 10am lumea se misca al naibii, enervant, revoltator de incet in jurul tau??????

Fotoplimbare

2009-02-08T13:19:00.024+02:00

Pentru cine nu stie ce e aia, iti atarni camera la gat si te duci pe strazi; sau intr-un parc; sau pe aleile dintre blocuri; sau la spalatoria auto - cum iti dicteaza inspiratia; si faci poze; si descoperi ca a trecut ziua abia cand ti se termina bateriile de la camera si abia astepti sa ajungi acasa si sa descarci bijuteriile fotografice; intr-un final alegi 15-20 de poze din 300 si le pui pe picasa; a doua zi scoti albumul de pe listarea publica pentru ca nu ajunge la standardele fotografice pe care ti le impui tie si mai ales camerei; camera e de vina, evident; experienta se repeta de fiecare data cand ai o frantura de zi de pierdut.

Suparat:

Promit sa infrunzesc:

Stam aici din septembrie:

Terasa e inchisa!!...

...dar e amenajata dragut:

Pazitorul:

La pensie:

Floating junk:

Te iubesc, intelegi?...

...si o sa te iubesc si peste 40 de ani:

Mai multe poze aici

Am gasit gospodarul. Acum ce fac?

2009-02-04T12:46:00.008+02:00

Va rog, sa-mi explice si mie cineva afisul asta. Vreau si eu sa stiu daca omul doar se lauda sau daca s-a infiintat o noua institutie gen "Avocatul Poporului", una numita "Gospodarul scarii". Nu de alta, dar aseara am scuturat presul din fata usii, am maturat pe palier in dreptul apartamentului si acu as vrea sa candidez si eu.

Daca totusi nu exista nici o modificare in ierarhia scarii de bloc, as vrea sa imi deschideti si mie cutiuta aia numita avizier si sa postez si eu niste afise: "Pescar amator, vecinul de la 2"; "Taximetrist pe tura de noapte, Gore de la et.9" si "Gateste excelent, doamna de la 2 camere vizavi de lift, etajul 8". Sa dam si sa oferim si noi caracterizari si feedback prin bloc, sa ne cunoastem mai bine si sa ne avem ca fratii. Locatarii de la scara 2 sa se abtina please, e o procedura interna - no outsiders!...

Intrebarea zilei

2009-02-04T12:41:00.005+02:00

Via Generalul. Yuk! Cine vrea sa stie asta??

Din noi sunt faurite visele (Nostalgie)

2009-02-01T15:50:00.005+02:00

Te iubesc Pitik

Dilema

2009-02-01T12:40:00.004+02:00

Dimineata intarziata de duminica - adica amiaza altora - ma aduce din nou in spatiul meu de joaca HTML.

Cred ca ma imbolnavesc. Nu, nu e doar o replica spusa la nervi. Chiar simt febra cum incepe sa imi dea tarcoale, a sasea oara in iarna asta. Sa mor, nu stiu cu ce gresesc de ma tradeaza imunitatea asa, la cel mai mic semn de pericol. De fiecare data cand bolesc si ma trezesc pe post de sobita in casa, cu diversi prieteni aducandu-mi sacose de medicamente, imi promit ca va fi ultima data si ca de acum ma infofolesc corespunzator cand ies din casa, am grija la curent, frig, umezeala etc. Si cateva saptamani mai tarziu iar ascult mucita aceleasi sfaturi varsandu-se din telefon (via d-na mama): lamaie, miere, ceaiuri fierbinti, supe si mai fierbinti, bai oparite, plapumi groase. De ce cand esti bolnav trebuie sa cresti temperatura tuturor ingredientelor din viata ta pana dincolo de nivelul tolerantei uman acceptate?? Sa opresc si ventilatorul de la laptop, sa friga si el cand scriu? Va contribui asta la grabirea vindecarii??

Deocamdata stau cuminte in casa si imi pandesc propria boala. Vine, nu vine...cat o sa stea de data asta...o sa fie ceva frivol sau serios? Maine o sa ma pot duce la serviciu?...

Of, vreau sa ma mut intr-o tara cu clima exotica. Si fara gripe. Imediat cum imi trece boala o sa imi explorez optiunile. Pana atunci stau cuminte ca nu vreau sa le duc virusi:)

I miss you...

2009-01-31T17:56:00.003+02:00

Brrr...

2009-01-30T11:58:00.006+02:00

...l-am visat pe Zoso. Avea barba, era obez, insurat si mai batran cu 10 ani. Cica poza aia de la profil era din tinerete si o pastra pe site sa pacaleasca publicul. Geez. Tare deviant visez uneori.

In realitate sunt convinsa ca e tinerel, subtire si simpatic, doar e paronim cu Zorro. De statutul civil nu ma pronunt.

Hmmm....la multi ani?...

2009-01-30T00:47:00.011+02:00

Bloguletul meu a implinit un an si oricat m-as bucura pentru el, nu pot sa nu transpun acest an in asteptari, deziluzii, lacrimi, umbre dar si in lumini, zambete, glume si mii, mii de mesaje scrise.
Nu stiu de ce, dar tu si eu ne scriem multe mesaje...Ne luptam cu providerii de telefonie mobila pentru tarife mai bune, mii de minute in retea incluse in abonament, sute de sms-uri (din pacate tot in retea) si dupa aia facem cost suplimentar in mesaje cross-network, cate 20-30 pe zi? Da. Matematica asta naste un paradox: un minut de conversatie: 2 centi (sau eurocenti. Habar n-am). Un mesaj scris: 5 (euro)centi. 30 mesaje pe zi, logic, 1 euro jumate adica 75 de minute de conversatie adica o ora si un sfert. Ha! Uite cum aflu eu ca noi vorbim o ora pe zi la telefon:)
Fie, ne scriem pret de o ora si ceva de conversatie :)
N-as da mesajele astea pe nici o alta forma de comunicare. Pliculetul ala a purtat saruturi, urari de noapte buna, glume, certuri si impacari. Prin mesaje am ridicat tonul cand eram nervoasa si te-am intrerupt din argumentari trimitand al doilea sms inainte sa-mi raspunzi la primul. Poate cel mai important, printr-un mesaj mi-ai zis, prima si ultima data, ca ma iubesti. O mica picatura de apa care s-a prelins de pe bulgarele de gheata ce iti tine loc de inima...
Cand primesc un mesaj si nu e de la tine, pret de cateva secunde expeditorul este detestat, pus la colt, ignorat si acuzat de tradare de identitate.
Blogul asta s-a nascut tot din mesaje, primele post-uri (pe citite si verificate!) s-au hranit din sms-urile mele trimise tie sau pastrate in drafts... Cum ar veni, blogul este un alter ego sms-istic:) aici am asternut ganduri pe care nu m-am adunat niciodata sa ti le trimit, melodii pe care nu ti le-am scris niciodata pe cd, aici mi-am permis toata nostalgia pe care am ferit-o si o feresc de tine. Patratelul asta de editare in care scriu a primit neconditionat fiecare traire a mea. Si pentru asta, Blogger, iti multumesc:)
Stiu, scriu cu multe :):) azi, zambesc, doar e o aniversare, trebuie sa ne veselim un pic. E sarbatoarea unui tribut adus tie, Eduard, si inimii de gheata care m-a pus pe jar. Te iubesc, Pitik, stiu, am ratat semnatura, asta nu trebuia inclus in text, se punea la sfarsit, sigila fiecare scrisoare catre tine. Uite, n-am mai rabdat pana la final. Si iar :). Adica zambesc.
(si, da, zambesc SI datorita unui sms... care se incheia cu zana mea miniona)

La multi ani, raluxa.blogspot.com

Despre curaj

2009-01-26T12:24:00.006+02:00

M-am intrebat si eu, s-au intrebat probabil si vizitatorii nimeriti pe acest blog:
Cum poti sa scrii ceva atat de personal pe o pagina web la care oricine poate avea acces?
Adevarul e ca as fi putut scrie despre orice. Am absolvit Jurnalismul (la stat- sic, Zoso) si i-am mai ars si un Master in Comunicare dupa aia. Ca le practic la fel de intens cum practic si crescatoria de struti, e altceva. Dar mi-as fi putut aduna fortele publicistice pentru un blog pe teme diverse, de genul "ce am mai vazut azi" sau "ce cred despre cutare lucru si tin sa impartasesc lumii". Asta nu inseamna ca nu apreciez acel tip de blog, atunci cand e de calitate .(Zoso, glumeam cu facultatea aia la stat. Esti mai jurnalist decat o sa fiu eu in o mie de vieti)
Asa.. sa revenim...caci nu vreau sa ma lansez in dezbateri cu si despre greii blogosferei romanesti.
Blogul asta e conceput sa fie foaaarte personal. De aceea, majoritatea post-urilor au comentariile dezactivate. Poate sunt lasa, dar cand cumperi o carte de eseuri, iti pastrezi comentariile pentru tine, le scrii cel mult pe marginea paginilor, dar nu le adaugi in toate exemplarele tirajului.
Poate mi se reproseaza ca nu scriu intr-un fisier Word pe care sa il tin salvat pe laptop, departe de ochii intrusilor. Chestia asta e un cliseu deja, si sunt curioasa cati oameni practica jurnalul in Word. Cand m-am aplecat asupra acestui blog, nu scrisesem nimic pe tema iubirii mele imposibile, cel mult cateva sms-uri. Majoritatea netrimise. Dar cine n-a incercat tentatia de a-si inchide mesajul intr-o sticla si a-i da drumul in larg? Cine nu intelege menirea unui articol de a fugi in lume pentru a-si gasi cititorii? Cine nu s-a simtit, cel putin o data, stapanul lumii literelor dupa ce a stat aplecat asupra laptopului o ora, cu cafeaua alaturi, cu scrumiera umplandu-se pe nesimtite, pentru ca in final sa dea "publish" si sa isi vada copilul acolo, pe scena, promitand sa devina vedeta?
Blogul meu nu vrea notorietate, vrea doar sa traiasca, sa-si contureze o identitate. Scriu despre iubirea mea la fel cum au scris marii romantici ai lumii ((aroganta formulare, nu?), fara sa ma tem ca o sa ma sufoc in penibil. Scriu din prea-plinul inimii scrisori catre o inima inghetata. Il iubesc, si imi iubesc si dragostea pentru el.
E atat de putina iubire ramasa in lumea asta, incat simt nevoia sa o eliberez pe a mea. Si chiar daca nu va echilibra statistic cinismul si rautatea, voi sti ca mi-am infruntat temerile si mi-am gasit nesabuinta de a ma lasa descoperita. Si voi astepta ca ceva bun sa iasa din asta.
PS: Eduard, destinatarul scrisorilor mele, nu stie de existenta acestui blog. Nu m-ar deranja sa afle, mi-am asumat riscul de la prima postare. I l-am facut cadou asa cum inchini cuiva drag un gand bun - neconditionat si fara pretentii de certificare.

Marea, astazi

2009-01-25T20:49:00.001+02:00

Vizitata impreuna, vazuta prima data anul asta, parea un leagan urias in care zeii hiberneaza in asteptarea lui Ra.

Soare n-a fost, iar in aerul sarat se zdrobeau firimituri de val. "Sarut mana, doamna" i-am soptit, "vin la tine cu aceeasi rugaminte pe care am adresat-o fiecarui Dumnezeu care exista..." Marea zambea. Am zambit si eu. Tu erai alaturi, adancit in gandurile tale, undeva unde nu puteam ajunge la tine.

"Stiu ca esti puternica, doar ma botezi in fiecare an", am continuat. "Si in fiecare ianuarie ma intorc la tine cu promisiuni si rugaminti".

Am depus sarutul marii, sarat si cald, pe buzele mele si te-am privit din nou. Erai acolo, intruchipand tot ce-mi doresc, tot ce ma desparte de fericire. Revoltator de ironic, erai tot cel ce mi se refuza cu incapatanarea tuturor motivelor pe care nu le-am inteles niciodata.

M-am indepartat de zidul dintre mine si tine si m-am intors la valuri. Reveneau mereu sa plece, acelasi dans nebun la care m-am simtit intotdeauna provocata. Mi-am pierdut privirea in larg si m-am lasat mangaiata de stropii sarati, de nisipul ud, de aerul cald si catifelat.

N-am dansat. Era prea frig in absenta lui Ra, care sa ma inveleasca. In schimb, am lasat dansul marii sa-mi umple sufletul atat cat putea, pentru ca uitandu-ma la tine nu mai era mult loc in inima mea.

"Doamna", mi-am continuat ruga. "Uita-te la el. Il iubesc. Mi-e dor de el si acum, cand vorbesc cu tine." Marea fosnea intrigata si am lasat o lacrima drept ofranda. "Te rog, doamna, sopteste-i lui Dumnezeu, stiu ca te intalnesti mai des cu El decat mine. Plangi pentru mine, spune-i sa mi-l intoarca, ma ofilesc fara el. Si tu seci de dor pentru fiecare val pe care il pierzi pe stanci. El este valul meu".

Stergandu-mi spuma de pe glezne, m-am intors la tine, si pe buzele mele se uscau ori lacrimi, ori apa marii.

Cand am plecat de pe dig a inceput ploaia - si nu s-a mai oprit pana am ajuns in Bucuresti.

Te iubesc Pitik

Behind the name.com

2009-01-22T21:33:00.001+02:00

EDWARD

Gender: Masculine

Usage: English, Polish

Pronounced: ED-wərd (English), ED-vahrt (Polish) [key]

Means "rich guard", derived from the Old English elements ead "rich, blessed" and weard "guard".

link

RALUCA

Gender: Feminine

Usage: Romanian

Meaning unknown.

link

So should your mother die! :))

Another trip together

2009-01-22T17:38:00.004+02:00

And this is how you drove almost all the way to Pitesti and back.

The blurry pic shows our holding hands - you eventually learned

how to steer with your left hand entirely:)

Te iubesc Pitik

Zoso m-a refuzat

2009-01-22T14:03:00.001+02:00

Asta e :) viata merge inainte.

In-cre-di-bil

2009-01-22T08:36:00.002+02:00

...dar tocmai am dat vreo 25 de euro ca un strain sa-mi spuna sa "o termin" cu tine.
Lol.
Am sunat la un numar cu 0900... la celalalt capat al liniei un numerolog. Putea la fel de bine sa fie neurolog sau scientolog.
"Data nasterii si numele, va rog"
Imi declin numele de botez si data nasterii...in fine am sunat de vreo 20 de ori inainte sa prind linia...riscuri inevitabile ale unui asemenea demers stupid.
In fine...imi declin datele personale...reactia numerologului "Aoleo, ce vad aici"...eu "Ce? Ce?" (cu mentiunea ca apelurile se difuzau in direct pe un post de televiziune...si inainte sa sun mai urmarisem si alte apeluri si stiam ca nu se panicheaza asa, artistic)..."Pe partea profesionala e ok, din martie o sa fie si mai bine, incepi un proiect nou, o afacere chiar...dar nu-mi place deloc relatia ta"
Pe mine ma bufnea deja rasul "Mda, nici mie"..."pai vedeti domnisoara...terminati cu omul asta...va va distruge...degeaba va asteapta proiecte importante, daca veti continua relatia cu aceasta persoana va veti aduce la sapa de lemn...e o relatie toxica, nociva"...
M-a lasat masca. Sa nu crezi in scientologi?? Pardon, neurologi. Numerologi.

Acu stau si ma gandesc...sfaturile gratuite nu le-am urmat..pe asta platit asa scump l-oi urma?? Apropo, numerologul mi-a zis ca deja imi place de altcineva asa ca i-am dat mail lui Zoso si l-am invitat la o cafea.

O sa scriu un follow-up daca imi raspunde. A, si daca incep o afacere in 2-3 luni!

(Note to myself) Revolta

2009-01-19T17:22:00.002+02:00

Am ajuns o pitzi. Concluzia e inevitabila. O pitzi literata si ceva mai discreta decat exemplarele pe care le vezi in mod normal pe strada, dar atat de departe de ce eram acum cativa ani. Acum sunt semi-pantera de mall, borderline cu corporatista pitzi.

In viata mea s-au insinuat, discret si veninos, placa de intins parul, accesoriile de tot soiul (geanta, inele, pandantivele, cerceii voluminosi), muzica house, tratamentele de modelare a corpului (LPG, electrostimulare...puah), cluburile de fitze (ce-i drept, foaarte rar, dar nici in celelalte nu ma duc mai des), masina de lux capatata, gecutza cu guler de blana artificiala, tricourile cu sclipici, blugii bagati in cizme cu toc.

Am inceput sa-mi doresc sa am iPhone si bretonul mi-a crescut pana la punctul in care imi intra in ochi, iar acum sta intins cu ceara ocupand aproape jumatate de fatza.

Masina pe care mi-am luat-o din banii mei nu imi mai convine si mi-o doresc pe cealalta, mai mare, mai scumpa, mai de fitze - daruita de un barbat care nu ma ia in serios.

Am inceput sa ma gandesc tot mai serios la "procedee complexe" cum ar fi epilarea definitiva, tratamentele pentru unghii si extensiile de par.

In muzica pe care o ascultam (Depeche Mode? The Doors? Sting? Roxette? si alti clasici) s-a strecurat mult house si chiar si cateva manele.

Vacantele pe care mi le doresc presupun foaaarte mult confort, ceva stele pe firmanentul hotelului (ce cort? ce dormit pe plaja sau in masina sau la o pensiune oarecare?)

La job, am inceput sa ma inconjor de frenemies care iti complimenteaza noua culoare de par chiar daca e aproape identica cu cea veche, sa dau ochii peste cap, vorbind romgleza si framantandu-ma asupra laptopului pe grave issues de deadline-uri, reporturi, targete, mailuri si voice mailuri.

Geez, woman. Era o vreme cand jobul iti ocupa 8 ore pe zi si nici atunci nu-ti ataca pauzele si conversatiile. Cand iti faceai prieteni la serviciu care te sunau si cand nu voiau nimic special de la tine. Era o vreme cand conduceai o masinutza minuscula si ieftina si te simteai ca o regina a soselelor, iar acum iti numeri zgarieturile abia vizibile pe capota metalizata a masinii tale fabricata in Germania si te sperii gandindu-te ca peste 3000 de km vine revizia.

Era o vreme cand puteai sa iesi in orice bar si sa bei o bere si sa razi cu prietenii, iar acum sorbi cocktailuri gratzioase in cluburi... Puteai chiar sa mergi cu autobuzul si cand tricourile erau doar tricouri, nu top-uri, iarna purtai geci, nu "hainutze", cand scriai cuvintele intregi in sms-uri, nu abrevieri retardate, cand purtai aceiasi cercei o luna fara sa te complexezi si cand viata ta in general era mai simpla si mai digerabila.

Paradoxal, in viata aia mai simpla se intamplau mai multe lucruri si fatza ta, desi nemachiata dupa standarde, emana o prospetime naiva si o stralucire pe care acum incerci zadarnic sa o aplici cu fonduri de ten, ca nu-ti iese.

Live your life, woman, but make it good. Quality-check it a bit and educate your taste for the better, not for the shallower. Read a book outside of the "Chick-lit" collection. Take the train somewhere. Go to the peasants' market to buy cheese and watch a Romanian movie even if you know it will make you cry or wonder.

Woman, you'll turn 30 soon and though it's not the end of life (barely the middle of it) at some point you're bound to make an inventory of friends, family and things you value in your life. Don't render yourself ashamed at that age. Take the glossy bubblewrap off and expose yourself to the world you live in.

Oh, and peel off yourself the "love" you carry for a person who doesn't either desire or appreciate you. Who has always lied to you and embedded you in a dark corner of his life where he couldn't be bothered to return every so often. Who projected on you an aura of "non-loveable" person. You have been exposing yourself to underappreciation waaaay too long and (duuuh) never gained anything of it. What do you expect next?

Dramatic changes never occur unless we challenge them with every ounce of being we have left.

Life is short and it's flowing around you so stop resisting the flow. Enjoy it even if you are alone and learn to shake the loneliness off. Stop being a sad pitzi approaching a threshold and start being an less sophisticated, more self-assured true woman.

Grow a bit out of yourself, catepillar-style :) You will enjoy the butterfly!

Sleepless

2009-01-18T00:44:00.002+02:00

Sitting comfortably on my kitchen sofa, notebook humming in my lap with excellent wireless signal, house all warmed up against the cold outside, silence broken only by an occasional car on the street, my hair looking nice and shiny, chinese food in the fridge waiting for me and my feverish flu completely passed, I have nothing to dwell on but you. The deep night fails to cover me, therefore I cannot rest.

I want to go to bed and dream upon a bedtime story waiting to happen tomorrow. I want the characters to be the two of us and I want us to happily embrace the idea that we can be together and make it work this time. I want 'us'.

You may think I'm too mushy, too sugarry... but the truth is I'd tear down mountains for this. A friend of mine keeps telling me I'd step over dead bodies if they were in my way to you. And she's right.

Later edit: still can't sleep, I'm watching over your dreams from a distance. And I'm thinking that 'we' are so fragile now even a word can slay us, yet so strong to keep me awake for so many nights...